Banca Mondială cere Ministerului de Finanțe să reformeze sistemul de impozite și de taxe

Scad-impozitele-pentru-investitorii-la-bursa-din-2023

Dimensiune font:

| 03-05-2023 16:30

Banca Mondială propune Ministerului de Finanțe o reformă majoră a actualului sistem de impozite și taxe, dar și o ”îmbunătățire semnificativă” a activității de administrare fiscală.


CursDeGuvernare a intrat în posesia acestui Raport, care e, însă secretizat prin drepturi de autor (v imaginea de mai jos), deși el ar fi trebuit să fie public și să stea la baza unei dezbateri ample în urma căreia să se aplice cele mai bune propuneri. E motivul pentru care nu-l putem publica integral, ca document.

Din acest raport se trage o concluzie:
există măsuri propuse care, cu excepția notabilă a guvernanților, sunt unanim acceptate de societate: nevoia de reformă a sistemelor de pensii și de salarizare,
măsuri propuse repetat pe care cifrele le contrazic: e vorba, de exemplu, de renunțarea la cota unică de impozitare
măsuri asupra cărora Banca Mondială nu insistă: reducerea evaziunii și aducerea la lumină a economiei gri Raportul, a fost întocmit ca parte a unui acord pentru servicii de consultanță referitor la îmbunătățirea cadrului fiscal din România.
Documentul – care a fost predat Finanțelor în luna martie – a încurajat PSD să vorbească despre renunțarea la cota unică de impozitare, de altfel una dintre sugestiile Băncii Mondiale.
Propunerile Băncii Mondiale merg însă mult mai departe și vizează următoarele reforme:
1, Impozitarea veniturilor din muncă
Pentru ”a crește echitatea și pentru a îmbunătăți stimulentele de muncă pentru lucrătorii cu venituri mici”, Banca Mondială propune:

Renunțarea la cota unică de impozitare – ”Reevaluați avantajele structurii actuale a ratei impozitului pe venitul personal și luați în considerare introducerea unui program progresiv de cote pentru veniturile din muncă.”
Eliminarea scutirilor pentru lucrătorii din sectoarele agricultură, construcții și IT.
Reducerea sarcinii totale impuse lucrătorilor cu venituri mici prin: fie eliminarea contribuției de 10% la sănătate (și finanțarea integrală a asistenței medicale) fie prin introducerea unui credit rambursabil pentru impozitul pe venitul câștigat care să compenseze o parte din povara contribuțiilor pentru sănătate și/sau pensie pentru lucrătorii cu venituri mici.
În cazul în care contribuțiile pentru sănătate sunt menținute, Banca Mondială sfătuiește Ministerul de Finanțe să ia în considerare extinderea bazei de contribuție, de exemplu, eliminând scutirea pentru lucrătorii din construcții și pentru pensionarii cu venituri mari.

Ca parte a PNRR, a fost deja convenită un calendar pentru reducerea treptată a reducerilor fiscale pentru lucrătorii din sectorul construcțiilor să aibă loc între 2025 și 2028. Banca Mondială propune ca pachetul de reforme de mai sus să fie anunțat imediat, dar implementarea coordonată să aibă loc între 1 ianuarie 2025 și 1 ianuarie 2028.

2, Impozitarea veniturilor din capital
Banca Mondială propune:

Eliminați impozitul pe tranzacții la vânzarea proprietății rezidențiale și înlocuiți-l cu un impozit pe câștigurile de capital de 10%. Impozitul pe câștigurile de capital ar trebui să se aplice doar proprietăților achiziționate după data anunțării reformei. Măsura reduce veniturile bugetare, dar elimină cheltuielile cu reevaluarea tuturor proprietăților.
Mențineți actuala cotă de impozitare de 10% asupra câștigurilor de capital obținute prin intermediar (de exemplu, un fond de investiții).
Creșteți cota de impozitare a dividendelor la 10% pentru a se potrivi cu impozitarea majorității celorlalte forme de venit din capital.
3, Impozitul pe proprietate
Propunerile Băncii Mondiale:

Schimbarea sistemului – ”Trecerea de la un sistem bazat pe zonă la unul bazat pe valoarea de piață pentru a îmbunătăți atât echitatea, cât și eficiența. Luați în considerare, de asemenea, fuzionarea impozitelor pe teren și clădiri într-un singur impozit – acesta ar permite ca valorile de piață să fie mai ușor estimate pe baza tranzacțiilor de pe piață”.
Majorarea impozitelor – ”Odată cu trecerea la o bază de impozitare ce ține cont de valoare de piață, reevaluați întreaga structură a impozitelor în vederea creșterii veniturilor totale peste nivelul actual (un nivel scăzut în rândul țărilor UE)”.
Reduceți aria scutirilor de impozit pe proprietate la contribuabilii cu venituri mici, vârstnici, clădiri guvernamentale și la un număr cât mai limitat posibil de ONG-uri. Efectuați o reevaluare periodică și o analiză cost-beneficiu a scutirilor fiscale pe proprietate.
4, Impozitul pe profit
Sugestiile Băncii Mondiale la acest capitol:

Reformați stimulentele din impozitul pe profit pentru a îmbunătăți eficacitatea și transparența.
Simplificați stimulentul fiscal pentru cercetare și dezvoltare: o deducere unică, mărită, eliminând scutirea actuală pentru întreprinderile nou-înființate în cercetare și dezvoltare. Revizuiți și clarificați definiția cheltuielilor de cercetare și dezvoltare eligibile.
Reevaluați eficiența scutirii de impozit pentru profiturile reinvestite – ”Dacă scopul principal este de a stimula investițiile, atunci luați în considerare implementarea unui credit fiscal pentru investiții. Nu continuați cu extinderea anunțată a sferei de aplicare a scutirii de impozit pentru profiturile reinvestite până când nu a fost întreprinsă reevaluarea eficacității regimului existent.
Eliminați reducerile de impozit pe profit pentru companiile care cresc capitalul propriu. ”Deși această măsură este programată să fie în vigoare doar între 2021-2025, este o măsură ineficientă deoarece reducerea inițială de 2 puncte procentuale poate fi primită de companiile care nu își cresc capitalul propriu”.
Reevaluați periodic stimulentele fiscale corporative, pentru a vă asigura că acestea își ating obiectivele în mod eficient, publicați estimări ale cheltuielilor fiscale pentru fiecare stimulent într-un raport anual de cheltuieli fiscale.
5, Regimul microîntreprinderilor
Recomandările Băncii Mondiale:

Scăderea pragului de eligibilitate la regimul microîntreprinderilor până la egalarea pragului de TVA (în prezent 88.500 euro). Pentru a acorda întreprinderilor timp să se adapteze, această reformă ar putea fi implementată în mod treptat, până în 2025.
Implementarea unor reguli de consolidare pentru a preveni divizarea artificială a întreprinderilor doar cu scopul de a se încadra în regim de microîntreprindere.
Eliminați posibilitatea de a deduce cheltuieli specificate din cifra de afaceri. Acest lucru va simplifica și mai mult regimul și va reduce oportunitățile de evaziune fiscală. Ar putea fi aplicată o sumă fixă de deducere (ca procent din cifra de afaceri).
Efectuați o reevaluare a ratei de impozitare pe cifra de afaceri. Argument: ”Rata de 1% propusă implică o marjă de profit de aproximativ 6,25%, care este probabil sub marja de profit reală a majorității microîntreprinderilor“.
Eliminați plafonului contribuțiilor sociale aplicat în prezent lucrătorilor independenți. O opțiune alternativă ar fi aplicarea unui plafon similar al contribuțiilor sociale atât angajaților, cât și lucrătorilor independenți.

6, Impozitarea consumului de energie
Ideile Băncii Mondiale:

Eliminați treptat subvențiile pentru combustibilii fosili (cărbune, gaze naturale, termoficare). O condiție prealabilă necesară pentru reforma prețurilor la energie este absența subvențiilor pentru combustibilii fosili.
Introduceți costuri suplimentare pentru emisii de carbon (de exemplu, prin rate mai mari ale accizelor). Estimarea Băncii Mondiale este că prețurile combustibililor fosili vor trebui să crească până în 2030 cu aproximativ 50% la benzină, 62% la motorină, 34% la GPL, 55% la kerosen,113 % la cărbune, 32 % la gaze naturale și 7 % la electricitate în raport cu nivelurile de referință.
Folosiți o parte din veniturile generate pentru a compensa grupurile vulnerabile. Eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibili fosili ar trebui, în mod ideal, să înceapă în 2024 și să se finalizeze în 2030.
7, Lărgirea bazei de TVA
Pe termen scurt, Banca Mondială spune că România ar trebui să ia în considerare:

Eliminarea cotelor reduse de TVA, cum ar fi cele percepute la restaurante, cazare la hotel, cărți, ziare, reviste, muzee, grădini zoologice, grădini și parcuri.
Pe termen mai lung, ”și numai după încheierea actualei crize a prețurilor la alimente și energie”, ar trebui luată în considerare:

Eliminarea cotelor reduse de TVA la alimente, produse farmaceutice, furnizare apă, lemn de foc si termoficare.
Pentru a se asigura că gospodăriile sărace nu sunt dezavantajate de o astfel de reformă, Banca Mondială spune că reforma ar trebui completată cu sprijin pentru gospodăriile cele mai sărace.

8, Banca Mondială insistă cu reforma ANAF
Când vine vorba despre fiscalitate, Banca Mondială precizează: ”Trebuie avut în vedere și faptul că sunt necesare îmbunătățiri semnificative în administrarea fiscală în România”.

Raportul recomandă Ministerului de FInanțe să finalizeze procesul de digitalizare al ANAF angajat prin PNRR.

”Este esențial ca acest proces major de digitalizare să fie finalizat cu succes. Mai mult, este, de asemenea, nevoie de investiții suplimentare în capacitatea de administrare fiscală, în special pentru a aborda lipsa actuală de personal în domenii cheie, cum ar fi managementul riscurilor și auditul, precum și investiții suplimentare în formarea personalului”, arată raportul BM.

9, Banca Mondială vorbește și de gaura de la buget
Recomandările de politică fiscală din raport vorbesc inclusiv despre ”reforme ale cheltuielilor” care au ca scop îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice și a calității furnizării serviciilor publice.

Problema ”găurii de la buget” de 20 miliarde lei a generat dezbaterile din coaliție referitoare la măsurile necesare pentru buna gospodărire a banilor publici. În coaliția de guvernare se discută de 3 săptămâni măsurile de adoptat pentru limitarea cheltuielilor, deocamdată fără vre-o decizie guvernamentală.

10, PNRR, cel mai bun proiect de țară
La fel ca economistul-șef al BNR, care a spus la una dintre conferințele CursDeGuvernare că PNRR este cel mai bun proiect de țară al României, și Banca Mondială consideră că România trebuie să finalizeze reformele angajate prin Planul Național de Redresare.

Între reformele considerate esențiale de BM sunt enumerate:

reformarea sistemului de pensii (inclusiv pensiile speciale) pentru a aborda aspectele legate de echitate într-o manieră sustenabilă din punct de vedere fiscal
restructurarea sistemului public de salarizare pentru a se concentra mai mult pe performanță și echitate
introducerea treptată a bugetării bazate pe programe în administrația centrală.
”Acestea sunt reforme cheie care vor consolida legăturile dintre resursele publice și rezultate și ar trebui să contribuie la atenuarea unora dintre presiunile bugetare în curs”. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei