Comisia Europeană a decis suspendarea a 869 milioane euro din PNRR. România, singura țară sancționată pentru derapaje bugetare și dezechilibre excesive
Dimensiune font:
* Comisia Europeană a transmis un avertisment sever României, anunțând oficial suspendarea a 869 de milioane de euro din cererea de plată numărul 3 din PNRR * țara noastră este singura din Uniunea Europeană pentru care s-a constatat lipsa unor măsuri eficiente de corectare a deficitului bugetar și a dezechilibrelor economice, riscând acum pierderea a până la 13,5 miliarde euro din fondurile europene
Comisia Europeană a publicat miercuri, 4 iunie, pachetul anual de evaluare economică pentru statele membre ale Uniunii Europene. România este singura țară vizată de o decizie severă, după ce Bruxelles-ul a constatat că autoritățile de la București nu au luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului bugetar. Drept consecință, Comisia a decis suspendarea unei sume de 869 milioane de euro din cererea de plată numărul 3 a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), alimentând temerile privind pierderea unor sume mult mai mari, de până la 13,5 miliarde euro.
În raportul Comisiei se arată că România înregistrează o creștere alarmantă a cheltuielilor nete, cu mult peste plafonul stabilit în traiectoria corectivă asumată. Acest fapt generează riscuri clare pentru atingerea obiectivului de corectare a deficitului excesiv până în 2030. Prin urmare, executivul european recomandă oficial Consiliului Uniunii Europene să constate că România nu a luat măsuri eficiente, ceea ce deschide calea spre activarea unor măsuri corective suplimentare.
Totodată, în document se subliniază că România continuă să înregistreze dezechilibre excesive, accentuate de adâncirea deficitului bugetar, creșterea deficitului de cont curent și deteriorarea competitivității costurilor. Aceste derapaje plasează țara noastră într-o poziție vulnerabilă în raport cu restul statelor membre, în condițiile în care Franța, Italia, Polonia și alte state aflate în procedura de deficit excesiv nu sunt vizate de sancțiuni suplimentare în acest moment.
Raportul de țară publicat de Comisia Europeană analizează și gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență. În contextul în care Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) va fi închis în anul 2026, Comisia atrage atenția că este esențial ca statele membre, inclusiv România, să accelereze implementarea reformelor. În lipsa acestui efort susținut, țara noastră riscă pierderea unei părți considerabile din fondurile alocate.
Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a confirmat deja că din cererea de plată numărul 3, în valoare totală de 1,279 miliarde euro, Comisia Europeană a aprobat plata doar pentru 410 milioane euro (granturi și împrumuturi), suspendând restul de 869 milioane euro. Din această sumă, 814 milioane euro reprezintă granturi, iar 55 milioane euro împrumuturi. Decizia vine pe fondul neîndeplinirii unor jaloane și ținte asumate prin PNRR.
Raportul de primăvară al Comisiei este parte a semestrului european și include o serie de măsuri strategice menite să ghideze statele membre în direcția consolidării bugetare și a sustenabilității economice. Printre acestea se numără și comunicarea privind încheierea MRR, precum și o serie de recomandări adresate statelor care doresc să activeze clauza națională de excepție pentru creșterea cheltuielilor în domeniul apărării – o solicitare formulată de 16 state membre, din care România nu face parte.
Pe fondul acestor decizii, România se confruntă nu doar cu riscul suspendării altor tranșe de plată din PNRR, ci și cu o deteriorare a credibilității sale europene și internaționale. Fără o schimbare rapidă de direcție în ceea ce privește disciplina fiscală, absorbția fondurilor europene și implementarea reformelor, consecințele pe termen mediu și lung pot fi dramatice pentru stabilitatea economică a țării.
Dan DIMA
Adauga comentariul tau