Val de dizolvări în mediul de afaceri: Mii de firme au tras obloanele în T1 2025
Dimensiune font:
Numărul firmelor dizolvate a crescut ușor în primul trimestru din 2025, ajungând la 12.747, cu 3,81% mai mult față de aceeași perioadă din 2024, când au fost înregistrate 12.279 de dizolvări, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe dizolvări au avut loc în București – 2.409 firme, în scădere cu 5,16% față de primele trei luni din 2024. Capitala este urmată de județele Cluj (727 de firme, +19,97%), Ilfov (574, -18,58%), Timiș (540, -2%), Prahova (499, +31,66%), Constanța (488, -21,29%) și Iași (472, +0,85%).
La polul opus, cele mai puține firme dizolvate s-au înregistrat în județele Ialomița (56 firme, -28,21%), Covasna (70, -2,78%), Călărași (75, -24,24%), Mehedinți (98, +13,58%) și Harghita (98, -5,77%).
Cele mai mari creșteri procentuale ale numărului de dizolvări au fost consemnate în județele Olt (+64,44%), Neamț (+61,02%), Maramureș (+58,74%) și Alba (+54,55%).
Sectorul cu cele mai multe firme dizolvate în primul trimestru al anului a fost comerțul cu ridicata și cu amănuntul, inclusiv repararea autovehiculelor și motocicletelor, cu 3.093 de cazuri la nivel național. Totuși, comparativ cu T1 2024, acest sector a înregistrat o scădere de 8,17% în numărul de dizolvări.
Alte domenii afectate semnificativ au fost construcțiile (1.167 firme dizolvate, -5,28%) și activitățile profesionale, științifice și tehnice (1.147 firme, -4,34%).
În luna martie 2025 au fost raportate 4.746 dizolvări de firme, cele mai multe în București (950), urmat de județele Cluj (286), Ilfov (239), Timiș (199) și Brașov (184).
Adauga comentariul tau