Deschiderea şcolilor: bomboana de pe colivă?

 

Dorian OBREJA

 

În limbajul specialiştilor, se vorbeşte despre provocările generate de începerea cursurilor în noul context – cel epidemiologic. Eu, unul, am preferat drept titlu pentru rândurile de astăzi o exprimare mai puţin ştiinţifică, dar mai elocventă.

Optarea pentru un asemenea titlu nu înseamnă, automat că mă situez într-o anumită tabără – după cum sesizaţi, lumea (adică profesorii, elevii, părinţii şi rudele) s-a împărţit, tranşant, în două. Asta ca şi cum, după un colţ, stă la pândă odiosul covid care, cum reperează un tânăr, îi pune o întrebare zguditoare: şcoala sau viaţa? Pe cale de consecinţă, unii vor alege şi chiar aplica prima variantă, alţii (cu siguranţă mai puţini), pe cea de a doua.

Ştiu, dilema e cumplită, numai profesor/elev/părinte să nu fii în această perioadă. Şi, totuşi, trebuie optat pentru o direcţie sau alta, din păcate în condiţiile în care nu există modele unice de urmat şi soluţii sigure, ci se bâjbâie, covidul fiind, mereu, cu un pas înaintea celor care vor să-l stopeze.

În unele ţări, şcolile s-au redeschis spre finele primăverii: Austria (luna mai), Belgia (treptat din mai), în altele, precum China, Italia, Japonia, Iran, Bulgaria (şi România) nu s-au mai redeschis după izbucnirea pandemiei, iar în foarte puţine, cum ar fi Suedia, unităţile şi instituţiile de învăţământ nu au fost deloc închise!

La momentul actual, peste 20 de ţări şi-au redeschis total şcolile – în Europa (ţările nordice, Austria, Franţa, Elveţia, Croaţia); pe alte continente, în Japonia, Coreea de Sud şi Israel; alte ţări se pregătesc să facă acelaşi lucru. Alarmant este că în unele ţări unde au reînceput cursurile, total sau parţial (state cu sistem medical performant), precum Israel sau Germania, pandemia a augmentat; de exemplu, în cea din urmă ţară amintită, rata de incidenţă a Covid-19 în rândul tinerilor sub 19 ani s-a dublat, de la 10 la sută, la 20 la sută!

Referindu-ne strict la ţara noastră, trebuie să subliniem că ea se află în top 5 în UE privind rata de infectare cu coronavirus, iar în ceea ce priveşte rata deceselor cauzate de Covid-19, raportată la 100.000 locuitori, România o înregistra cea cea mai înaltă (3,1 la sută), la începutul lunii septembrie!!! Spitatele – în special cele destinate luptei cu pandemia, secţiile ATI – sunt sufocate, personalul medical este aproape epuizat şi insuficient. Un tablou sumbru, care ar fi fost de natură să îndemne autorităţile în a mai amâna începerea şcolilor.

Şi asta pentru că ţara noastră nu are de luptat doar cu pandemia, ci şi cu „greaua moştenire” a trecutului, îndeosebi a ultimelor 3 decenii, în care guvernări de toate culorile au făcut orice, numai să doteze şcolile – nu. Iată doar câteva date. Ministerul de Interne raportează 1.176 de şcoli cu toalete în curte (în judeţul Iaşi, la o şcoală din şase se întâlneşte asemenea situaţie); un raport prezentat de UNICEF scoate în evidenţă că una din patru instituţii de învăţământ din România nu avea dotările minime necesare spălării mâinilor înaintea declanşării pandemiei; peste 2.000 de şcoli nu au apă curentă, chiar în Bucureşti semnalându-se cel puţin 11 unităţi fără apă caldă. Până în 2018, aproape 4.000 de unităţi nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare;  acum, cică ar mai fi doar 300, dar cine poate crede aşa ceva?

În urmă cu o lună, Organizaţia Salvaţi Copiii România atenţiona că 21 la sută dintre şcoli nu sunt pregătite pentru deschidere, iar 47 la sută dintre ele au avut doar acces limitat la educaţia online.

În asemenea circumstanţe, mi-e teamă să prognozez ce se va întâmpla de azi încolo...