Leul continuă să se aprecieze

1analiza1

Dimensiune font:

| 11-06-2025 22:23

La începutul lunii trecute, după ce „piața” politică a fost zdruncinată de scorul obținut la primul tur al prezidențialelor de către candidatul suveranist, moneda națională s-a depreciat până la 5,0991 lei/euro. Dorința românilor de a nu schimba parcursul european al țării a adus în fruntea statului un candidat antisistem proeuropean. Aceasta a calmat piața financiară, iar treptat leul a recuperat o parte din terenul pierdut.

Notă distinctă o face segmentul monetar, unde indicii ROBOR s-au apropiat de maximul de 7,50%, echivalentul ratei lombard la care se pot împrumuta băncile de la BNR. Principalul motiv al acestei evoluții este reprezentat de sterilizarea lichidității la care a recurs banca centrală pentru a scumpi achizițiile de lei. Totodată, dealerii bancari nu se așteaptă la o scădere rapidă a inflației, ceea ce face dificilă o decizie a BNR de a reduce rata de referință.

La jumătatea acestei săptămâni media euro a scăzut la 5,0251 lei, față de 5,0558 lei miercurea trecută, în timp ce tranzacțiile din piață se realizau în culoarul 5,025 – 5,034 lei.

Piața monetară s-a stabilizat, evoluție la care a contribuit faptul că băncile comerciale s-au împrumutat marți de la BNR cu 18,2 miliarde lei, la o dobândă anuală de 6,5% și cu scadența la începutul săptămânii viitoare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat 7,15%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,22% liar cel la 12 la 7,33%.

Statul s-a împrumutat marţi cu 805 milioane lei printr-o licitaţie de obligaţiuni, scadente în septembrie 2032, față de o valoare programată de 400 milioane lei, la un randament mediu anual de 7,50%.

Foamea de bani a Ministerului de Finanțe, care trebuie să asigure atât necesarul de bani al statului dar și să achite dobânzile la titlurile de stat emise anterior căre mediul bancar intern și extern, au ridicat dobânzile pentru titlurile de stat Tezaur şi Fidelis până la 6,5%/an pentru cele în euro (dobânda de referință a BCE este de 2%), respectiv până la 8,35%/an (rata de politică monetară a BNR este de 6,5%).

Decizia de săptămâna trecută a BCE de a reduce principala sa rată directoare de la 2,25 la 2% a fost primită bine de investitori, iar euro a urcat joia trecută la aproape 1,15 dolari.

Miercurea aceasta piețele așteptau publicarea datelor privind inflația din Statele Unite, în condițiile în care administrația de la Casa Albă nu a ajuns la un acord comercial cu guvernul de la Beijing.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1405 – 1,1446 dolari iar media monedei americane a coborât de la 4,4117 la 4,3941 lei.

Intrarea în teritoriu negativ a inflației din Elveția a redus plasamentele în franci iar cursul a scăzut de la 5,3995 lei, la jumătatea săptămânii trecute, la 5,3476 lei, miercurea aceasta. Media lirei sterline a scăzut în aceeași perioadă de la 6,0049 la 5,9332 lei.

Chiar dacă cotațiile metalului galben au urcat la 3.316 – 3.349 dolari/uncie, prețul gramului de aur a scăzut miercuri de la 472,0952 lei la 471,0407 lei, după ce la jumătatea săptămânii trecute prețul a crescut până la 482,1625 lei, la circa 5 lei de maximul istoric atins la începutul lunii trecute.

Bitcoin testează depășirea recordului de 111.862 dolari atins în 22 mai  și fluctua miercuri între 109.051 – 110.298 dolari. Ethereum a urcat la 2.756 – 2.834 dolari.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei