Reacţii la scumpiri, în socialism şi capitalism

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 22-08-2022 22:25

 Dorian OBREJA

Cele întâmplate în ultimii doi-trei ani (în mod deosebit evenimentele din Ucraina, chiar într-o măsură mult mai mare decât pandemia de covid) au dus, aşa cum era de aşteptat, la valuri de scumpiri în diverse zone, începând de la energie şi culminând cu alimentele. Iar analiştii din domeniu prognozează că vor urma alte şi alte valuri, care vor face din iarna ce vine una dintre cele mai grele din istorie. Specialiştii în domeniu avertizează: „cum preţurile produselor agricole ar urma să se majoreze cu încă 23 la sută în 2022, consumatorii europeni ar trebui să se pregătească pentru o creştere fără precedent a preţurilor cu amănuntul la alimente”, mai precis, cu o sporire de circa 250 de euro pe lună a cheltuielilor dedicate acestui esenţial capitol!

Inflaţia îşi arată tot mai mult colţii; spre a mă referi doar la Europa, în urmă cu două luni, nivelul acesteia era de 11 la sută în Grecia, peste 15 la sută în Polonia şi România, peste 17 la sută în Bulgaria,  peste 19 la sută în Letonia, peste 20 la sută în Lituania şi peste 22 la sută în Estonia. Situaţia este mai puţin gravă în ţările dezvoltate din vestul continentului, realitate de care luăm cunoştinţă aflând media inflaţiei în zona euro – 8,9 la sută, şi cea de la nivelul UE – 9,8 la sută. După cum se vede, fenomenul a afectat cel mai mult foste state socialiste. Tocmai de aceea, am apelat la istorie, pentru a compara reacţiile de acum cu cele de altădată.

Şi mi se pare nimerit să încep chiar cu ţara noastră. Unde, în august 1977, minerii declanşau o grevă ca semn de protest, printre altele, şi faţă de nivelul de trai şi aprovizionarea cu alimente. Nerezolvându-se altfel, şeful de atunci al statului şi-a întrerupt concediul, s-a deplasat la faţa locului şi a promis marea cu sarea. Alte manifestări de gen s-au putut consemna un deceniu mai târziu, înregistrându-se conflicte de muncă spontane la Cluj, pe platforma industrială Nicolina-Iaşi şi o grevă masivă la Braşov, precum şi mişcări studenţeşti.

În iulie 1980, guvernul polonez, aflat în impas economic, a decis creşterea preţului cărnii. Jumătate de lună mai târziu, la Gdansk, intrarea în grevă a muncitorilor de la şantierele navale  dădea un semnal pentru întreaga ţară şi adâncea criza. După mai puţin de un deceniu, intensitatea mişcărilor de protest a silit guvernul să încheie un acord cu sindicatele libere, să decidă organizarea primelor alegeri libere, în urma cărora Republica Populară Polonă a fost înlocuită de o republică democrată.

După cum se poate constata, deşi aflaţi în sisteme totalitare, ce reprimau prin forţă (la nevoie, cu „ajutor” sovietic – a se vedea cazurile Ungariei şi Cehoslovaciei) protestele, s-au găsit oameni cu suficient curaj pentru a-şi manifesta opiniile, principiile şi dorinţele.

Din păcate, odată cu dispariţia regimurilor totalitare, parcă a dispărut şi curajul menţionat. Am monitorizat pe îndelete presa, fără a reuşit să găsesc consemnări ale unor mişcări de protest semnificative. Culmea e că, atâtea câte au fost, s-au desfăşurat mai ales în ţările cele mai avute! Astfel, circa 80.000 de belgieni au ieşit în stradă pentru a-şi arăta revolta faţă de traiul tot mai costisitor. Estimp. se pare că Germania se aşteaptă la tulburări sociale, generate de creşterea preţurilor. Ca şi în alte state, în România e linişte; lovită de scumpiri-record, ţara anunţă exporturi masive de grâu...

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cornel Nistorescu: Un clasic din Socola presei române (CTP)
15/09/2025 05:32

Onorind memoria lui Charlie Kirk, presedintele SUA a semnat următoarea Proclamatie: „Ca semn de respect pentru memoria lui Charlie Kirk, in baza autoritătii conferite mie in calitate de Presedinte al Sta ...

Cornel Nistorescu:Nicușor cu Bolojan în brațe
11/09/2025 15:14

p style=" font-weight:bold;font-size:20px">După judecători si procurori, după primari si politisti, a venit si rindul profesorilor, la care s-au adăugat destul de discret elevii si studentii. In loc să mai ...

Putin cel bun = Putin cel rău?
09/09/2025 13:25

Dorian BREJA Recunosc, iti trebuie ceva curaj (unii ar spune pornire sinucigasă etc.) pentru a aborda, in Romania de azi, un subiect rezumat in titlul de mai sus. Îmi asum rolul: acum 4 decenii, pentru ...

O putere extra-asumată, o opoziție super-resemnată
08/09/2025 07:35

Dorian OBREJA Candva, in urmă cu mai bine de patru decenii, făcea adevărate furori un serial de televiziune foarte bun, intitulat, mai mult decat grăitor, ”Povestiri cu final neasteptat”. Vrem ...

Cornel Nistorescu:Asumare furioasă
04/09/2025 07:29

Doar mănusile de box au mai lipsit. Inainte să inceapă sirul de asumări, incă se agitau degetele arătătoare intre Ilie Bolojan si Sorin Grindeanu, semn că intre PNL si PSD nu merge nimic si că se duc s ...

Cornel Nistorescu:Bolojan rămîne în picioare
04/09/2025 07:28

Marti a fost ziua lui Ilie Bolojan. După asa-zisele asumări de răspundere de luni seara, el s-a avintat in trei confruntări importante. A doua zi dimineata a explicat „pachetul de măsuri” si a răspuns ...

O arhimilitarizare de nimic bun prevestitoare
02/09/2025 13:59

 Dorian OBREJA O expresie lansată in urmă cu vreun secol si jumătate – „o stafie  bantuie Europa” este, din cand in cand, resuscitată si utilizată. La data mentionată, era vor ...

Putin: niet; Zelenski: nyet; Trump: yet
25/08/2025 08:50

 Dorian OBREJA Zilele de 15 (intalnire Trump-Putin, Alaska) si 18 (Trump, lideri din UE + Zelenski, Casa Albă) august au fost asteptate nu doar cu sufletul la gură, ci si cu, de către cei mai naivi, ma ...

Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire
20/08/2025 08:12

„Ca unul care urăste profetiile jurnalistice si tot campionatul de citire a gesturilor si expresiilor in stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristete si oboseală a celor porniti in asa zisa ...

1 miel blând și 3 licurici mari
19/08/2025 06:23

Dorian OBREJA În 1745, vedea lumina tiparului piesa „Il servitore di due padroni”, apartinand lui Carlo Goldoni, cu premiera un an mai tarziu, jucată de nenumărate ori, pană in zilele noas ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei