Noul sistem informațional de urmărire a materialului lemnos, despre care ministrul Mediului spune că va diminua posibilitatea de a fura din pădure, devine operațional la noapte

00000 Breaking NEWS

Dimensiune font:

| 30-01-2021 18:00

 Din noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 00.00, sistemul informațional integrat de urmărire a materialului lemnos - SUMAL 2.0 va fi pus în funcțiune, anunță Ministerul Mediului printr-un comunicat. Sistemul vizează diminuarea posibilității de defrişări ilegale şi a furtului din pădure.

”Nu este o soluţie magică în domeniul forestier, dar va diminua posibilitatea de a fura din pădure. În ciuda eforturilor, probabil că vor fi sincopele caracteristice unui sistem informatic nou şi lansat în producţie, dar nu facem niciun pas înapoi, respectăm data de 31 ianuarie, respectăm principiile care stau la baza acestui sistem informatic, adică controlul informatic asupra cantităţilor de masă lemnoasă care sunt puse în valoare şi sunt destinate exploatării, controlul sistemului informatic şi control GPS pe tot ce înseamnă controlul masei lemnoase din pădure până la primul punct de depozitare, control informatic şi GPS de la primul depozit până la primul procesator şi control informatic pe masă lemnoasă legală, în sensul de a reduce la minim posiblitatea de infuzie de masă lemnoasă nelegală în circuitul economic", spunea ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, pe 21 ianuarie, potrivit Agerpres.

 

"Este unica soluţie prin care putem să exercităm un control - GPS, urmărirea transporturilor, a cantităţilor din depozite, real time informaţii, date pentru organele de control - poliţie, Gardă forestieră, Gardă de mediu, pentru a face controalele pe drumuri şi control pentru depozitele din unităţile de procesare", mai spunea atunci ministrul Mediului.

 

Toate informațiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc la următorul link: http://www.mmediu.ro/categorie/sumal-2-0/321. De asemenea, pentru a veni în sprijinul utilizatorilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pune la dispoziţie și un Callcenter, la numărul de telefon 0314337799.

 

Potrivit comunicatului Ministerului, SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn, iar pe lângă îmbunătățirile în ceea ce privește urmărirea trasabilității lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre și documente, precum și prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual.

 

Astfel, pentru administratorii de păduri - ocoalele silvice de stat și private (de regim) au fost înlocuite registrul ”Marcări” și cel al ”dispozitivelor de marcat”. Începând din 31 ianuarie, administratorii vor utiliza varianta lor electronică din noul SUMAL.
 
De asemenea, au fost înlocuite fișele de marcare de mână, precum și centralizările aferente. Odată cu implementarea SUMAL 2.0, toate marcările se vor realiza electronic în teren, iar volumele se calculează și se transmit automat. De menţionat este faptul că noul SUMAL are capacitatea de a descoperi automat eventuale erori din culegerea datelor dendrometice, astfel încât acestea să poată fi corectate în timp util.
 
Pentru operatorii economici - transportatori și procesatori:

 

  • • Se elimină toate documentele de transport pe hârtie între persoanele juridice. Toate avizele și documentele conexe se vor realiza automat, exclusiv în format digital;
  • • Va fi eliminată procedura de depunere a avizelor la Garda Forestieră. Până acum, transportatorii erau obligați, lunar, să se prezinte la sediile județene ale gărzilor forestiere pentru a depune avizele de transport în format tipărit. Prin SUMAL 2.0 acest proces se va realiza automat, fără să fie necesară deplasarea;
  • • Au fost eliminate registrele la depozite. Prin noul SUMAL, se realizează transferul automat al cantităților de la transportator.
 
Pentru ca toate modulele să fie funcționale la parametrii optimi, toți utilizatorii sistemului silvic trebuie să respecte pașii de utilizare a celui mai inovator sistem care descurajează tăierile ilegale de lemn și îmbunătățește activitatea angajaților.
 
Paşii de urmat pentru efectuarea corecta a transferului avizului de însoțire a mărfii de la emitent la transportator:

 

  • o Transportatorul activează funcția Bluetooth a dispozitivului mobil, accesează secţiunea "Preluarea aviz pentru transport" și apasă butonul "Preluare";
  • o Emitentul va accesa secțiunea "Avize proprii", selectează avizul, apasă butonul "Predă", și selectează din lista dispozitivelor vizibile Bluetooth, dispozitivul transportatorului;
  • o Foarte important - pentru a găsi în listă dispozitivul conectat prin Bluetooth, se recomandă redenumirea numelui dispozitivului mobil cu denumirea transportatorului;
  • o După transferul avizului pe dispozitivul mobil al transportatorului, transportatorul efectuează cele 4 fotografii și apasă butonul "Start transport";
  • o Recomandăm verificarea foarte bine a informaţiilor introduse deoarece operaţiunea de confirmare este ireversibilă!
  • o În cazul în care solicitantul a greșit adresa de email pe care a indicat-o pentru primirea credențialelor (respectiv a userului și a parolei), corectarea se va face doar de angajații gărzii forestiere din raza teritorială a solicitantului. Odată ce s-a primit userul și parola, nu se mai pot face modificări în câmpului utilizatorului.
  • o Foarte important: la momentul încărcării stocurilor, utilizatorii nu trebuie să finalizeze operațiunea până nu au introdus absolut toate stocurile aferente.
În situațiile în care activitatea se desfășoară în zone fără accesbilitatea GSM, pentru funcționarea corectă a aplicaţiilor mobile - android SUMAL 2.0 Avize şi SUMAL 2.0 Marcare, utilizatorii au obligația de a apăsa butonul „Sincronizează” în zona unde beneficiază de acoperire GSM sau conexiune la internet prin Wi-Fi.

 

După data de 31 ianuarie 2021, SUMAL1.0 rămâne disponibil pentru consultare, fără a putea fi operate modificări. SUMAL1.0 Agent îşi încetează aplicabilitatea, operatorii economici nemaifiind obligaţi să raporteze lunar situaţia stocurilor. Toate avizele emise în SUMAL versiunea 1.0 vor trebui recepţionate la destinaţie până astăzi, 30 ianuarie 2021, ora 24:00, după această dată fiind obligatorii avizele emise în versiunea 2.0. Se mai pot aproba ulterior APV-urile constituite dar nepreluate până la data limită. Acestea se vor prelua manual în SUMAL 2.0.
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei