Klaus – raus. El pleacă, problemele rămân!

 

Dorian OBREJA

Încep cu o precizare adresată necunoscătorilor limbii lui van der Leyen (dar și a lui Iohannis!): „raus” se traduce ca „afară”; afară din joc, desigur. Despre soarta personajului căruia i-am atașat acest termen, poate, cu un alt prilej, nu asta e problema cea mai importantă în această etapă.

Pe 6 decembrie, imediat după anunțarea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, cu o rapiditate ce nu-l caracteriza deloc, Klaus Iohannis a ieșit cu o declarație de natură a inflama instantaneu o parte a clasei politice, precum și o parte a societății românești: după o întrebare retorică și de efect – ”Ce fac eu? -, și-a exprimat hotărârea fermă de a nu părăsi Palatul Cotroceni, invocând Legea supremă a țării: „În Constituția României, citim la articolul 83, alineatul 2: președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președinte nou ales. Concluzie: eu rămân în mandat până când va fi ales un nou președinte al României. Când noul președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici”.

De la momentul amintit, au trecut o săptămână, o lună, două. Abia aproape când să se împlinească 9 săptămâni Klaus Iohannis a renunțat la decizia sa, demisionând. Din păcate, fiecare zi din acest interval nu a însemnat altceva decât acumularea de și mai mare tensiuni, fostul, deja, președinte, fiind perceput ca actor cu rol principal în anularea alegerilor prezidențiale  - considerată ilegală, neconstituțională, imorală de către o parte a clasei politice și, iar, o parte a societății românești. Trebuie afirmat că, în mod cert, demisia nu a survenit ca urmare a conștientizării vreunei vinovății, și nici drept consecință a ieșirilor în stradă, ci ca reacție la primejdia tot mai acută a suspendării și, apoi, demiterii prin intermediul unui referendum, în condițiile dispariției aproape totale a sprijinului din partea coaliției aflate la guvernare; de reținut vehicularea intenției unor deputați din partidele de la putere de a se ralia inițiativei și de a-i oferi acesteia majoritatea necesară.
Reacțiile, la cald, oscilează între subiective „victorie a poporului român” -  proclamată de reprezentanți ai „suveraniștilor” (recunoscută și de unii membri ai celeilalte tabere – „demisie înseamnă victoria celor care ți-o cer”), sau ”un act de lașitate” (zicere a președintelui care l-a precedat pe Iohannis), „o gură de oxigen pentru Crin Antonescu” + „coaliția a scăpat de un pietroi” (PSD) și exprimări mai puțin emoționale ale unor îngrijorări întemeiate, precum  „demisia accentuează criza”.

Un argument în favoarea realismului îngrijorării mai sus amintite este constituit din continuarea solicitărilor unor „suveraniști” (care consideră că au câștigat o luptă, dar vor să câștige întregul „război”), perpetuând și augmentând tensiunile și criza, cerându-se demisia premierului Marcel Ciolacu (și, în consecință, a guvernului), precum și sau mai ales reluarea turului doi al alegerilor.

Până la rezolvarea subiectului alegerii viitorului locatar de la Cotroceni mai sunt 82 de zile. Dar, mai ales, au mai rămas doar 35 de zile până la încheierea etapei de depunere a candidaturilor și, la momentul scrierii acestor rânduri, sunt încă (prea) multe lucruri neclarificate, legate de anulare, dar și de eligibilitatea unor amatori de înscriere în cursă. Așadar, este certă continuarea unor tensiuni, ba chiar se poate prognoza agravarea conflictului, dacă se va opta pentru ieșiri și lupte în stradă.