Trump schimbă regulile jocului economic: S-a dat startul goanei după aur în România. Niveluri istorice, atinse în timp record

000000  e2bb80b12181a5e7c

Dimensiune font:

| 14-04-2025 15:58

 Românii cumpără aur într-un ritm record, pe fondul incertitudinilor globale! În primul trimestru din 2025, achizițiile de aur au crescut cu 65% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză Tavex România. Prețul aurului a oscilat puternic în aprilie, cu o variație de peste 6% în mai puțin de o săptămână, atingând chiar și un nou record istoric. Mișcările economice ale lui Donald Trump și temerile privind datoria uriașă a SUA pun tot mai multă presiune pe dolar și alimentează cererea globală pentru „metalul refugiu”.

 Cantitatea de aur achiziţionată de români a crescut în primul trimestru al acestui an cu aproximativ 65% faţă de T1 2024, în luna aprilie preţul aurului fluctuând cu peste 6% într-un interval mai scurt de o săptămână, potrivit unei analize de specialitate, remise luni AGERPRES. "Odată cu preluarea mandatului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a devenit una dintre cele mai importante voci în domeniul economic. Strategia economică a acestuia se învârte în jurul impunerii de tarife asupra importurilor în SUA, fonduri cu care să acopere, cel puţin parţial, deficitul bugetar de aproape două trilioane de dolari a celei mai mari economii din lume. Declaraţiile noului preşedinte american au dus la fluctuaţii serioase în preţul activelor, inclusiv în cazul aurului. Doar în luna aprilie a acestui an, preţul aurului a variat între un record istoric de 3.163 de dolari pe uncie troy şi 2.960 de dolari pe uncie troy. Practic, o fluctuaţie de peste 6% într-un interval mai scurt de o săptămână", se arată în analiza realizată de Tavex România.

 

Niveluri istorice, atinse în timp record  

Conform unui sondaj al Consiliului Mondial al Aurului, realizat în iunie 2024, cel mai citat motiv pentru care băncile centrale sondate deţin aur este lipsa riscului de pierdere a investiţiei, spun specialiştii companiei. "Aurul fizic - sub formă de lingouri sau monede - nu prezintă un risc de contrapartidă, spre deosebire de active precum obligaţiunile sau acţiunile. Odată ce tranzacţia a fost încheiată, aurul devine proprietatea cumpărătorului. Printre alte motive se numără performanţa aurului în perioade de criză şi protecţia împotriva inflaţiei", afirmă managerul Departamentului de Trezorerie Tavex România, Victor Dima, citat în comunicat.  Discutând asupra motivelor pentru care BNR nu îşi extinde rezervele de aur deţinute, spre deosebire de Polonia, Cehia şi chiar Ungaria, cea din urmă depăşind România în ceea ce priveşte rezervele de aur în septembrie 2024, răspunsul băncii centrale către Daniel Voloscsuk, economist al Tavex România, a fost că strategia băncii este de a asigura lichiditate pieţelor financiare - în principal, celor valutare, menţionează analiza. Astfel, BNR a reuşit să menţină, în mod artificial, cursul de schimb EUR/RON în jurul valorii de 4,97. Din iulie 2024, preţul aurului s-a majorat cu peste 27%. Între timp, Banca Naţională a Poloniei a achiziţionat 103 tone de aur, mărindu-şi ponderea rezervelor de aur în totalul rezervelor internaţionale la aproape 21%. România deţine, actualmente, 103,6 tone de aur reprezentând 9,5% din rezervele deţinute de BNR. 

 S-a dat startul goanei după aur în România


În ceea ce priveşte cantitatea de aur achiziţionată de români, aceasta a crescut în primul trimestru al acestui an cu aproximativ 65% faţă de T1 2024. Motivele sunt multiple.

"Vorbim de o dezvoltare a pieţei aurului de investiţii în România. Mai mulţi investitori decid să includă şi aurul în portofoliul de investiţii. Dar, desigur, un motor important a fost şi creşterea neobişnuită a preţului aurului din ultimul an. Pe de altă parte, există o scădere în cantitatea de aur de investiţii pe care românii o vând, ceea ce este un semn bun. Astfel, românii încep să înţeleagă că deşi preţul aurului s-a majorat semnificativ în ultimul an, viitorul poate aduce randamente şi mai mari", a adăugat Victor Dima.

Totuşi, românii care vând în această perioadă aur sunt cei care deţin bijuterii. Cantitatea de aur sub formă de bijuterii vândută de români către Tavex România a crescut cu aproape 170% în T1 2025 faţă de primele trei luni din 2024. Motivul principal este cel legat de creşterea de preţ a metalului galben.

Analiza face referire la anul 1944, când 44 de ţări occidentale au căzut de acord să instaureze un regim de cursuri de schimb valutar fixe (acordul de la Bretton Woods). Fiecare ţară urma să stabilească un curs fix faţă de dolarul american - cu posibilitatea de fluctuaţie de numai 1% în jurul cursului stabilit. La schimb, dolarul american a fost fixat de aur la o rată de 35 de dolari pentru o uncie de aur (31,1 grame).

Sistemul a stabilit, dincolo de aceste cursuri, şi infrastructura sistemului financiar global prin crearea a două instituţii: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (sau Banca Mondială, redenumită ulterior). Întregul sistem a funcţionat atât timp cât SUA finanţa reconstruirea industriei internaţionale într-o lume proaspăt ieşită de sub cel mai aprig război din istorie.

Probleme au început să apară când ţările care au semnat acordul de la Bretton Woods converteau din ce în ce mai mulţi dolari în aur.

Înjumătăţirea rezervelor de aur ale SUA de la încheierea acordului de la Bretton Woods în 1944 şi până la finele anilor 1960 a destabilizat întregul sistem. Astfel, pe 15 august 1971, preşedintele american Richard Nixon a pus capăt convertibilităţii dolarului american în aur.

Trump schimbă regulile jocului economic


Într-o lucrare publicată în noiembrie 2024, Stephen Miran, actualul consilier pe politici economice al lui Donald Trump, explica faptul că dolarul american este, actualmente, supraevaluat în raport cu alte valute. Din acest motiv, SUA nu ar fi suficient de competitivă pentru a exporta bunuri către alte ţări.

"Conform lui Miran, sub actualul sistem, Statele Unite exportă dolari şi obligaţiuni guvernamentale, esenţiale pentru pieţele financiare globale, şi primeşte în schimb bunuri de consum. Acesta ridică două probleme ale acestui modus operandi. În primul rând, Miran consideră că actualul sistem îi avantajează doar pe cei bogaţi, cei care sunt prezenţi pe burse. A doua problemă este că, având în vedere că o parte semnificativă a industriei manufacturiere din SUA a fost mutată în China, Mexic sau alte ţări unde munca este de până la 20 de ori mai ieftină, economia americană nu ţine pasul cu creşterea economiei globale. Acelaşi Miran prezintă trei soluţii pentru această problemă. Prima dintre soluţii vizează tarifele. Conform lui Miran, tarifele ar putea fi folosite drept levier de către SUA pentru a negocia cu ţările care deţin părţi semnificative din datoria americană să accepte o devalorizare a dolarului, precum cel din Acordul Plaza din 1985. Astfel, exporturile americane ar putea deveni mai accesibile, în acelaşi timp în care valoarea reală a datoriei americane ar scădea", se arată în analiză.

Printre aceste ţări cu care SUA ar putea negocia se numără Japonia (deţinând 1,08 trilioane de dolari din datoria SUA), Marea Britanie (740 de miliarde de dolari), Luxemburg (410 miliarde de dolari) şi Belgia (378 de miliarde de dolari).

A doua soluţie este negocierea datoriei prin ameninţarea cu reducerea prezenţei militare a SUA în diverse ţări partenere strategice cu aceştia.

A treia soluţie este o restructurare a datoriei publice care presupune fie ca ţările respective să accepte plăţi întârziate ale dobânzilor, plăţi care în 2024 au depăşit cheltuielile militare ale SUA, atingând 896 de miliarde de dolari, sau să accepte extinderea maturităţii obligaţiunilor pe 50 sau chiar o sută de ani.

Potrivit lui Miran, aceste soluţii luate separat, sau chiar împreună, ar putea să reducă din riscul Statelor Unite de a intra într-o spirală a datoriei în încercarea sa de a menţine dolarul valuta de rezervă internaţională, subliniază analiştii Tavex România.

Fiind cel mai mare comerciant de aur de investiţii din Europa de Nord şi un jucător din ce în ce mai important pe piaţa din România şi Europa de Sud-Est, Tavex este un membru important al Grupului Tavid, înfiinţat în 1991. Tavex şi-a deschis porţile în România în 2019 şi are deja trei birouri în Bucureşti şi unul în Cluj. Tavex oferă produse de aur şi argint de investiţii fizice, de înaltă calitate, dar şi servicii de schimb valutar. Compania este specializată în oferirea de aur de investiţii, inclusiv monede de aur şi lingouri de aur, precum şi argint de investiţii, având în acelaşi timp condiţii atractive de schimb pentru cele 46 de valute.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”, anunță lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare din județul Suceava”, cod smis 337676.
11/09/2025 10:02

  COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIATIA „O SANSĂ PENTRU FIECARE”, anuntă lansarea proiectului „Pachet de servicii de bază pentru persoanele fără sau cu nivel scăzut de formare di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei