Ziarişti de conjunctură, trădători de carieră

 

Dorian OBREJA

Nu detest nimic mai mult decât un jurnalist care îţi abandonează cariera pentru a intra în politică...

Oooops ! Aş putea să am probleme şi să fiu acuzat de plagiat, încă din acela total, cu copy-paste, întrucât prima frază e preluată de la cineva, şi încă fără ghilimele. Norocul meu că mi-am dat seama la timp ! Spusele – emanate în octombrie 2015, timp suficient trecut pentru schimbarea principiilor, nu-i aşa ? – aparţin unui personaj din media, care a stârnit, recent, oarece valuri şi emoţii, aplauze sau huiduieli, făcând exact ceea ce dezaproba, ba chiar înfiera cu 5 ani în urmă. Personajul continua: „E o indecenţă în sine faţă de ea (de meserie), faţă de tine ca profesionist (cel mai adesea, politicienii au fost mediocri în meseria lor de bază), dar este şi o trădare faţă de public”. Probabil că şi în cazul jurnaliştilor, a gândit cel în discuţie, e valabilă zicerea „să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa”. Cu atât mai mult când „popa” cu pricina are biblicul nume de Moise! Ipochimenul s-a descalificat şi mai mult când a recunoscut că, sub masca de jurnalist independent & echidistant, colabora cu partidul în care a intrat încă de acum doi ani...

Fenomenul dezertărilor din presă şi migrării spre mult mai bănoasa politică este, cred, caracteristic ziariştilor de conjunctură & mercenarilor de profesie şi s-a înregistrat îndată după 1990. Printre primii, a fost unul care, ulterior, a devenit primar al Constanţei, apoi şef de trib în Madagascar, iar acum, probabil, e şef de celulă pe la Rahova...

Au fost, apoi, multe, foarte multe cazuri. Dacă privim lista unor funcţii din ţară sau de la ambasade, vom regăsi multe nume. Faptele bune trebuie răsplătite, nu ? Au fost şi la Iaşi exemple. Doi jurnalişti/scriitori, de exemplu, au preferat, un timp, să renunţe la această onorantă ipostază, pentru a « duce tava » prin Casa Pătrată, alţii au visat să ajungă senatori sau măcar deputaţi.

Subiectul migrării, în unele cazuri, are o importanţă mult mai mare decât s-ar crede. Să ne aducem aminte că un politician şi-a pierdut postul de ministru de Externe, în 1997, după ce a declarat public că deţine „o listă cu şefi de ziare, ziarişti, politicieni şi şefi de partide care ar fi spioni”! Şapte ani mai târziu, un jurnalist destul de în vogă (deşi cu un caracter infect, exemplu fiind doar ţeapa de 24.000 de euro dată unui Becali), s-a autodenunţat în direct la o televiziune, spunând că a fost ofiţer acoperit. Ulterior, personajul a avut o impresionantă carieră politică, ajungând, mai întâi, consilier municipal la Bucureşti, deputat şi apoi candidat al aceluiaşi partid la europarlamentarele de anul trecut !

Tot în 2015, un alt fariseu, pardon, pseudo-ziarist, declara, probabil cu mâna pe inimă şi lacrimi în ochi: „Nu intru în politică, liniştiţi-vă ! Menirea mea este să fac presă”. În 2019 intră în politică, direct pe un loc eligibil de europarlamentar, iar acum se vehiculează ca propunere de candidat pentru primăria Capitalei. Aşa consecvenţă, mai rar !!!

Pe o reţea de socializare, cineva spune: „Sunt total de acord cu intrarea jurnaliştilor de top în politică. Ei sunt deja formaţi şi au rezistenţă în bătăliile politice”. Hm... Dincolo de faptul că depinde de cine şi de când sunt formaţi, eu urăsc trădarea şi îi detest pe trădători!