DOCUMENT. Guvernul plafonează prețurile la energie electrică și gaze până în 2023 / Noua schemă de ajutor de la 1 aprilie - draft proiect OUG

energiei regenerabile

Dimensiune font:

| 13-03-2022 16:07

 Guvernul prelungește măsura plafonării prețurilor la energie până anul viitor, la 31 martie, o ordonanță de urgență în acest sens urmând să fie aprobată săptămâna viitoare, potrivit ministrului Virgil Popescu.

Curent electricFoto: DreamsTime

Potrivit unui draft al proiectului de ordonanță de urgență consultat de HotNews.ro prețul plafonat la energie electrică depinde de consum în cazul consumatorilor casnici. Nu se mai vorbește însă de compensare.

 
 

Potrivit documentului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:

  • a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 30 - 100 KWh;
  • b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
  • c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

Prețul plafonat la gaze, încă în discuție pentru clienții casnici

În privința gazelor, draftul de proiect vorbește despre un preț plafonat pentru vânzarea către clienții casnici, dar acesta nu este încă stabilit. Gazele ar trebui să provină exclusiv din producția internă.

„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore și/sau offshore, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de XXX lei/MWh, cantităţi de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici (CC) şi ai producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei (PET), sau direct către acești clienți, după caz, pentru a asigura, în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, întregul necesar de consum al acestor clienți din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale”, se arată în document. Proiectul prevede un preț plafonat la gaze pentru clienții non-casnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 28.000 MWh. Prețul final facturat de furnizori este în acest caz de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus.

Depozite de înmagazinare și stocuri minime pentru furnizorii de gaze

Furnizorilor li se impune, totodată, să constituie depozite de înmagazinere și să aibă stocuri minme.

„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 octombrie 2022, furnizorii de gaze naturale au obligația de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii și siguranței în alimentarea clienţilor săi finali şi suportabilităţii preţului de către aceştia”, se arată în draft.

 
 

„Cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor vor reprezenta minim 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienților finali din portofoliul propriu”, se arată în document.

Virgil Popescu: Săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat pe 10 martie că săptămâna viitoare va fi aprobată ordonanţa de urgenţă cu privire la schema de ajutor la energie electrică şi gaze naturale ce urmează să fie aplicată de la 1 aprilie.

„Astăzi (10 martie -n.r.), la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă - furnizorii şi distribuitorii", a spus Popescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că în acest weekend vor fi finalizate consultările „cu toţi actorii din piaţă”.

„Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale", a precizat ministrul Virgil Popescu.

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei