Un-te duci tu, PNLD? Eu, la vale, herr domnule !

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 27-09-2021 08:28

 

Dorian OBREJA 

Am început a scrie rândurile ce urmează în urmă cu o săptămână. Din cel puţin 3 motive.

În primul rând, pentru că, încă de pe atunci, dacă nu mai devreme, cărţile erau făcute şi rezultatul previzibil. Şi asta nu pentru că premierul anunţase susţinerea a vreo 35 de filiale, ceea ce ar fi însemnat că urma a fi ales cu o majoritate zdrobitoare (care n-a fost chiar aşa, la circa 60 la sută...). Nu, ceea ce m-a lămurit a fost schimbul de replici, de la distanţă şi prin intermediul presei, între locatarul numărul 1 de la Cotroceni şi, la acea vreme, liderul PNL, pe tema de mare actualitate şi interes pentru poporul român privind golful, mai precis jocul de golf, schinb de replici ce a clarificat relaţiile şi raportul de forţe între principalii actori ai telenovelei intitulate «congresul PNL».

În al doilea rând, pentru că nu avea importanţă cine urma să iasă câştigător. A fi silit să alegi între ex-mandolinistul familiei Cocoş-Udrea şi cineva despre care se spune că ar fi participat la un atac speculativ asupra leului mi se pare a te afla într-o situaţie ingrată, ridicolă, tristă, gravă – cum vreţi să-i spuneţi.

În al treilea rând, pentru că nu aveam chef să scriu după căscarea, ore întregi, a gurii şi ochilor la televizor pentru a vedea iarăşi circ (şi am înţeles că a fost din belşug).

Mă simt dator, înainte de a merge mai departe, să precizez de ce am folosit, în titlu, termenul de PNLD. Simplu, pentru că, în 2014, peneliştii din acea vreme, conduşi de «vechiul» liberal Klaus Iohannis au fuzionat cu pedeliştii conduşi de vechiul băsist Vasile Blaga. Aşa că mi se pare mai mult decât corect să se regăsească ambele nume...

Data fuziunii a fost 26 iulie, dar eu, pe certificatul de «naştere» al noii formaţiuni politice aş trece 6 octombrie, ziua aprobării de către Tribunalul Bucureşti.

Şi nu ştiu dacă e vorba de (re)naştere, sau de începutul sfârşitului pentru liberali, care s-au văzut înţesaţi de pedelişti (o perioadă chiar conduşi de o reprezentantă a acestora !), ulterior şi de alţi migratori...

Eu cred că, încă din 1990, planul era de eliminare a celor două partide istorice (reînviate atunci mai mult cu numele, existând foarte puţin supravieţuitori). Cu PNţcd s-a reuşit mai repede, după guvernarea din 1996-2000, a devenit un partid extra. Extraparlamentar. Cu liberalii, iată, e mai greu...De fapt, într-o  epocă pe care tot mai mulţi analişti o consideră post-ideologică, doctrina, numele, apartenenţa sunt detalii mai puţin insemnate : important e numărul de voturi, acces la guvernare şi, mai ales, fonduri.

Congresul liberalilor a reprezentat, în sine, doar una dintre buturugile cu care este înţesat drumul actual al acestui partid. Urmează tranşarea războiului cu USR-PLUS, înfruntarea unei posibile moţiuni, cumva depuse deja, şi a uneia probabile, pregătită de către PSD. Chiar dacă ar mai fi să rămână în Palatul Victoria (şi locatarul de la Cotroceni «va face totul» pentru acest obiectiv, pentru a avea, până la finele celui de-al doilea mandat, «partidul şi guvernul meu»), erodarea formaţiunii va fi extrem de puternică, peste criza generată de pandemie urmând să se suprapună şi cea economică, ai cărei paşi se aud tot mai aproape, tot mai apăsat.

Pe mine, ca şi pe ci mai mulţi dintre români, de fapt, nu ne interesează soarta lui Orban, Cîţu sau a vreunui partid, ci a ţării şi a noastră. Chestiunea e că la ei, politicienii, situaţia stă exact invers.

Închei, nu înainte de a pune întrebarea : oare cine ar fi condus azi România, dacă nu ar fi existat cele 30 de voturi ale UDMR şi 17 ale celorlalte minorităţi naţionale ?  

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cornel Nistorescu: Un clasic din Socola presei române (CTP)
15/09/2025 05:32

Onorind memoria lui Charlie Kirk, presedintele SUA a semnat următoarea Proclamatie: „Ca semn de respect pentru memoria lui Charlie Kirk, in baza autoritătii conferite mie in calitate de Presedinte al Sta ...

Cornel Nistorescu:Nicușor cu Bolojan în brațe
11/09/2025 15:14

p style=" font-weight:bold;font-size:20px">După judecători si procurori, după primari si politisti, a venit si rindul profesorilor, la care s-au adăugat destul de discret elevii si studentii. In loc să mai ...

Putin cel bun = Putin cel rău?
09/09/2025 13:25

Dorian BREJA Recunosc, iti trebuie ceva curaj (unii ar spune pornire sinucigasă etc.) pentru a aborda, in Romania de azi, un subiect rezumat in titlul de mai sus. Îmi asum rolul: acum 4 decenii, pentru ...

O putere extra-asumată, o opoziție super-resemnată
08/09/2025 07:35

Dorian OBREJA Candva, in urmă cu mai bine de patru decenii, făcea adevărate furori un serial de televiziune foarte bun, intitulat, mai mult decat grăitor, ”Povestiri cu final neasteptat”. Vrem ...

Cornel Nistorescu:Asumare furioasă
04/09/2025 07:29

Doar mănusile de box au mai lipsit. Inainte să inceapă sirul de asumări, incă se agitau degetele arătătoare intre Ilie Bolojan si Sorin Grindeanu, semn că intre PNL si PSD nu merge nimic si că se duc s ...

Cornel Nistorescu:Bolojan rămîne în picioare
04/09/2025 07:28

Marti a fost ziua lui Ilie Bolojan. După asa-zisele asumări de răspundere de luni seara, el s-a avintat in trei confruntări importante. A doua zi dimineata a explicat „pachetul de măsuri” si a răspuns ...

O arhimilitarizare de nimic bun prevestitoare
02/09/2025 13:59

 Dorian OBREJA O expresie lansată in urmă cu vreun secol si jumătate – „o stafie  bantuie Europa” este, din cand in cand, resuscitată si utilizată. La data mentionată, era vor ...

Putin: niet; Zelenski: nyet; Trump: yet
25/08/2025 08:50

 Dorian OBREJA Zilele de 15 (intalnire Trump-Putin, Alaska) si 18 (Trump, lideri din UE + Zelenski, Casa Albă) august au fost asteptate nu doar cu sufletul la gură, ci si cu, de către cei mai naivi, ma ...

Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire
20/08/2025 08:12

„Ca unul care urăste profetiile jurnalistice si tot campionatul de citire a gesturilor si expresiilor in stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristete si oboseală a celor porniti in asa zisa ...

1 miel blând și 3 licurici mari
19/08/2025 06:23

Dorian OBREJA În 1745, vedea lumina tiparului piesa „Il servitore di due padroni”, apartinand lui Carlo Goldoni, cu premiera un an mai tarziu, jucată de nenumărate ori, pană in zilele noas ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei