Prof. univ. dr. Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte A.S.F.: „Contribuția pensiilor private la dezvoltarea economică”

Dan Armeanu Vicepresedinte ASF

Dimensiune font:

| 14-12-2020 13:57

 

 

Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private - domnul Dan Armeanu, a declarat:

 

“Pensiile private au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice indiferent de orizontul de timp, fie că ne referim la dezvoltarea pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt, sistemul de pensii private contribuie la creșterea PIB prin investițiile efectuate de fondurile de pensii în economia reală, prin asigurarea finanțării statului și a companiilor, cât și prin susținerea consumului, ca efect al plății pensiilor viagere către populație.

De asemenea, ținând cont de faptul că orizontul investițional al fondurilor de pensii private este pe termen lung, în corelație cu durata obligațiilor față de participanți, activitățile de investiții și de asigurare a unui venit suplimentar pentru populație pot influența semnificativ factorii de producție, capitalul și munca și contribuie la dezvoltarea economică pe termen lung.

Sistemul de pensii private stimulează totodată și economisirea pe termen lung pentru pensie, sumele acumulate sub forma activelor fondurilor de pensii private sunt investite în economie pe perioade lungi, predictibile, reprezentând o sursă stabilă de finanțare a economiei și a statului. Fondurile de pensii sunt investitori instituționali care sprijină în principal economia locală și reprezintă un factor de echilibru și de stabilitate, compensând retragerea capitalului speculativ în perioade de criză. Astfel, se manifestă rolul stabilizator al fondurilor de pensii în finanțarea autohtonă, după cum rezultă și din distribuția pe țări a plasamentelor, ținând cont de expunerea predominantă pe România (90,02% în luna septembrie 2020).

 

 

Investițiile fondurilor de pensii private se realizează preponderent în societăți listate pe piața de capital, care sunt transparente și care respectă guvernanța corporativă, stimulând dezvoltarea pieței primare prin asigurarea finanțării în cadrul ofertelor publice primare iar, în cazul pieței secundare, prin îmbunătățirea adâncimii și lichidității acesteia.

Fondurile de pensii private contribuie direct la dezvoltarea economică, din postura de parteneri ai întreprinzătorilor, ai acționarilor, atunci când investesc în titluri de capital, precum și din postura de finanțatori, când investesc în obligațiuni corporative, reprezentând totodată și o alternativă la finanțarea bancară.

În ceea ce privește contribuția la piața de capital din România se observă o creștere constantă a deținerilor fondurilor de pensii private în ponderea capitalizării bursiere, așa cum este redat în graficul de mai jos (s-au avut în vedere deținerile directe în emitenți locali).

 

 

Prin intermediul investițiilor în titluri de stat, fondurile contribuie la asigurarea pe termen lung a necesarului de finanțare a statului, care utilizează fondurile inclusiv pentru investiții, care să genereze la rândul lor creștere economică sustenabilă. Este de dorit ca o parte semnificativă a datoriei publice să fie deținută de investitori instituționali locali, cu un comportament predictibil și cu strategii pe termen lung, care pot acționa ca un buffer, în condiții de volatilitate ridicată a piețelor financiare.

 

gr3 pensii site14122020

 

 

Mai mult, investițiile fondurilor de pensii au un efect multiplicator asupra economiei, generând o majorare a veniturilor întreprinderilor, susținând creșterea venitului salarial și ulterior a consumului.

Impactul investițiilor fondurilor de pensii private, cu deosebire a celor de Pilon II, asupra creșterii economice se poate pune în evidență prin intermediul unei estimări pe baza modelului de regresie având ca variabile PIB real ajustat sezonier și valoarea activelor nete ale fondurilor de pensii Pilon II (transformate prin prelucrări statistice specifice utilizării variabilelor în modele econometrice – de exemplu aplicarea logaritmului natural sau a diferențierii valorilor). Datele utilizate în analiză sunt trimestriale și acoperă perioada de la începutul sistemului de pensii private (2008, trimestrul al doilea) până în prezent (2020, trimestrul al doilea). Principala concluzie desprinsă din rezultatele modelului este existența unei legături semnificative statistic între PIB și activele nete ale fondurilor de pensii. Mergând mai în detaliu în interpretarea rezultatelor se observă că o variație a ratei de creștere a activelor nete ale fondurilor de pensii Pilon II de 1% ar putea avea un impact de aproximativ 0,07 % asupra PIB-ului, în scenariul acțiunii acestui factor izolat.

 

 

După cum se observă în graficul de mai jos, activele gestionate de fondurile de pensii au cunoscut evoluții pozitive de la an la an (creștere de peste 19% în ultimii ani) atât în valoare absolută, cât și ca procent exprimat în funcție de PIB (fiind la o valoare de peste 6%).

 

 

Luând în considerare și alți factori, precum structura PIB bazată în proporție de aproximativ 20% pe investiții, partea din activele nete ale fondurilor de pensii alocată investițiilor în titluri de stat (aproape 70%), ponderea investițiilor pe piața de capital (aproximativ 20%), precum și valoarea coeficientului de corelație dintre variabile, atunci influența majorării cu 19% a activelor nete (care a avut loc în ultimul an) asupra creșterii economice este în jur de 0,5 pp.

Influența sectorului de pensii private asupra dezvoltării economiei reiese și din testul Granger, care relevă faptul că se manifestă o cauzalitate unidirecțională semnificativă statistic dinspre variabila activelor nete către variabila PIB.

 

 

Utilizând un model VECM de descompunere a variantei PIB în funcție de valoarea contribuțiilor la fondurile de pensii Pilonul 2, a activelor nete și a valorii titlurilor de stat aflate în portofoliilor acestor fonduri, se constată că variabila active nete are o influență semnificativă (de peste 22% cu un lag optim de 4 trimestre) asupra variabilității dezvoltării economice.

 

 

Astfel, analiza econometrică pune în evidență faptul că sistemul de pensii private, cu accent în cazul nostru pe fondurile Pilon II, contribuie la creșterea economică cu aproximativ 0,5 pp, este într-o corelație puternică (coeficient de corelație de aproximativ 90%) cu dezvoltarea economică și are o influență semnificativă asupra dezvoltării atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că un sistem de pensii private dezvoltat este parte a mixului optim de politici care adresează tendința din ultimele decenii de majorare a ponderii populației în vârstă rezultată din efectul combinat al creșterii speranței de viață însoțită de scăderea constantă a natalității. Țările dezvoltate, care au un nivelul de trai ridicat, au reușit să compenseze într-o oarecare măsură această evoluție prin imigrație, atrăgând forța de muncă în detrimentul țărilor care sunt sursă a emigrației. Această evoluție provoacă temeri, atât în țările cu economii dezvoltate, cât și în  cele cu economii emergente, cu privire la capacitatea sistemului public de pensii, bazat pe solidaritate inter-generațională, de a asigura un venit de înlocuire decent la pensie. O soluție, care să compenseze acest dezechilibru și să asigure un nivel de trai, cât mai apropiat de cel avut în ultimii ani din perioada activă, este cea a pensiilor private, bazate pe contributivitate și finanțate de către salariați și/sau angajatori, mai ales în condițiile în care sistemul privat de pensii are un aport semnificativ la dezvoltarea economică și un rol activ în finanțarea datoriei publice și a sectorului privat.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei