Casa Pătrată și alte 10 construcții din centrul Iașului vor deveni monumente istorice
Dimensiune font:
Specialiștii din colectivul de elaborare a studiului de fundamentare au analizat fiecare clădire din zona protejată. În urma întocmirii analizei criteriale, conform normelor privind clasarea monumentelor, în studiu sunt propuse 11 construcții: Casa Pătrată (sediul Consiliului Județean), fosta bancă de pe bld. Ștefan cel Mare (trei clădiri administrative, din imediata apropiere a Palatului Roznovanu), ansamblul Băii Publice (centrala termică, coșul de fum și clădirea Băii) și patru case de pe străzile Sf. Petru Movilă, Iordache Lozonschi, Trei Ierarhi și Sf. Andrei.

Casa Pătrată (sediul Consiliului Județean)
Aceste imobile îndeplinesc cerințele clasării drept monumente istorice de categoria B, conform studiului, în ceea ce privește vechimea, valoarea (arhitecturală, artistică și urbanistică), frecvența (raritate și unicitate) și valoarea memorial-simbolică.
Odată ce vor fi incluse pe lista monumentelor istorice, orice intervenție asupra acestor clădiri, sau în imediata vecinătate, va fi supusă unor reglementări urbanistice speciale.
Alte 18 construcții vor fi protejate
Chiar dacă nu îndeplinesc condițiile pentru clasarea drept monument istoric, alte 18 construcții din zona protejată Trei Ierarhi vor avea, de asemenea, un regim special. Zece dintre acestea au valoare ambientală: două case și un beci de pe str. Agatha Bârsescu, un bloc de locuințe colective mici de pe str. Maestru Baciu, un spațiu comercial de pe bld. Ștefan cel Mare, corpul anexă al fostului Palat M. Sturdza de pe str. Arh. G.M. Cantacuzino și patru case de pe străzile Cloșca, Semnului, Trei Ierarhi și Buznea.
De asemenea, regimul special va fi instituit și în situația altor opt case, care sunt clădiri cu o arhitectură tradițională locală, de pe străzile Morilor, Gospodari, Iancu Bacalu, Fundac Tănăsescu, Tratomir și Trei Ierarhi.
„Avizarea documentațiile de intervenție va fi de competența Direcției Județene pentru Cultură”, se arată în stadiu, care adaugă că cele 18 construcții îndeplinesc cel puțin unul dintre criteriile semnificative pentru resursa culturală (valoare arhitectural-urbanistică sau memorial-simbolică) sau pe amândouă, concomitent.
Practic, cele 18 construcții enumerate vor avea prescripții de regulament în aceleași condiții cu monumentele istorice.
„De asemenea, am indentificat trei fragmente de ziduri de sprijin, care delimitează terasa Bahluiului spre panta de racordare cu șesul acestuia. Aceste ziduri par a fi fost construite în momente diferite, în dreptul acelor părți din cornișă care prezentau riscul cel mai ridicat de alunecare”, conform studiului.
Cum a fost delimitată zona protejată Trei Ierarhi
Zona de protecție din jurul Mănăstirii are o suprafață totală de 44 hectare. Perimetrul este delimitat, la Vest, de str. Morilor, std. Varianta Uzinei, str. Petru Movilă, str. Iordachi Lozonschi, str. Arh. G. Cantacuzino, iar, la Nord, se învecinează cu str. Costache Negruzzi, incinta posterioară a blocurilor P+8 de pe bld. Ștefan cel Mare (frontul estic), str. I.C. Brătianu, str. Cuza Vodă.
Pe latura de Est este str. Mănăstirea Dancu, limita parcării din spatele Liceului Vasile Alecsandri, limita proprietății complexului Moldova Center, str. Anastasie Panu, aleea de intrare în parcarea Judecătoriei Iași.
În același timp, latura de Sud este definită de esplanada Teatrului Luceafărului, latura de est și de sud a Palatului Culturii, aleea de la nord de Turnul de strajă, traversează perpendicular str. Palat și continuă pe str. Gh. Ghinănescu până la intersecția cu bld. Regele Ferdinand I, perimetrul fiind închis la intersecția cu str. Morilor.
„Scopul lucrării este de a fundamenta o organizare peisagistică și urbanistică coerentă a zonei, precum și de a stabili un set de direcții de acțiune care să creeze un cadru spațial și volumetric potrivit vocației amplasamentului studiat”, potrivit ArcDesign, firma care a întocmit studiul la comanda Primăriei.
Colectivul de elaborare este format din nouă specialiști, coordonarea fiind asigurată de arhitecții Filip Ciobănașu și Nicoleta Caba.
Adauga comentariul tau