Prezidențialismul, mai rău decât ciuma!
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Cineva afirma, nu de mult, că SUA sunt un stat mare, dar nu o civilizație, pe când Europa nu a reușit să devină un stat mare, dar este, incontestabil, o civilizație.
Cumva-cumva, afirmația despre civilizație a fost validată și pe parcursul ”meciului„ ce a avut loc vineri, 28 februarie, într-un loc în care nimeni nu s-ar fi gândit că se poate întâmpla așa ceva – Biroul Oval al Casei Albe.
Am spus cumva-cumva, pentru că, dintr-o analiză echidistantă a evenimentului, rezultă evident că ambii – de fapt, toți cei 3 – combatanți au avut partea de vină, și pentru maniera de ”după blocuri„ în care s-a desfășurat discuția, dar, mai ales, pentru eșecul unei întâlniri în care mulți își puneau mari speranțe, dat fiind că putea echivala cu încă un mare pas spre oprirea războiului din Ucraina, spre stoparea de curmări zilnice de vieți.
În opinia mea, reproșabila confruntare a avut două cauze.
Cea mai importantă este prezidențialismul, această plagă a vremurilor noastre, care continuă monarhiile absolute sau chiar regimurile dictatoriale, sub o fațadă inconsistentă de democrație. E adevărat, în mod oficial, SUA sunt definite drept o republică constituțională (federală), dar președintele este, în același timp, șef al statului și șef al guvernului. Dacă are, cum se întâmplă astăzi, majorități în Senat, Camera Reprezentanților și Curtea Supremă, un președinte poate face aproape tot ce-i trece prin cap.
Din 1990, de când a s-a declarat suverană, până în 1996, Ucraina a avut un regim mai aproape de democrație, dar, în noua Constituție, adoptată în acel an, republica a devenit semi-prezidențială. Și, deloc surprinzător, cam tot de atunci au început și problemele: în 2004, Viktor Ianukovici, pe atunci prim-ministru, a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale, care au fost fraudate masiv, după cum a constatat și Curtea Supremă de Justiție a Ucrainei. Rezultatele au cauzat nemulțumiri și demonstrații în favoarea candidatului opoziției, Viktor Iușcenko, care a contestat rezultatele și a condus Revoluția Portocalie. În urma repetării alegerilor, Viktor Iușcenko a devenit președinte, iar Viktor Ianukovici a rămas în opoziție; în 2010, Ianukovici ajunge iar președinte, dar în 2013-2014 este demis și, apoi, silit de proteste să fugă. Au urmat în funcție Poroșenko și Zelenski...
A doua cauză constă în extracția și trecutul lui Trump și Zelenski. Ambii, pornind din poziția nu de oameni politici, ci de show biz, de unde și pasiunea – manifestată acum chiar în cele mai inadecvate momente – pentru darea în spectacol. Cum, însă, lucrurile sunt în desfășurare, voi reveni asupra celor două personaje și relațiilor dintre ele...
Subiectul prezidențialismului și al exacerbatei apetențe pentru el face ravagii și în România. Un miting pentru un potențial candidat la Cotroceni e tratat în cheie ceaușistă, ca „unul dintre cele mai emoționante momente ale istoriei post-decembriste„, iar candidatul respectiv se angajează/amenință că, după ce va ajunge în jilțul prezidențial, se va ocupa personal de chestiuni neprevăzute în fișa postului (”toată rețeaua Soros va fi interzisă de către mine”). Un altul, tot ”suveranist„, promite că, dacă va fi ales președinte, „primul lucru dimineața se duce la guvern” și ”stă trei ore, patru ore acolo”, desigur, pentru a oferi indicații prețioase! Altul, n-am uitat, dădea case la 35.000 euro...
Mirajul ”tătucului”, strâns legat de prezidențialism, continuă a seduce și prosti.
Adauga comentariul tau