A murit inginerul și academicianul Marius-Sabin Peculea, omul decisiv în producerea apei grele de către România. După 90, statul român și-a bătut joc de singura fabrică de apă grea din țară

17

Dimensiune font:

| 08-06-2023 10:45

Academicianul Marius-Sabin Peculea, inginerul care și-a legat numele de studierea, experimentarea, proiectarea şi realizarea singurei uzinei de apă grea din România, a decedat la vârsta de 97 de ani, a anunțat Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.

„Am primit vestea dureroasă a plecării dintre noi a academicianului Marius Sabin Peculea, Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea energeticii nucleare româneşti, pentru fondarea la Râmnicu Vâlcea a unei uzine pilot şi a unui institut de cercetări într-un domeniu de vârf al ştiinţei şi tehnicii româneşti, precum şi pentru recunoaşterea naţională şi internaţionala de care s-a bucurat municipiul nostru prin activităţile desfășurate de către domnia sa. Este un titlu care are în spate o îndelungată și laborioasă activitate științifică, recunoscută național și peste hotare, ce a făcut ca numele orașului nostru să fie astăzi similar cu cercetarea și inovația la cele mai înalte niveluri. Plecarea dintre noi a acestui mare om de știință, constructor de instituții, deschizător de drumuri și pedagog lasă un mare gol în comunitatea locală, iar lumea academică românească rămâne fără un reprezentant de o extraordinară valoare”, a scris primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Istoria apei grele românești, printre cele mai bune din lume

Marius-Sabin Peculea s-a născut la Cluj-Napoca, la 13 aprilie 1926. A efectuat studiile liceale la Cluj-Napoca, Sighişoara şi Sibiu, după care a urmat Şcoala Politehnică, Facultatea de Electromecanică din Timişoara.

În 1966 a susţinut teza de doctorat „Studiul termodinamic al coloanelor de separare, în flux continuu, cu trei fluide şi temperaturi diferite de reacţie”.

În 1974 a primit titlul de doctor docent. A fost asistent la Institutul de Mecanică din Cluj-Napoca.

În 1952, a înfiinţat Serviciul de Studii şi Proiectări în cadrul Uzinei Tehnofrig din Cluj-Napoca, pe care l-a şi condus. În 1959, a devenit cercetător la Institutul de Fizică Atomică din Cluj-Napoca şi a condus Laboratorul de Separări Izotopice, creat în 1963.

În 1970 a fost numit director al Uzinei G din Râmnicu Vâlcea, prima unitate nucleară din România, iar din 1971, a fost profesor la Institutul de Construcţii din Bucureşti, Catedra de Termodinamică Tehnică a Facultăţii de Instalaţii.

Marius-Sabin Peculea și-a legat numele de stația pilot unde s-a obținut prima dată apă grea românească, amplasată la Râmnicul Vâlcea. Ulterior, s-a construit prima fabrică de apă grea a României, la Turnu Severin, aflată în subordinea Centralei Industriale de Produse Anorganice (CIPA) Râmnicu Vâlcea.

Uzina de apă grea, parte din programul de energie nucleară, a fost proiectată de la început cu misiunea principală de a aproviziona cele cinci reactoare planificate de Nicolae Ceaușescu la Cernavodă. Avea cea mai mare capacitate de producție din lume (180 de tone de apă grea pe an, comparativ cu 60 de tone anual – Argentina și 160 de tone anual – India), dar costurile de producție erau tot mai necompetitive din cauza managementului defectuos din ultimii ani. Producția sa anuală însemna echivalentul încărcării inițiale a unei unități CANDU 6 pe o perioadă de trei ani.

Proiectul privind construirea fabricii de apă grea s-a aplicat la Drobeta-Turnu Severin între anii 1980 – 1988. Producția de apă grea a început în luna septembrie 1987. România este singura țară europeană, care și-a dezvoltat o filieră de reactoare nucleare de tip CANDU. Sucursala ROMAG PROD a produs apă grea, apă superușoară și apă supergrea, necesară acestor reactoare.

În 1980 s-a înfiinţat uzina de apă grea de la Drobeta-Turnu-Severin, care a funcţionat până în anul 2015 sub denumirile de Combinatul Chimic Drobeta (până în 1990), Regia Autonomă Romag (până în 1992), Romag (până în 1998) şi Romag Prod (până în 2015). Prima cantitate de apă grea, la scară industrială, s-a produs aici, în anul 1988.

Uzina de la Halânga (Turnu Severin) producea cea mai bună apă grea din lume. Exporturile au asigurat plata ratelor pentru centrala nucleară de la Cernavodă. La vreo șapte kilometri de Drobeta Turnu-Severin, se ridică în soare o încrengătură uriașă de țevi și bazine mai mult sau mai puțin ruginite pe o latură a drumului național ce duce către Târgu-Jiu. Este „Uzina de apă grea”, unica unitate de acest tip din Europa și cel mai mare producător de profil din lume

Decesul și comoara îngropată de Guverne

Declinul combinatului începe, oficial, abia după 2000. Prima decizie care accelerează declinul: Prin Ordonanață de Urgență 191 din 27 decembrie 2001, RAAN primeşte dreptul de a exporta apă grea la preţuri promoţionale. Imediat, trimite 30 de tone de apă grea către Coreea de Sud la un preţ sub cel de producţie. Şi tot de la Guvern vin alte două acte normative care îngroapă regia. În 2006 şi în 2012, se comandă producţie de apă grea pe stoc, prin intermediul societaţii naţionale Nuclearelectrica.

În baza OUG nr.80/2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viața a unităților 3 şi 4 de la Centrala nuclear-electrică Cernavodă, SN „Nuclearelectrica” SA(SNN) și Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin au încheiat contractul de furnizare produse nr.493/M/21.11.2006. Conform prevederilor contractuale, în perioada 2006-2011, SNN a achiziționat cantitatea de 862 tone apă grea, în valoare totală de 1.541 milioane lei, din care, cu finanţare de la bugetul de stat, 1.383 milioane lei și, din surse proprii, 158 milioane lei. Practic combinatul produce în plus 150 de tone pe an care teoretic intră în rezerva de stat, fiind principalul argument în negocierile cu chinezii pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Pe hârtie, toate aceste contracte cu statul păreau mană cerească pentru Combinatul de apă grea. Practic, banii pe care guvernul se angajează să îi dea în contul apei grele vin greu şi cu mare întîrziere.

Ca să poată produce, combinatul împrumută bani de la bănci, cu dobândă, şi cărbune de la CEO. Datoriile început să crească, iar tăvălugul nu va mai putut fi oprit. În 2010, datoriile RAAN ajung la aproape 650 de milioane de lei. Şi cresc constant, pentru ca cinci ani mai târziu să ajungă se se dubleze.

La sfârşitul anului 2012, Curtea de Conturi constată şi alte nereguli – salarii exagerate ale managerilor, care primeau indemnizaţii lunare de aproape 50.000 de lei, contracte de pază supraevaluate şi lucrări de îngrijire a spaţiilor verzi iarna. Inspectorii curţii găsesc un minus în stocul de cărbune de aproape 300.000 de tone. O dată cu insolvenţa încep şi disponibilizările. De la 3600 de angajaţi în 2010, în 2013 înainte de intrarea în insolventa mai erau 2700. În 2015 pleacă cea mai mare tranşă de salariaţi, 1500. Toţi, teoretic cu plăţi compensatorii şi venituri de completare. Practic, banii de la stat au venit cu ani întârziere. În replică, salariaţii şi disponibilizaţii au declaşat proteste pe terme În luna februarie 2016 a intrat în faliment Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), singurul producător de apă grea din Europa și cel mai mare din lume. Într-un fel a fost un faliment anunțat, pentru că acest combinat a fost gândit de la început ca o unitate cu perioadă de viață determinată, potrivit surselor cursdeguevrnare.ro, adică pentru asigurarea apei grele necesare funcționării reactoarelor de la Cernavodă. Falimentul era previzibil chiar din 2013, când a intrat în insolvență, dar procedura s-a amânat din motive electorale, potrivit unor surse.

Pe 14 iunie 2016 ia sfârşit oficial povestea apei grele de la Severin. Curtea de Apel Craiova menţine decizia Tribunalului Mehedinţi de intrare în faliment. Cele două sucursale Romag Prod şi Romag Termo trec în administrarea firmei Euroinsol, iar bunurile lor vor fi disputate de creditori. La RAAN acum lucrează mai puţin de o sută de oameni. Au în grijă însă toată acea apă grea produsă ani de zile pe stoc, depozitată în condiţii speciale în interiorul Romag Prod. Sunt sute de tone, iar valoarea este peste un miliard de euro. De la intrarea în faliment, conducerea RAAN cere guvernelor care s-au perindat să aibă grijă de această comoară.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei