Euro, în lumina reflectoarelor după regresul dolarului. Atenția acordată aurului s-a dovedit inspirată

1_11zon

Dimensiune font:

| 21-04-2025 06:01

Piețele valutare actuale indică un fenomen interesant și înconjurat de incertitudini pentru investitori și pentru economiști, euro fiind pus în lumina reflectoarelor, în comparație cu dolarul, care a pierdut teren în ultima perioadă în contextul tarifelor impuse de Donald Trump.

În numeroase ocazii din trecut, dolarul american a beneficiat de statutul de activ de refugiu, apreciindu-se în perioade de incertitudine. Yenul japonez sau francul elvețian intrau în aceeași categorie. Anul acesta, până acum, lucrurile au stat altfel.

În timp ce yenul și francul au îndeplinit rolul așteptat, dolarul a regresat în piețele valutare. Un câștigător neașteptat: Euro. Între 1 ianuarie și deschiderea din 16 aprilie, dolarul a pierdut 9,8% în fața monedei unice europene. Yenul japonez a avansat cu 9,5% iar francul elvețian cu 10,3% în aceeași perioadă.

„Volatilitatea ieșită din comun a piețelor valutare a oglindit surprizele și schimbările frecvente de abordare din planul relațiilor comerciale internaționale. Traderii instituționali și cei care utilizează levierul aveau cea mai solidă poziționare în favoarea Euro din ultimele șase luni”, susține analistul XTB Claudiu Cazacu.

O mișcare ce a generat semne de întrebare s-a înregistrat săptămâna trecută, când titlurile de stat americane au resimțit deprecieri, împingând în sus randamentele pentru maturități de 10 sau 30 de ani, sincronizate cu scăderea dolarului american. Au apărut bănuieli că unii creditori internaționali, posibil chiar cei vizați de sancțiuni comerciale, își lichidează deținerile, arată Claudiu Cazacu.

Japonia, aflată în prima poziție cu negocierile pentru un acord comercial nou, a luat oficial poziție, subliniind că nu ar trebui să utilizeze această măsură ”intenționat”. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că nu se poate trage o concluzie pornind de la o singură săptămână și că, mai degrabă, la baza mișcării au fost fonduri speculative cu efect de levier care au fost prinse în poziții nefavorabile.

După Japonia, China este al doilea mare deținător de datorie publică a SUA, cu 760,8 miliarde de dolari la finalul lui ianuarie. Datele nu sunt însă precise, pentru că unele titluri sunt deținute prin custode și ar putea apărea în dreptul Belgiei. Deși trendul deținerii de titluri de stat în mod direct a fost descendent, atunci când sunt incluse obligațiuni ale agențiilor ipotecare și acțiuni, atât direct pentru China, cât și cele ale Belgiei, nivelul total e relativ stabil. Mai multe informații ar putea apărea la publicarea rezervelor pe 30 mai și fluxurile de titluri furnizate de Trezoreria SUA pe 18 iunie, arată consultantul de strategie XTB România.

În prezent, pare mai probabil ca închiderea unor strategii de arbitraj să fi accelerat mișcarea titlurilor de trezorerie, având în vedere maturitățile îndepărtate care au fost mai afectate. În timp, în cazul intensificării conflictului comercial, riscul unei realocări a deținerilor de rezervă dinspre dolar spre monede alternative, în principal Euro, este de luat în considerare, punctează Claudiu Cazacu.

Atenția acordată aurului s-a dovedit inspirată

China a continuat achizițiile de aur în martie, adăugând 2,8 tone, și ajungând la 6,5% din rezerve. Alocarea din ultimii ani spre aur a unor bănci centrale s-a dovedit inspirată: anul acesta, avansul a fost de 22,7%. Este de văzut în ce măsură Euro ar intra susținut în atenția băncilor centrale, dar contextul actual pare favorabil unei diversificări structurale în defavoarea dolarului.

Pachetul Germaniei de stimulare fiscală, care ar putea ajunge la jumătate de trilion de Euro în următorii ani, este o altă ancoră a încrederii în moneda unică. Totuși, BCE ar putea scădea dobânzile în continuare, iar un Euro prea puternic nu este de dorit pentru exportatorii regiunii. Astfel, ritmul cu care se mișcă Euro va fi un factor important în economia regiunii, și posibil și în decizia băncii centrale.

Pentru traderi, pentru moment, întrebarea este cât de mult ar mai putea continua avansul Euro. Într-un sondaj realizat de Bloomberg, niciunul dintre analiști nu vedea un nivel de peste 1,15 pentru EUR USD anul acesta, însă volumele tranzacționate pe piețele de opțiuni la repere superioare acestui 1,15 indicau săptămâna trecută așteptări din partea unor participanți de depășire a acestui reper în următoarele trei-șase luni.

Semnalele sunt totuși în interiorul unei perioade deosebit de incerte. Așa cum arată costul ridicat al instrumentelor de asigurare pentru variații pe piețele valutare, traderii sunt pregătiți pentru variații relativ ample în orice direcție, pe termen scurt. Potrivit unor raportări preluate de Bloomberg, unele fonduri de risc au în vedere o continuare a mișcării, dar totul va depinde de orizontul deschiderii sau închiderii relațiilor comerciale de la nivelurile curente

Așa cum ne-au arătat ultimele zile, mișcări sunt posibile în ambele sensuri. Un parcurs mai blând al negocierilor tarifare ar putea permite inclusiv o retragere a perechii valutare Euro-dolar. În privința rezervelor băncilor centrale, o diversificare structurală într-un orizont lung, de ani de zile, pare în prezent mai probabilă, punctează consultantul de strategie XTB România.

Afrodita Cicovschi adevarul.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei