Herr Klaus, învăţaţi istoria & aritmetica! Şi oleacă de intonaţie în limba acestei ţări...

 

Dorian OBREJA

 

Mărturisesc – sperând că nu este, încă, nicio lege care să condamne aşa ceva – că de foarte multă vreme nu am votat la alegerile în care se desemnau locatarii principali de la Palatul Cotroceni. Pentru două motive: nu agreez câtuşi de puţin sistemul politic de la noi, acela de republică semi-prezidenţială (în care sistem, dacă ocupantul funcţiei e unul mai obişnuit ca lucrurile să se desfăşoare după bunul lui plac şi voia sa, republica devine chiar prezidenţială); în al doilea rând, pentru că nu am avut cu cine, detestând opţiunea răului mai mic....

Aşadar, nu am votat nici ultima oară, când a ieşit iar cine a ieşit. Cu toate acestea, şi trecând peste nişte manifesări din mandatul precedent care nu prea cadrau cu fişa postului, precum şi pasiunea de a face colecţie de case, am tras speranţa că personajul va manifesta, cât de cât, calităţi ce caracterizează neamul german: corectitudinea, cinstea şi respectul faţă de legi.

În paragraful unu al articolului 84 din legea fundamentală a acestei ţări, adică în Constituţie – care e mai presus de orice şi de oricine! – se scrie, limpede, că „în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid”. Nu trebuie să fii neapărat jurist pentru a trage concluzia că, pe cale de consecinţă, personajul care ocupă funcţia menţionată nu poate fi nici avocat/procuror al vreunei formaţiuni politice, poziţia sa trebuind să fie echidistantă.

Neţinând seama de aceasta, locatarul de la Cotroceni, pentru că ne aflăm în campanie electorală şi e musai să iasă câştigător „partidul său”, pentru a se forma nu doar o majoritate parlamentară dorită de el, dar şi „guvernul meu”, a ieşit la rampă, în ultima vreme, de mai multe ori, apărându-şi preferaţii şi atacându-i pe adversari, ajungând să afirme că „ţara a fost puternic  afectată de corupţia guvernelor PSD; ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore”. La reacţia, firească, de protest a social-democraţilor, afirmatorul a pus lucrurile la punct, subliniind că „Preşedintele României nu poate fi cenzurat politic”. Hm!

Trec peste asta – poate voi dezvolta subiectul altă dată -, pentru a mă referi la fond. Dacă sistemul sanitar este în situaţia pe care o vedem cu toţii, vina e împărţită!

Ea este urmare şi a unor indicaţii din afară. Amintesc o ştire, din mai 2010, când nu PSD era la guvernare, care spune că executivul „ar putea închide 200 de spitale, din cele 450 existente, în urma discuţiilor cu FMI”!!!

Dar ea are vinovaţi şi în interior. Aduc aminte că, în această republică semi-prezidenţială, unde se poate întâmpla ca un locatar de la Cotroceni să-şi depăşească atribuţiile, dar are şi responsabilităţi, doar în unul din ultimele trei decenii, funcţia a fost ocupată de un exponent al PSD; în rest, exponenţi ai dreptei, inclusiv, de şase ani încoace, cel actual. Chiar dacă mai „coborâm” o treaptă, ajungând la executiv, cele trei decenii se împart aproape egal între stânga şi dreapta, ba chiar, între 2012-2014, cele două părţi au guvernat braţ la braţ, sub sigla USL, care îl propunea premier pe nimeni altul decât actualul preşedinte, asta după ce făcuse acelaşi gest în 2009!!! Atunci PSD era frecventabil şi onorabil, nu?

Din toate aceste date, prezentate mai mult decât sintetic, vine prima parte a apelului din titlu. Cea de a doua, parcă dintr-o lipsă de empatie, ce duce la discursuri plate, valabile despre orice, dar nu despre situaţia plină de tragism cu care se confruntă azi România. Din vina tuturor politicienilor, care, trei decenii, au  subfinanţat sistemul de sănătate şi au alungat peste hotare zeci de mii de cadre medicale superioare şi medii.