Două noi tipuri de contracte de muncă, introduse in Codul Muncii. Cum vin acestea în sprijinul angajaților

 În prezent există un proiect legislativ de mare interes la nivel național ce a fost votat în Senat (nr. de înregistrare Senat: L458/2022) și care urmează să fie adoptat și de către Camera Deputaților (nr. de înregistrare Camera Deputaților: PLX633/2022).

Proiectul vizează modificări ale Codului Muncii, în sensul de a introduce două noi contracte de muncă atipice, respectiv: contractul de muncă „la cerere”și contractul de muncă „cu mai mulți angajatori și un singur angajat”.

Aceste două tipuri de contracte vin în sprijinul angajaților care doresc o autonomie în muncă, iar flexibilitatea unui program le deschide oportunitatea de a avea în paralel două joburi care să poată fi gestionate cu o mai mare ușurință.

În expunerea de motive inițiatorii proiectului arată raționamentul care a stat la baza acestei direcții: „Transformările care au avut loc pe piaţa forţei de muncă în contextul noilor realităţi socio-economice au condus la apariţia unor forme mai flexibile de muncă, a unei noi viziuni asupra relaţiei de muncă existentă între angajator şi salariaţi, care nu se regăsesc în actualele reglementări legale. Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii nivelului de protecţie a salariaţilor, dar şi asigurarea unor condiţii favorabile dezvoltării mediului de afaceri, este necesară reglementarea unor noi forme de contracte de muncă, care să permită un mod mai flexibil de organizare şi desfăşurare a muncii.”

În continuare expunem imaginea de ansamblu a celor două tipuri de contracte atipice de muncă:

1. CONTRACTUL DE MUNCĂ „LA CERERE”

Acesta reprezintă contractul în baza căruia angajatul muncește pentru și sub autoritatea angajatorului, la solicitarea acestuia, în zilele și intervalul orar alese de către salariat, cu condiția unei înștiințări în scris a angajatului în termenul stabilit în contract. Termenul nu poate fi mai mic de două zile lucrătoare anterioare începerii de către salariat a activității pentru care este solicitat.

Angajatorul are obligaţia de a garanta în plată salariul aferent numărului de ore prestate de către salariat, dar nu mai puţin de salariul aferent unui număr de cel puţin 32 ore/lună.

Salariatul încadrat cu contract de muncă la cerere se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile. 

Din această reglementare se pot desprinde următoarele avantaje ale contractului de muncă „la cerere”:

• angajatorul are o mai mare flexibilitate în organizarea activităţii, având posibilitatea de a dispune de forţa de muncă necesară în zilele în care are nevoie de serviciile prestate de către un anumit salariat şi doar numărul de ore necesar prestării activităţii respective;
• angajatul poate desfăşura mai multe activităţi în paralel, nemaiavând obligaţia respectării cu stricteţe a unui anumit program de lucru.

2. CONTRACTUL DE MUNCĂ CU MAI MULŢI ANGAJATORI ŞI UN SINGUR ANGAJAT

Contractul de muncă cu mai mulţi angajatori şi un singur angajat reprezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă în baza căruia un angajat încheie un contract de muncă cu mai mulţi angajatori pentru efectuarea aceluiaşi tip de activitate, care implică exercitarea aceloraşi atribuţii.

Important de reținut este aspectul potrivit căruia acest tip de contract de muncă poate fi încheiat doar de angajatorii care apațin aceluiași grup de întreprinderi.

Avantajele acestui tip de contract sunt următoarele:

– angajatorii semnatari ai contractului răspund în solidar cu privire la îndeplinirea obligaţiilor care decurg din contract şi din legislaţia muncii. Acest aspect va creşte gradul de protecţie a angajatului în ceea ce priveşte obţinerea de către acesta a drepturilor restante de la oricare dintre angajatori, având posibilitatea să îl aleagă pe cel mai eligibil. În concret, dacă un angajator nu plătește salariul, obligațiile vor fi achitate de drept de către ceilalți angajatori;

– contractul prezintă o flexibilitate apare care va permite părţilor implicate să configureze o schemă optimă, funcțională de distribuire a angajaţilor în funcţie de propriile necesități;

– angajatorii pot stabili de comun acord modalitatea în care vor fi distribuite și asumate obligaţiile privind remuneraţia, impozitele şi contribuţiile sociale. Astfel, se reduce considerabil sarcina administrativă în comparaţie cu alte mijloace legale utilizate pentru angajarea în comun, de exemplu, atunci când fiecare angajator încheie în paralel un contract de muncă cu timp parţial cu acelaşi angajat.

În concluzie, această inițiativă se apreciază ca fiind una binevenită în contextul în care piața muncii din România necesită realmente o anumită flexibilitate care să se plieze pe eventualele contexte de criză, aspect ce reprezintă o supapă de salvgardare a economiei și a societății în ansamblu. De asemenea, aceste contracte de muncă atipice corespund și tendințelor europene,cât și proceseului digitalizării raporturilor de muncă.