Leonardo Badea (BNR): Soluțiile de reconstrucție economică trebuie să țintească și viitorul, nu doar prezentul

 

Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat: „Societatea noastră, așa cum o știm astăzi, se află la un moment de decizie fiind la o răscruce evolutivă.

Tendința de agravare a inegalităților sociale se manifestă deja de o lungă perioadă de timp și ca mai toate evoluțiile pe termen lung a cunoscut o accelerare în ultimii ani ca urmare a fenomenului de globalizare, creșterii gradului de automatizare a unor activități, amplificării mult mai rapide a complexității piețelor și produselor financiare comparativ cu ritmul de îmbunătățire a incluziunii financiare, precum și ca efect al recentelor crize din perioada 2007 – 2012 care au fost urmate de o revenire economică firavă la nivel global. Astfel, actuala criză generată de pandemia COVID-19 este doar cel mai recent factor de sporire a acestor inegalități și de accentuare a tensiunilor sociale.

Putem observa că decenii de politici economice bazate preponderent pe ideologie în loc de pragmatism au eșuat. Ideea că piețele pot rezolva singure toate problemele economice au făcut societatea noastră, deși foarte complexă, la fel de fragilă și vulnerabilă. Au existat momente în care acest lucru, în special în ultima perioadă, a fost din ce în ce mai evident pentru toți participanții în economie. Un exemplu ar fi accesul la asistență medicală gratuită pe perioada crizei COVID-19.

România se numără printre state în care, chiar și în perioada de vârf a crizei medicale, persoanele infectate au avut acces la asistență medicală specializată gratuită (cu unele deficiențe inerente unei stări excepționale, acestea fiind însă excepția și nu regula), dar au existat și multe țări în care persoanele cu venituri mici au suferit mult mai mult și au fost semnificativ mai expuse efectelor bolii prin comparație cu cei din categorii superioare de venit. A fost poate și rezultatul unei virulențe ceva mai reduse a bolii, așa cum s-a constatat în o parte din țările învecinate nouă.

Deși la momentul actual nu știm exact cum va evolua actuala criză pandemică, putem observa apariția tot mai vizibilă a efectelor sale indirecte la nivel economic, social sau privind accesul la educație etc. Studiile arată că în ultimii ani epidemiile au contribuit la accentuarea inegalităților. Din ceea ce se prefigurează acum, dacă nu acționăm înțelept și decisiv, printr-un efort concentrat și corelat de către toate părțile implicate (în sectorul public dar și privat), riscăm ca în această privință România să nu se mai diferențieze pozitiv, așa cum a făcut-o din perspectiva accesului la îngrijire și tratament.

Apare astfel ca o necesitate ca România să folosească acest moment ca oportunitate de dezvoltare economică orientată spre viitor urmărind extinderea de noi linii de afaceri și încurajarea domeniilor strategice unde putem fi eficienți, ca simple exemple putând aminti tehnologia informatică, industria agroalimentară sau sectorul transporturilor.

De asemenea, este necesar să înțelegem importanța fluxurilor de capital care sunt atrase în România, nu doar atât punctul de vedere al investițiilor străine directe ci și din cel al fluxurilor de portofoliu (chiar dacă acestea sunt investite de obicei pe termen scurt), cu rol de semnal timpuriu privind atractivitatea piețelor locale, încrederea investitorilor etc.

Toate elementele menționate sunt necesare pentru a reduce disparitățile. În România acestea sunt probabil cel mai vizibile la nivel regional, în special între capitală și restul regiunilor, dar ele se translatează la nivelul populației între categoriile de nivel de venit. Dacă nu acționăm pentru ameliorarea lor, conștient și programatic, asumat la nivelul întregii societăți, lăsate în voia sorții acestea se vor urma un proces entropic. Dacă rămânem pasivi, efectele negative ale deteriorării țesutului social se vor vedea cu siguranță în anii ce urmează.

În momentele de maximă intensitate ale crizei este de înțeles că nu a fost timp pentru gândire strategică pe termen lung, prioritatea momentului fiind, în mod just, salvarea vieților și a unei părți cât mai mari din economie. Acum însă nu avem nici o scuză să nu canalizăm resursele pe care le alocăm în continuare pentru sprijinirea economiei către direcții care să contribuie la ameliorarea deficiențelor deja cunoscute dinaintea acestei crize.

În momentul acesta se poate observa solidaritatea europeană pentru depășirea crizei economice determinată de criza pandemică. Pachetele de stimulare economică sunt la un nivel fără precedent. Astfel, resursele care au fost alocate statelor membre sunt importante și vin în completarea programelor naționale inițiate de acestea. Dar, așa cum istoria a demonstrat, doar alocarea resurselor nu este suficientă pentru a avea rezultate economice. Poate chiar mai important este ca programele astfel finanțate să fie adaptate momentului și situației economice generale la nivel internațional și local, precum și să fie orientate spre viitor. Simpla replicare a unei strategii de tip „New Deal" nu garantează succesul. De exemplu, un program de anvergură pentru extinderea și refacerea infrastructurii, unul din nucleele pachetului de relansare economică demarat acum 87 de ani (!) în SUA de președintele Franklin D. Roosevelt, ar fi cu siguranță benefic și în România astăzi, dar nu oriunde și nu oricum. Altfel, doar îngropăm bani iar efectele vor fi minime.

Devine astfel o chestiune de alegere strategică cheltuirea acestor resurse care trebuie să se facă cu luarea în considerare a criteriilor de sustenabilitate. Nu suntem oare prea săraci ca să sprijinim financiar domenii care oricum au un viitor incert? Nu e oare o risipă nejustificată să ținem pe linia de plutire firme care oricum deja deveniseră neviabile înainte de criză? Nu am construi o societate de mâine mai bună dacă atunci când acordăm sprijin financiar am pune și o serie de condiții izvorâte din bine cunoscutele criterii generale de sustenabilitate: reducerea poluării, promovarea echității sociale și a bunei guvernanțe. Oare am greși dacă am condiționa ajutorul statului de localizarea în România a unei cote minime din lanțurile de aprovizionare? Sau de promovarea echității sociale și de reducerea amprentei asupra mediului? Dezvoltarea unor domenii cheie, reducerea dependenței față de importuri, accelerarea digitalizării, îmbunătățirea infrastructurii ar trebui să constituie axe prioritare pentru alocarea sprijinului financiar al statului. Toate aceste ar trebui dublate de eficientizarea administrației, modernizarea sistemului educațional și, evident, consolidarea sistemului medical.

Este evident că am enunțat foarte multe întrebări în dorința găsirii unor răspunsuri, dar nimeni nu deține o soluție magică la o problematică atât de complexă. Trebuie însă să fim dispuși să căutăm împreună, sistematic, în fiecare zi și cu fiecare decizie pe care o luăm, câte o mică parte din soluție, pe care apoi sa o punem în practică. Și trebuie să începem să facem asta cât mai repede, pentru altfel ratăm o șansă și pentru că mai târziu ne va fi mai greu și vom fi nevoiți să cheltuim resurse suplimentare, care la rândul lor costă, iar suportabilitatea unor noi poveri financiare este limitată".