Comisia Europeană impulsionează Programul Regional Nord-Est 2021-2027

1adr

Dimensiune font:

| 05-02-2023 20:14

La finele săptămânii trecute, la Piatra Neamț s-a desfășurat prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027, delegația Comisiei Europene fiind condusă de Aida Liha Matejicek, șefa Unității pentru România și Croația din cadrul DG Regio.

Aida Liha Matejicek a felicitat ADR Nord-Est pentru drumul parcurs până acum și și-a exprimat sprijinul pentru toate etapele următoare ale operaționalizării Programului, astfel încât obiectivul acestuia să fie atins. ADR Nord-Est, sub coordonarea dlui director Vasile Asandei, a fost ca un far al procesului de descentralizare în România, un activ militant pentru simplificare, dar și un avocat neobosit al nevoilor Regiunii Nord-Est. Apreciem în mod deosebit ambiția de a include în program concepte noi, precum costurile simplificate și instrumentele financiare, dar în special rolul de pionier în dezvoltarea capacității administrative, asumat prin elaborarea primei foi de parcurs (roadmap) pentru întărirea și dezvoltarea acestei capacități în rândul beneficiarilor, potențialilor beneficiari și Autorității de Management. Invit toți membrii comitetului să profite de oportunitățile oferite de acest cadru de dezbatere, să fie activi și nu conformiști, pentru a ne asigura că vocea Regiunii Nord-Est este auzită, a declarat Aida Liha Matejicek.

Întâlnirea a fost moderată de Vasile Asandei, președinte al Comitetului de Monitorizare, iar agenda a fost susținută din punct de vedere tehnic de Monica Harja-Zlăvog, șef al Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

Cei 39 de membri ai comitetului, dar și observatorii, au fost informați cu privire la propunerile de criterii de eligibilitate și selecție formulate de Autoritatea de Management și au avut ocazia să le dezbată și să exprime obiecții, sugestii și propuneri de îmbunătățire pentru acestea.

Au fost puse în discuție:

Prioritarea 1 - Investiții pentru facilitarea creșterii si dezvoltării tehnologice a întreprinderilor- Apelul dedicat microîntreprinderilor.

Prioritatea 4 - Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile - Apel municipii reședință de județ.

Prioritatea 5 - Dezvoltarea unei mobilități naționale, regionale si locale durabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere – (Drumuri județene).

Prioritatea 7 -  Favorizarea dezvoltării integrate sociale, economice și de mediu la nivel local si a patrimoniului cultural, turismului si securității în zonele urbane - Apel municipii reședință de județ.

Toate propunerile vor fi analizate la nivelul Autorității de Management, iar seturile de criterii revizuite vor fi aduse în atenția membrilor CM spre aprobare. Regiunea Nord-Est este o echipă, în care ADR Nord-Est este unul dintre membri. Doar împreună putem să ne asigurăm că nevoile identificate vor fi transpuse în proiecte de calitate, prioritizate la nivelul fiecărei comunități sau organizații, iar Autoritatea de Management, ca finanțator, are datoria să propună criterii relevante, care să conducă la sprijinirea celor mai oportune și de impact investiții. Ne dorim ca  în anul 2030 Regiunea Nord-Est a României să devină un spațiu competitiv, durabil, rezilient și incluziv în care îți vei dori să trăiești, să înveți, să muncești și să investești, a declarat Vasile Asandei, președintele Comitetului de Monitorizare a PR Nord-Est 2021-2027.

Comitetul de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est (CM PR Nord-Est) este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027.

Selecția instituțiilor membre în CM PR Nord-Est s-a realizat în conformitate cu principiul european al parteneriatului, asigurându-se în același timp o reprezentare echilibrată a autorităților relevante de la nivel central și local precum și a reprezentanților mediului academic, de afaceri și ai societății civile. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:15

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
România trece la ora de vară la noapte
25/03/2023 20:00

 În singura zi din an cu 23 de ore vom dormi mai putin, pentru că ora 3.00 devine ora 4.00. Schimbarea orei in Romania, pentru a trece la ora de vară 2023, are loc in noaptea dintre sambătă si du ...

Aproape jumătate din mierea importată în Europa nu are nicio legătură cu albinele. Iată din ce este făcută
25/03/2023 12:14

În loc de pretiosul produs apicol, consumatorii cumpără ”falsuri” capabile să aducă profituri uriase escrocilor. În raportul ”From the hives” (Din stupi), Comisia Euro ...

Fermierii vor primi mai mulți bani de la UE
25/03/2023 10:40

Ursula von der Leyen a declarat vineri că este recunoscătoare Romaniei pentru că a cerut mai multi bani pentru compensarea fermierilor afectati de importurile de cereale din Ucraina. „As dori să subl ...

Este timpul să ne setăm ceasurile înainte și să ne pregătim pentru ora de vară
25/03/2023 08:55

A venit vremea să trecem din nou la ora de vară. În noaptea de sambătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, Romania va trece la ora de vară 2023. Ceasul se dă cu o oră inainte, ora 03:00 devine o ...

LA LANSAREA PROIECTULUI „Achizitia de utilaje pentru Lodor Constrcut SRL”
25/03/2023 08:43

 LA LANSAREA PROIECTULUI „Achizitia de utilaje pentru Lodor Constrcut SRL” Data: 24.03.2023 LA LANSAREA PROIECTULUI „Achizitia de utilaje pentru Lodor Constrcut SRL” SC ...

Soția ta este pasionată de flori? Află ACUM ce poți face pentru a-i amenaja o grădină de vis!
24/03/2023 13:02

  Florile sunt mult mai importante pentru oameni decat ne putem imagina. Bineinteles, bărbatii le folosesc, de cele mai multe ori, ca instrumente prin care să isi arate recunostinta, respectul sau dra ...

EMPYRUS MISONI SRL –  „Achizitia de echipamente performante in cadrul firmei  EM-PYRUS MISONI SRL”
24/03/2023 11:54

 Comunicat de presă 24 martie 2023 „Achizitia de echipamente performante in cadrul firmei EMPYRUS MISONI SRL”  

Temperaturi de 22 de grade Celsius
24/03/2023 09:15

Primăvara promite să fie mai caldă decat in mod obisnuit in Romania, iar la vară sunt toate sansele să fie caniculă si secetă, ceea ce este ingrijorător mai ales pentru Dobrogea. Ar trebui să ne astept ...

“ACHIZIȚIONARE MICROBUZ NEPOLUANT ÎN COMUNA VOINEȘTI, JUDEȚUL IAȘI”
24/03/2023 09:10

 “ACHIZITIONARE MICROBUZ NEPOLUANT ÎN COMUNA VOINESTI, JUDETUL IASI”  

6 milioane de euro pentru producția de usturoi
23/03/2023 15:44

Ministerul Agriculturii a anuntat că va continua si in acest an să acorde stimulente financiare fermierilor care cultivă usturoi, precizand că suma alocată depăseste 6 milioane de euro. Proiectul de Hot ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei