A murit inginerul și academicianul Marius-Sabin Peculea, omul decisiv în producerea apei grele de către România. După 90, statul român și-a bătut joc de singura fabrică de apă grea din țară

Academicianul Marius-Sabin Peculea, inginerul care și-a legat numele de studierea, experimentarea, proiectarea şi realizarea singurei uzinei de apă grea din România, a decedat la vârsta de 97 de ani, a anunțat Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.

„Am primit vestea dureroasă a plecării dintre noi a academicianului Marius Sabin Peculea, Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea energeticii nucleare româneşti, pentru fondarea la Râmnicu Vâlcea a unei uzine pilot şi a unui institut de cercetări într-un domeniu de vârf al ştiinţei şi tehnicii româneşti, precum şi pentru recunoaşterea naţională şi internaţionala de care s-a bucurat municipiul nostru prin activităţile desfășurate de către domnia sa. Este un titlu care are în spate o îndelungată și laborioasă activitate științifică, recunoscută național și peste hotare, ce a făcut ca numele orașului nostru să fie astăzi similar cu cercetarea și inovația la cele mai înalte niveluri. Plecarea dintre noi a acestui mare om de știință, constructor de instituții, deschizător de drumuri și pedagog lasă un mare gol în comunitatea locală, iar lumea academică românească rămâne fără un reprezentant de o extraordinară valoare”, a scris primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Istoria apei grele românești, printre cele mai bune din lume

Marius-Sabin Peculea s-a născut la Cluj-Napoca, la 13 aprilie 1926. A efectuat studiile liceale la Cluj-Napoca, Sighişoara şi Sibiu, după care a urmat Şcoala Politehnică, Facultatea de Electromecanică din Timişoara.

În 1966 a susţinut teza de doctorat „Studiul termodinamic al coloanelor de separare, în flux continuu, cu trei fluide şi temperaturi diferite de reacţie”.

În 1974 a primit titlul de doctor docent. A fost asistent la Institutul de Mecanică din Cluj-Napoca.

În 1952, a înfiinţat Serviciul de Studii şi Proiectări în cadrul Uzinei Tehnofrig din Cluj-Napoca, pe care l-a şi condus. În 1959, a devenit cercetător la Institutul de Fizică Atomică din Cluj-Napoca şi a condus Laboratorul de Separări Izotopice, creat în 1963.

În 1970 a fost numit director al Uzinei G din Râmnicu Vâlcea, prima unitate nucleară din România, iar din 1971, a fost profesor la Institutul de Construcţii din Bucureşti, Catedra de Termodinamică Tehnică a Facultăţii de Instalaţii.

Marius-Sabin Peculea și-a legat numele de stația pilot unde s-a obținut prima dată apă grea românească, amplasată la Râmnicul Vâlcea. Ulterior, s-a construit prima fabrică de apă grea a României, la Turnu Severin, aflată în subordinea Centralei Industriale de Produse Anorganice (CIPA) Râmnicu Vâlcea.

Uzina de apă grea, parte din programul de energie nucleară, a fost proiectată de la început cu misiunea principală de a aproviziona cele cinci reactoare planificate de Nicolae Ceaușescu la Cernavodă. Avea cea mai mare capacitate de producție din lume (180 de tone de apă grea pe an, comparativ cu 60 de tone anual – Argentina și 160 de tone anual – India), dar costurile de producție erau tot mai necompetitive din cauza managementului defectuos din ultimii ani. Producția sa anuală însemna echivalentul încărcării inițiale a unei unități CANDU 6 pe o perioadă de trei ani.

Proiectul privind construirea fabricii de apă grea s-a aplicat la Drobeta-Turnu Severin între anii 1980 – 1988. Producția de apă grea a început în luna septembrie 1987. România este singura țară europeană, care și-a dezvoltat o filieră de reactoare nucleare de tip CANDU. Sucursala ROMAG PROD a produs apă grea, apă superușoară și apă supergrea, necesară acestor reactoare.

În 1980 s-a înfiinţat uzina de apă grea de la Drobeta-Turnu-Severin, care a funcţionat până în anul 2015 sub denumirile de Combinatul Chimic Drobeta (până în 1990), Regia Autonomă Romag (până în 1992), Romag (până în 1998) şi Romag Prod (până în 2015). Prima cantitate de apă grea, la scară industrială, s-a produs aici, în anul 1988.

Uzina de la Halânga (Turnu Severin) producea cea mai bună apă grea din lume. Exporturile au asigurat plata ratelor pentru centrala nucleară de la Cernavodă. La vreo șapte kilometri de Drobeta Turnu-Severin, se ridică în soare o încrengătură uriașă de țevi și bazine mai mult sau mai puțin ruginite pe o latură a drumului național ce duce către Târgu-Jiu. Este „Uzina de apă grea”, unica unitate de acest tip din Europa și cel mai mare producător de profil din lume

Decesul și comoara îngropată de Guverne

Declinul combinatului începe, oficial, abia după 2000. Prima decizie care accelerează declinul: Prin Ordonanață de Urgență 191 din 27 decembrie 2001, RAAN primeşte dreptul de a exporta apă grea la preţuri promoţionale. Imediat, trimite 30 de tone de apă grea către Coreea de Sud la un preţ sub cel de producţie. Şi tot de la Guvern vin alte două acte normative care îngroapă regia. În 2006 şi în 2012, se comandă producţie de apă grea pe stoc, prin intermediul societaţii naţionale Nuclearelectrica.

În baza OUG nr.80/2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viața a unităților 3 şi 4 de la Centrala nuclear-electrică Cernavodă, SN „Nuclearelectrica” SA(SNN) și Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin au încheiat contractul de furnizare produse nr.493/M/21.11.2006. Conform prevederilor contractuale, în perioada 2006-2011, SNN a achiziționat cantitatea de 862 tone apă grea, în valoare totală de 1.541 milioane lei, din care, cu finanţare de la bugetul de stat, 1.383 milioane lei și, din surse proprii, 158 milioane lei. Practic combinatul produce în plus 150 de tone pe an care teoretic intră în rezerva de stat, fiind principalul argument în negocierile cu chinezii pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Pe hârtie, toate aceste contracte cu statul păreau mană cerească pentru Combinatul de apă grea. Practic, banii pe care guvernul se angajează să îi dea în contul apei grele vin greu şi cu mare întîrziere.

Ca să poată produce, combinatul împrumută bani de la bănci, cu dobândă, şi cărbune de la CEO. Datoriile început să crească, iar tăvălugul nu va mai putut fi oprit. În 2010, datoriile RAAN ajung la aproape 650 de milioane de lei. Şi cresc constant, pentru ca cinci ani mai târziu să ajungă se se dubleze.

La sfârşitul anului 2012, Curtea de Conturi constată şi alte nereguli – salarii exagerate ale managerilor, care primeau indemnizaţii lunare de aproape 50.000 de lei, contracte de pază supraevaluate şi lucrări de îngrijire a spaţiilor verzi iarna. Inspectorii curţii găsesc un minus în stocul de cărbune de aproape 300.000 de tone. O dată cu insolvenţa încep şi disponibilizările. De la 3600 de angajaţi în 2010, în 2013 înainte de intrarea în insolventa mai erau 2700. În 2015 pleacă cea mai mare tranşă de salariaţi, 1500. Toţi, teoretic cu plăţi compensatorii şi venituri de completare. Practic, banii de la stat au venit cu ani întârziere. În replică, salariaţii şi disponibilizaţii au declaşat proteste pe terme În luna februarie 2016 a intrat în faliment Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), singurul producător de apă grea din Europa și cel mai mare din lume. Într-un fel a fost un faliment anunțat, pentru că acest combinat a fost gândit de la început ca o unitate cu perioadă de viață determinată, potrivit surselor cursdeguevrnare.ro, adică pentru asigurarea apei grele necesare funcționării reactoarelor de la Cernavodă. Falimentul era previzibil chiar din 2013, când a intrat în insolvență, dar procedura s-a amânat din motive electorale, potrivit unor surse.

Pe 14 iunie 2016 ia sfârşit oficial povestea apei grele de la Severin. Curtea de Apel Craiova menţine decizia Tribunalului Mehedinţi de intrare în faliment. Cele două sucursale Romag Prod şi Romag Termo trec în administrarea firmei Euroinsol, iar bunurile lor vor fi disputate de creditori. La RAAN acum lucrează mai puţin de o sută de oameni. Au în grijă însă toată acea apă grea produsă ani de zile pe stoc, depozitată în condiţii speciale în interiorul Romag Prod. Sunt sute de tone, iar valoarea este peste un miliard de euro. De la intrarea în faliment, conducerea RAAN cere guvernelor care s-au perindat să aibă grijă de această comoară.