Fermierii care au suferit din cauza secetei vor primi despăgubiri

download

Dimensiune font:

| 25-11-2022 14:22

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări că fiecare fermier care a avut de suferit de pe urma secetei pedologice va primi despăgubiri în baza legislației în vigoare.

Într-o intervenție în exclusivitate pentru Radio România Iași, el a precizat că Direcțiile Agricole Județene vor lua în calcul inclusiv acele procese verbale în care nu se regăsește procentul de calamitate: ”De astăzi, în videoconferința pe care o am cu Direcțiile Agricole, le voi spune încă o dată, ce ar putea să facă să poată să treacă de procentul de calamitate prin constatare, prin documente și prin declarația pe propria răspundere a fermierului că a obținut producția respectivă și că o poate justifica prin documente care sunt la unitate, în așa fel încât să poată completa cu toate informațiile necesare, în așa fel încât, să putem să calculăm valoarea pierderilor pe care le-au înregistrat fermierii. Suntem tot timpul alături de ei, suntem tot timpul în contact cu Direcțiile Agricole pentru a putea face ceea ce este dispus prin lege și ceea ce, practic, este posibil de realizat.”

Mai mulți fermieri ai Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Iași au făcut parte ieri dintr-o delegație care a purtat discuții pe această temă la sediul Ministerului Agriculturii.

Situația proceselor verbale completate necorespunzător se regăsește în mai multe județe din regiunea Moldovei. Problema a fost ridicată la începutul acestei săptămâni de către Asociația Producătorilor de Porumb din România. Într-o intervenție pentru Radio România Iași, Marius Scarlat, unul dintre fermierii ieșeni prezenți la București, a vorbit despre soluțiile convenite cu ministrul agriculturii: ”Ne-a încurajat ca toți fermierii să trimitem procese verbale la Direcția Agricolă, pentru că e normal ca toți fermierii care au suferit de secetă să primească despăgubiri, chiar dacă nu avem procentul trecut în procesele verbale, putem să le trimitem însoțite de înștiințările de secetă, unde acolo avem trecut fiecare procent. Cei care nu aveam procent de calamitate cu procese verbale, practic nu eram incluși în acordarea despăgubirilor și teoretic, nu nu eram pe listă să primim niciun ajutor financiar acum. Da, la Iași avem date concrete în jur de 80 % din fermieri au procesele verbale practic completate greșit, dar acum nu din vina noastră. Botoșani, Vaslui, Brăila, Bacău, cam în toată Moldova se regăsesc procese verbale completate eronat.” 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:45

Asociația Grupul de Acțiune Locală Regiunea Rediu-Prăjeni – comunicat de presă –  Lansare apel de selecție din fonduri EURI
03/02/2023 10:55

  COMUNICAT DE PRESĂ Lansare apel de selectie din fonduri EURI   Asociatia Grupul de Actiune Locală Regiunea Rediu-Prăjeni anuntă lansarea sesiunii EURI nr. 1, apelul de selectie nr. 2 pe ...

Ziua mondială a zonelor umede
02/02/2023 14:15

Ziua mondială a zonelor umede este marcată in fiecare an, la 2 februarie, pentru a sublinia rolul vital al zonelor umede pentru populaţie şi pentru planetă. La 2 februarie 1971 a fost semnată Convenţia R ...

Buletinele electronice vor fi emise până la finalul anului în toată țara
02/02/2023 13:47

  Bebeluşii vor putea avea buletin electronic, incepand din această vară. Cartea de identitate electronică va putea fi solicitată de la 12 ani si nu de la 14 ca pană acum. Dar părintii pot face o ...

Economia Germaniei s-a contractat neaşteptat în trimestrul patru
01/02/2023 14:48

Economia germană s-a contractat neaşteptat in trimestrul patru din 2022, arată datele publicate luni, un semn că cea mai mare economie europeană ar putea intra in recesiunea indelung prognozată, ca rezu ...

Discuții în ședința PSD: Soluțiile mai dure împotriva pensiilor speciale, blocate de Predoiu
01/02/2023 14:43

Social-democratii s-au reunit luni in sedinta Consiliului Politic National al PSD, pentru a discuta despre relatia cu PNL, viitoarea rotatie guvernamentală si alte probleme curente. Potrivit unor surse din c ...

Finalizarea proiectului „Capital de lucru-POLIROM PACKAGING SRL”
31/01/2023 09:52

 Finalizarea proiectului „Capital de lucru-POLIROM PACKAGING SRL”

 DESPRE PĂDURE
30/01/2023 11:53

Un profesor de la Facultatea de Silvicultură din Suceava a spus : ” Viaţa noastră se scurge intre leagăn şi sicriu, ambele din lemn!  - scrieti pe hartie, uneori mancati din hartie, vă ste ...

Ce bancnote vor dispărea din circulație în zona euro
29/01/2023 16:50

Bine de ştiut! Dacă obişnuiţi să ţineţi sume in euro acasă si nu la bancă, e bine să verificati ce tipuri de bancnote aveti, pentru că două dintre ele vor deveni inutilizabile. Este vorba de dou ...

Efectul benefic pe care îl are criza financiară asupra românilor - analiză economică
29/01/2023 16:48

Se spune că orice criză naste oportunitate si orice moment de cumpănă este ideal pentru a identifica solutii care să te ajute să cresti poate mai bine decat ai fi făcut-o fără aceste probleme. Ei bin ...

Legea pensiilor 2023, ce urmează: Budăi, anunț pentru seniorii României. ”Eu am fost crescut de bunici și înțeleg”
29/01/2023 16:42

Ce se mai modifică? Cand se definitivează? Se poate cumula in continuare pensia cu salariul? La ce să se aştepte pensionarii din Romania? Cu lămuriri a venit ministrul Muncii, Marius Budăi, in direct ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei