1 iunie, Ziua bucuriei depline

 Copiii nu au nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericiţi . Ei acceptă ca monedă de schimb şi un zâmbet ori o îmbrăţişare caldă. Nu au nevoie de tablete scumpe, de haine de firmă ori de jucării extravagante. Ei reuşesc să aibă mereu numai prieteni şi să comunice în orice limbă din lume, cea a bucuriei

„Dacă-i popă să cetească, dacă-i cal să tragă, iar dacă e copil, să se joace”, a fost unul dintre sfaturile lui Ion Creangă oferite dintr-o postură pe care puţini o cunosc ori şi-o amintesc – cea de învăţător, de autor de manuale, de dascăl desăvârşit. Poveţele oferite în urmă cu mai bine de o sută de ani sunt valabile şi astăzi sau poate mai ales astăzi când şi copiii au devenit stresaţi, nu numai părinţii lor. Ei au nevoie, înainte de toate, de căldură, de iubire, de respect, de acceptare ca să se poată crește frumos. Copiii se hrănesc cu fericire. „Pentru mine, bucuria vine din joacă, din timpul petrecut cu familia și poznele făcute cu prietenii mei. Păcat că oamenii mari au uitat să se bucure, dar ne au pe noi alături, să le reamintim”, ne-a spus Anisia Obadă, o copilă isteață foc, elevă la Școala „George Coșbuc”, din Iași. „Joaca împreuna cu Tasha, cățelul meu, sau cu verișoarele mele, astea mă bucură mult. Și când stu cu părinții”, am aflat de la Amalia Juverdianu, o micuță sensibilă și delicată, elevă la Școala „Otilia Cazimir”. „Eu joc baschet, fac jocuri pe calculator și mă distrez cu bunica atunci când facem împreună sarmale”, am aflat și de la Răzvan Amaradei, elev la Școala „George Călinescu”.

Mulţi dintre oamenii mari au cunoscut starea de bucurie deplină cu ani în urmă și le poate fi mereu hrană dacă s-ar întoarce în timp. „Îmi vin în minte cursa de rezistență din clasa a III-a desfășurată la școală, pe care am câștigat-o sau aplauzele pe care le primeam la concursurile și festivalurile la care participam când eram copil. Am avut o copilărie colorată, cu joacă în ploaie, cu cățărat în copaci, cu jocuri pentru copii în parcările goale dintre blocuri, cu multe julituri, pansamente și plasturi, cu dese vacanțe la munte și mare. Satisfacțiile apăreau de la un câștig al unei curse de alergare, până la primirea Trofeului casei scării pentru interpretarea piesei Tu li bu, li bu dau ciu. Ce mulți copii eram și ce veselie ne întâmpina de cum pășeam afară”, a zâmbit Raluca Zaharia, dirijorul Corului de Copii al municipiului Iași.

Amintirile din copilărie sunt cele care ne clădesc frumos sufletul și sunt locul unde ne putem întoarce pentru a ne hrăni cu energie. „Pentru mine, bucuria este un cumul de sentimente care combină magia cu zâmbetele cu furnicăturile din tălpi care te fac să țopăi de fericire, amestecate cu cele mai pastelate nuanțe din paleta culorilor. Este greu să aleg cea mai frumoasa amintire pentru că am avut o copilărie fantastică. Cred totuși că cea mai frumoasă amintire este vacanța în care adunam multe amintiri. Stăteam afară de dimineață până seara la bunici, la țară, și îmi petreceam timpul în natură, desculță și cu zâmbetul până la urechi”, am aflat de la Alina Ciocoiu, pentru care copilăria este mereu și o inspirație în afacerile derulate la spațiul de joacă pe care îl coordonează.

Joacă și distracție

Starea generală a copiilor este de fericire, iar cei care arată şi simt contrariul au copiat modelul de la cei din jur sau li s-a călcat prea mult pe suflet, iar vinovaţi sunt oamenii care ar trebui să aibă grija lor. „Copilăria și fericirea înseamnă ceva drag, adică îmi place să mă joc, să sar cu părinții în trambulină, să învăț lucruri la grădiniță, să stau printre copii”, am aflat de la Iris Zaharia (5 ani). „Să mă joc, asta înseamnă copilăria pentru mine. Să colorez și să stau cu prietenii mei”, a răspuns dintr-o suflare și Patric Ciocoiu (5 ani).

Copiii le-ar putea fi profesori, dacă oamenii mari ar accepta că au nevoie să înveţe să se bucure din nou. „Pe mine multe lucruri mă bucură - să stau cu părinții, să merg la concursuri unde iau mereu premii, să mă joc cu prietenii”, a spus Antonia Ciocoiu, o fetiță cu zâmbet larg, elevă la Școala „Elite”.

Starea normală a copiilor este de fericire sau ar trebui să fie. Unii cresc în familii cu părinţi iubitori şi cu bunici de poveste. Alţii nu provin din familii înstărite, unii poate chiar nu au avut niciodată o jucărie nouă, ci doar dintre cele pe care alţii le-au aruncat, nu toţi se culcă sătui, iar alţii fac schimb de haine cu fraţii lor pentru a avea cu ce ieşi din casă. Lor nu le pasă de aceste lucruri, ei ştiu să se bucure de tot ce au în jur, încă mai ştiu să se joace, să dăruiască sincer, fără să aştepte recunoştinţă. Ei sunt printre cei care cunosc secretul fericirii – simplitatea, liniştea şi dragostea necondiţionată.

Maura Anghel