Românii- electrocutaţi de creşterea preţului energiei

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 30-01-2022 22:12

 Dorian OBREJA 

Pe la începutul acestei luni, zeci de mii de kazahi au ieşit în stradă. Iniţial, din cauza creşterii preţului la energie  (în condiţiile în care Kazasthanul, conform celor relatate de presă, are rezerve uriaşe de petrol şi gaze naturale). Situaţia s-a agravat, la solicitările de început ale protatarilor s-au adăugat altele, de natură politică, astfel încât părea a fi debutat o revoluţie ce ar fi putut avea succes, mai ales că guvernul a demisionat. Numai că lucrurile şi interesele fiind mult mai complicate, au intervenit nu doar forţele de ordine din această ţară, ci şi forţe armate speciale ruseşti, ca urmare a invitaţiei făcute de însuşi preşedintele kazah (care a dat ordin să se tragă asupra manifestanţilor fără avertisment)! Rezultatul: înăbuşirea mişcării de protest, cu preţul a sute de morţi, mii de răniţi şi zeci de mii de arestaţi. Colateral, instaurarea păcii în acea parte a graniţei ruseşti, în aşa fel încât forţele armate să se poată concentra (la propriu şi la figurat) asupra frontierei vestice şi vecinilor ucrainieni...

În România - care şi ea, (mai) are petrol şi gaze naturale – circulau, de prin toamnă, tot mai insistent, ştiri privind iminenta majorarea a preţului energiei. Ce credeţi că au făcut românii? N-au ieşit în stradă (o asemenea acţiune e rezervată doar antivacciniştilor şi nemulţumiţilor de obligaţia purtării măştii), ci s-au înghesuit la televizoare, să vadă mai bine veştile privind creşterea preţului la lumină şi gaz, s-au înghesuit prin mall-uri, restaurante şi prin staţiuni, profitând de permisivitatea guvernanţilor, care au relaxat măsurile de austeritate.

Aşa încât, ceea ce era de aşteptat, s-a întâmplat. Deja, la jumătatea lui ianuarie, Institutul Naţional de Statistică anunţa că inflaţia crescuse la 8,2 la sută (media în UE era cu puţin peste 5 la sută), cauzele principale ale acestui fenomen (care vine să anihileze simbolicele majorări de pensii, salarii şi alocaţii) constând în scumpirea gazelor cu peste 50 la sută, iar la curent electric – cu aproximativ 30 la sută. De amintit că un asemenea nivel al inflaţiei nu s-a mai înregistrat din 2005, numai că atunci tendinţa era de scădere, pe când acum e în creştere.  

Care sunt vinovaţii de faptul că tot mai mulţi români au primit facturi uriaşe la energie? Păi, normal, tot politicienii. Nu ăştia de acum, ci ăia mai din trecut. Liberalizarea preţului energiei a fost o precondiţie pentru aderarea României la UE. Aderare, în principiu, bună, dacă tot politicienii ar fi în stare să ia măsuri pentru ca ţara să beneficieze de fondurile pe care i le alocă Uniunea Europeană; chiar în momentul actual, vreo 14 miliarde euro zac nefolosiţi...Prin urmare, se ştia înainte de aderare (deci de acum 15 ani) ce va urma. Erau fixate şi termenele: începând cu 1 iulie 2020, în cazul gazelor naturale, respectiv cu 1 ianuarie 2021, pe segmentul energiei electrice, pieţele au fost pe deplin liberalizate şi pentru consumatorii casnici. În practică, s-a mai tras de timp, ţinând cont că 2020 a fost an de alegeri...

Cu obiectivitate, trebuie amintit că, actualmente, UE se confruntă cu cele mai mari preţuri ale gazelor naturale din ultimii 15 ani (şi ca urmare a creşterii preţurilor la energia electrică, preţuri situate pe un trend ascendent). De asemenea, creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale se constată la nivel internaţional.

Dar, pe o parte, românii nu au avut, la momentul respectiv, toate datele la dispoziţie, iar, pe de alta, nici nu li s-a dat şansa să ratifice prin referendum aderarea, decizia fiind delegată Parlamentului. Iar acum, tragem ponoasele. Guvernanţii au oferit ceva plafonări şi compensaţii, rizibil de mici în comparaţie cu majorările anterioare, dar, din 1 aprilie, probabil nu se va mai putea face nimic...

Revoltător e faptul că toate acestea se întâmplă într-o ţară care are rezerve de căbuni pentru încă un secol, care are rezerve de petrol şi gaze, cursuri de apă pe care se pot construi hidrocentrale, zone propice centralelor eoliene sau panourilor solare. Dar, sigur, comisioanele încasate la negru din majorarea preţurilor sunt mult mai atractive pentru cei aflaţi la putere.

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cornel Nistorescu: Un clasic din Socola presei române (CTP)
15/09/2025 05:32

Onorind memoria lui Charlie Kirk, presedintele SUA a semnat următoarea Proclamatie: „Ca semn de respect pentru memoria lui Charlie Kirk, in baza autoritătii conferite mie in calitate de Presedinte al Sta ...

Cornel Nistorescu:Nicușor cu Bolojan în brațe
11/09/2025 15:14

p style=" font-weight:bold;font-size:20px">După judecători si procurori, după primari si politisti, a venit si rindul profesorilor, la care s-au adăugat destul de discret elevii si studentii. In loc să mai ...

Putin cel bun = Putin cel rău?
09/09/2025 13:25

Dorian BREJA Recunosc, iti trebuie ceva curaj (unii ar spune pornire sinucigasă etc.) pentru a aborda, in Romania de azi, un subiect rezumat in titlul de mai sus. Îmi asum rolul: acum 4 decenii, pentru ...

O putere extra-asumată, o opoziție super-resemnată
08/09/2025 07:35

Dorian OBREJA Candva, in urmă cu mai bine de patru decenii, făcea adevărate furori un serial de televiziune foarte bun, intitulat, mai mult decat grăitor, ”Povestiri cu final neasteptat”. Vrem ...

Cornel Nistorescu:Asumare furioasă
04/09/2025 07:29

Doar mănusile de box au mai lipsit. Inainte să inceapă sirul de asumări, incă se agitau degetele arătătoare intre Ilie Bolojan si Sorin Grindeanu, semn că intre PNL si PSD nu merge nimic si că se duc s ...

Cornel Nistorescu:Bolojan rămîne în picioare
04/09/2025 07:28

Marti a fost ziua lui Ilie Bolojan. După asa-zisele asumări de răspundere de luni seara, el s-a avintat in trei confruntări importante. A doua zi dimineata a explicat „pachetul de măsuri” si a răspuns ...

O arhimilitarizare de nimic bun prevestitoare
02/09/2025 13:59

 Dorian OBREJA O expresie lansată in urmă cu vreun secol si jumătate – „o stafie  bantuie Europa” este, din cand in cand, resuscitată si utilizată. La data mentionată, era vor ...

Putin: niet; Zelenski: nyet; Trump: yet
25/08/2025 08:50

 Dorian OBREJA Zilele de 15 (intalnire Trump-Putin, Alaska) si 18 (Trump, lideri din UE + Zelenski, Casa Albă) august au fost asteptate nu doar cu sufletul la gură, ci si cu, de către cei mai naivi, ma ...

Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire
20/08/2025 08:12

„Ca unul care urăste profetiile jurnalistice si tot campionatul de citire a gesturilor si expresiilor in stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristete si oboseală a celor porniti in asa zisa ...

1 miel blând și 3 licurici mari
19/08/2025 06:23

Dorian OBREJA În 1745, vedea lumina tiparului piesa „Il servitore di due padroni”, apartinand lui Carlo Goldoni, cu premiera un an mai tarziu, jucată de nenumărate ori, pană in zilele noas ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei