România, amenințată de caniculă și de secetă

alerta.jpg

Dimensiune font:

| 21-06-2022 10:40


Românii trebuie să fie pregătiți pentru condiții meteo cum nu ar fi crezut. Asta, pentru că țara noastră urmează să fie lovită de o vreme cumplită. Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat ce urmează să se întâmple în perioada următoare.

Ea a spus că urmează o vreme caniculară, cu maxime și de 34-35 de grade Celsius în bună parte din țară.

„E o perioadă călduroasă, chiar caniculară în zonele sudice ale țării. Mâine vom avea valori de până la 35 de grade Celsius într-o bună parte din sudul țării, acolo unde și disconfortul termic va fi unul ridicat.

Astăzi am înregistrat deja 2 recorduri ale unor temperaturi maxime zilnice, ca fiind cele mai ridicate valori maxime pentru o zi de 20 iunie, la Dăbuleni, 34 de grade, față de recordul anterior, 33,8 grade Celsius, și, iată, în zona de munte, la vârful Vlădeasa, 21,2 grade Celsius față de recordul anterior de 20,2 grade. De asemenea, la Turda, 33 de grade a însemnat egalarea recordului deținut până în prezent de când se fac măsurători meteorologice, iar această zi este considerată cea mai călduroasă pentru această stație de până în prezent”, a spus șefa ANM.

Vreme caniculară și temperaturi maxime neașteptate
Potrivit acesteia, astăzi, 21 iunie, va fi vreme călduroasă, caniculară în sudul țării, 35 de grade. Miercuri și joi se vor înregistra valori de până la 33 de grade în vest, sud-vest și sudul țări. La sfârșit de săptămână, mai ales sâmbătă și duminică, vom avea valori de 34-35 de grade Celsius în bună parte din țară.

„Este o vreme mai caldă pentru ultima decadă a lunii iunie în țara noastră, dar cred că trebuie să consemnăm în special durata zilelor în care valorile de temperaturi vor depăși 34-35 de grade și cu cât această durată e una mai lungă, mai mare de 3 zile consecutiv, cu atât și disconfortul termic va fi unul relativ ridicat“, a precizat Elena Mateescu.

Directorul ANM a spus că seceta se va accentua și că cel puțin până la sfârșitul lunii iunie vom avea o vreme mai caldă. Potrivit acesteia, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, 20 – 27 iunie și chiar 27 iunie – 4 iulie, indică valori de temperaturi în medie mai ridicate decât în mod obișnuit și nu în ultimul rând destul de deficitare.

„Trebuie să vorbim și de fenomenul de secetă pentru această căldură de acum, asociată și cu insuficiența și lipsa precipitațiilor, vor accentua fenomenul de secetă în bună parte din țară, dar mai ales în jumătatea estică, acolo unde seceta este una puternică și chiar extremă. Putem să confirmăm acum că perioada 1 septembrie 2021 – 15 iunie 2022 este a 50-a cea mai secetoasă perioadă din istoria măsurătorilor meteorologice”, a spus șefa ANM.

ANM vine prognoza meteo pentru perioada următoare. Seceta se va accentua
Elena Mateescu a arătat că, dacă perioada viitoare, va păstra semnalul unui deficit de precipitații, cu siguranță în zona Moldovei, în Dobrogea, în Muntenia, vestul Olteniei sau al Crișanei și al Maramureșului, seceta va putea să aibă efecte asupra agriculturii.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:09

România se usucă! Dunărea a secat!
07/08/2022 16:45

Debitul fluviului Dunării la intrarea in ţară (secţiunea Baziaş) va ajunge la 1.950 metri cubi pe secundă (mc/s) pe parcursul săptămanii viitoare, cu 2.350 mc/s sub media multianuală a lunii august (4. ...

Salarii mai mari pentru angajații din sistemul bugetar
07/08/2022 11:37

Dacă un proiect propus de Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale va fi aprobat, angajatii din sistemul bugetar vor avea salarii mai mari din luna august. Oficialii cer acordarea, incepand cu luna august, ...

Panourile solare, eficiente economic dar foarte toxice. De ce pot deveni o povară în viitor
06/08/2022 20:45

Energia solară este considerată una dintre cele mai ecologice tipuri de energie. Cu toate acestea, are si consecinte negative din punct de vedere al mediului - panourile solare care si-au epuizat viata sunt g ...

Amenzi în valoare de 140.000 lei la două malluri din București
06/08/2022 15:51

Comisarii de la protecţia consumatorilor au aplicat amenzi in valoare de 140.000 lei unor operatori economici şi comerciali care activează in cadrul Complexului Comercial "Mall Veranda" Bucureşti ...

Locomotiva trenului Ia-și Timișoara s-a defectat. Trenul va avea o întârziere de câteva ceasuri
06/08/2022 15:38

Trenul IR 1831 Timisoara Nord-Iasi a rămas blocat in localitatea Ciumeghiu, din judetul Bihor, după ce locomotiva acestuia s-a defectat. După aproape două ore de stationare, locomotiva de rezervă a ajuns, ...

150.000 de români vor primi tichete sociale
06/08/2022 12:00

Reprezentantii Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene anuntă că a doua transă de tichete sociale va ajunge la cei 150.000 de romani. Este vorba despre cardurile cu ajutoare sociale de 250 lei p ...

 Seceta a afectat culturile de porumb din toată lumea
06/08/2022 10:00

Creşterea temperaturilor usucă culturile de porumb din intreaga Europă, ultima dovadă a unei crize care afectează totul de la transporturile fluviale pe Rin şi pană la culturile de măsline din Spania, t ...

Primele date ale recensământului: Aproximativ 19 milioane de locuitori pe teritoriul României, cu un milion mai puțin decât în 2011 / Dezechilibre majore între numărul pe pensionari și cel de tineri / 600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate
05/08/2022 20:31

Tudorel Andrei, presedintele Institutului National de Statistică (INS) a prezentat joi cateva date rezultate din recensămantul general al populatiei. El a spus că ”aproximativ 19 milioane e populatia a ...

Piața berii, în cădere din cauza pandemiei
05/08/2022 10:35

Asociaţia Berarii Romaniei, citand Raportul Europe Economics despre impactul COVID-19 asupra industriei berii, a arătat că piaţa berii din Romania a inregistrat o scădere cu 10% in primele patru luni din 2 ...

Germania repornește termocentralele pe cărbune
04/08/2022 20:55

Rusia reduce in continuare livrările de gaze, dand vina pe presupusa lipsă a unei turbine. De aceea guvernul german mizează pe termocentrale pe cărbune. Dar jumătate din cărbune era importat din Rusia. Ac ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei