Conflictul dintre generaţii se acutizează

 

 

Dorian Obreja

 

Presa, şi nu doar cea din ţara noastră, consemnează fenomenul sintetizat în titlul de mai sus.

Lucrurile se întâmplă în ciuda unor învăţăminte pline de înţelepciune, venite din cele mai vechi timpuri până mai ieri. Aş da doar trei exemple: „Adu-ţi aminte, când eşti tânăr, că vei fi şi tu odată bătrân”, spunea Meneandru; „Tragedia bătrâneţii nu e că cineva este bătrân, ci că altcineva este tânăr”, afirma Oscar Wilde.

Culmea este că o atitudine ostilă generaţiei mai în vârstă o au unele persoane nici ele foarte tinere sau aflate în poziţii în care au obligaţia de a manifesta grijă faţă de categoria amintită. Astfel, acum şapte ani, a stârnit reacţii vehemente afirmaţia ministrului japonez de Finanţe din acea vreme, care spunea că „vârstnicii sunt o povară pe bugetul ţării şi ar trebui să li se permită să se grăbească şi să moară”! Eu, personal, am auzit o angajată care lucrează în domeniul sănătăţii, zicând că persoanele trecute şase decenii ar trebui cumva strânse în locuri doar pentru ele, pentru a se simţi bine şi a nu deranja pe ceilalţi...

Specialiştii afirmă că mai fiecare veac a fost „dedicat” minimizării sau dispariţiei unor inegalităţi. Ca să amintesc doar ultimele trei, secolul al XIX-lea a fost lupta între clasele sociale, următorul – pentru egalitatea între femei şi bărbaţi, iar cel de acum este (şi se pare că va mai fi multă vreme, deşi nu se ştie cât timp mai este la dispoziţie pentru toată omenirea...) între generaţia vârstnică – adică cei care au acum peste 50 de ani, şi cea tânără - cunoscută şi sub numele de Y sau milenială, dat fiind că membrii ei sunt născuţi între 1988 şi 2000 (dar eu i-aş include şi pe cei iviţi pe lume ulterior...). În sinteză, dat fiind schimbările intervenite în timp, tinerii sunt nemulţumiţi, având convingerea că vor trebui să muncească mai mult timp pentru a beneficia de pensii (în multe ţări, inclusiv a noastră, vârsta la care cineva se poate retrage creşte tot mai mult ; în Australia se intenţionează atingerea cifrei de 70 !), dar şi pentru că, în acest interval, vor trebui să plătească pensiile celor retraşi din activitate, datoriile publice şi să finanţeze sistemul de sănătătate (ai cărui principali beneficiari sunt cei mai în vârstă).

Încă în urmă cu un deceniu, un sondaj realizat în România de Fondul ONU pentru populaţie releva că mulţi tineri consideră, pe de o parte, imperativă dispariţia bătrânilor de pe piaţa muncii, iar pe de alta, necesitatea ca aceştia să nu primească pensii de la stat, ci să trăiască din agonisealea de-o viaţă (în cazul în care, adaug eu, nu au făcut-o cadou urmaşilor, sub formă de bani, case, maşini etc!).

Într-una dintre campaniile electorale din acest an, a rămas de neuitat imaginea unor tineri care aruncau cu bani (la propriu, dar era vorba doar de 1 leu), precum şi un îndemn, gândit, şoptit sau strigat: „să moară toţi bătrânii, toţi pensionarii”.

Spre a ne întoarce la Meneandru, tinerii, care astăzi îi acuză vehement pe cei în vârstă că „le fură viitorul”, ar trebui să fie siguri că, nu peste multă vreme, vor fi şi ei bătrâni. Dar nu la fel de siguri că vor avea şi pensii – însă asta din cauza bătrânilor, ci a politicienilor !