Măsurile Guvernului sunt ineficiente pentru că ne împrumutăm la dobânzi din ce în ce mai mari
Dimensiune font:
Așa cum era de așteptat, măsurile din primul pachet de austeritate al guvernului Bolojan nu au adus și nu vor aduce vreodată mult-așteptata umplere a visteriei statului, așa cum nici pachetul 2 nu va sparge barajul abundenței, revărsând puhoaie de bani asupra românilor. Măsurile Guvernului sunt ineficiente pentru că ne împrumutăm la dobânzi din ce în ce mai mari.
Auditul de țară a fost devansat în iunie din motive politice
Toți cei trei mari auditori internaționali care stabilesc ratingul de țară au căzut de acord să facă auditul parcă în iunie sau în iulie (nu mai știu exact), deși – și asta o spun sigur – auditul era programat în septembrie. Aici e o șmecherie. Dacă România ar fi fost auditată în septembrie, ar fi fost un dezastru, pentru că deja inflația începe să crească, așa cum cresc și prețurile, iar nivelul de trai scade. Românii sunt din ce în ce mai săraci, nu mai vorbim de revoltele sociale ce bat la ușă și care vor izbucni undeva la începutul lunii octombrie, până spre luna decembrie.
Un audit în septembrie ar fi însemnat retrogradarea României la nivelul „junk”, ceea ce ar fi dus la o creștere exponențială a dobânzilor. Și așa, România se împrumută la niște dobânzi mai mari decâ se preconiza.
Senatorul Petrișor Peiu, care este și șeful grupului senatorial al partidului AUR, unul dintre cei mai redutabili analiști economici din România și om cu o viziuneeconomică clară, scria pe contul său de Facebook, referindu-se la ce s-a întâmplat în ultimele luni în România, niște lucruri extrem de adevărate. Iată textul integral:
“Incapacitatea guvernului Bolojan de a da ceea ce a promis începe să ne coste mulți bani. De două luni, miniștrii lui Bolojan ne amenință cu un mare pachet (așa-numitul „Pachet II”) de măsuri fiscale, menite să reducă deficitul bugetar. Acum, Pachetul II s-a transformat, în manieră balcanică, în 6 pachețele mai mici, dintre care unul singur are legătură cu situația bugetară – dar și acela în sens invers, ca în bancurile de la Radio Erevan: mai precis, multinaționalele sunt scutite de impozitul de minim 1% pe cifra de afaceri.
În vreme ce guvernul ne tot promitea măsuri peste măsuri, deficitul bugetar la 7 luni a ajuns la 76 de miliarde de lei, cu 5 miliarde mai mult ca anul trecut. Și a trecut binișor de 4% din PIB.
Ca să înțelegeți cât ne costă vorbăria fără noimă a lui Ciolacu și a lui Bolojan, priviți graficul de mai jos: azi, dobânda plătită de România pentru împrumuturi pe 10 ani este „văzută” de piețe la 7,51%. Acum o lună era 7,25%, acum 6 luni – 7,45% și acum un an – 6,7%!
Ce ne spune asta? Așteptarea pozitivă a investitorilor față de Bolojan s-a epuizat (7,25% a ajuns 7,51%), iar dezamăgirea e chiar mai mare față de Ciolacu!
Punctul acela procentual în plus la dobândă, față de acum un an, ne costă cam 15 miliarde de lei pe an!”
Și atunci, de ce să ne mai mirăm că guvernul Bolojan nu mai știe pe unde să scoată cămașa? Pune taxe peste taxe și impozite peste impozite pentru a-și acoperi incompetența și neputința de a găsi o soluție viabilă.
Unul dintre artizanii acestei situații dezastruoase este ministrul de finanțe, domnul Nazare, împreună cu Bolojan și cu cei din PNL și USR, care au decis că firmele multinaționale nu trebuie să mai plătească impozitul de 1% pe cifra de afaceri, deși – așa cum am spus – fostul ministru de finanțe Alexandru Câciu a precizat că, în 2028, toate firmele mari ce activează în Europa vor plăti acest impozit.
E clar că Bolojan, în calitate de premier, aruncă flăcări și promite lucruri de care nu se va putea niciodată ține de cuvânt. E clar că avem în față „cel mai incompetent guvern” pe care l-a avut vreodată România și că ne deplasăm în pas de defilare spre o prăpastie economică din care nu știu dacă vom mai ieși în următorii 20 de ani. Votați Nicușor!
Hai, pa!
Mircea N Stoian oficiuldestiri.ro
Adauga comentariul tau