„Antologia dispariției”, cel de-al nouălea proiect al lui Radu Afrim la Teatrul Național Iași

1 (3)
7 (1)

Dimensiune font:

| 09-11-2023 13:17

 
Pe 9 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatru³, va avea loc premiera spectacolului „Antologia dispariției”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache („Pipote și căpșuni”), Anca Vieru („De-o parte tu”), Lorina Bălteanu („Dealul meu n-are vârf”, „Firea lui Cuza se mărită”, „În grădina devastată”), Ruxandra Burcescu („Goldenii Gândului”), Lavinica Mitu („Ultimul tată”), Simona Popescu („Îmi amintesc”).  Radu Afrim semnează scenariul, regia, universul sonor și filmările celei de-a noua producții create pe scena ieșeană.
Din echipa spectacolului fac parte Cosmin Florea (scenografie), Alice Veliche (coregrafie), Diana Roman (pregătire și aranjament muzical), Anamaria Rusu (asistent regie), Mihai Nistor (video) și Cristian Niculescu (light-design). Pe scena Cubului, o distribuție generoasă, care aduce împreună douăzeci de actori și colaboratori ai Teatrului Național Iași: Ada Lupu, Pușa Darie, Ionuț Cornilă, Livia Iorga, Diana Roman, Mălina Lazăr, Horia Veriveș, Daniel Busuioc, Răzvan Conțu, Andrei Grigore Sava, Cosmin Maxim, Dumitru Năstrușnicu, Georgeta Burdujan, Diana Vieru, Octavian Păun, Luca Gumeni, Anamaria Rusu, Andreea Stratulă, Marian Stavarachi,  Ioana Aciobăniței.
Foto: Paul Adrian Chiș
 Dispariția, tema centrală a textelor celor șase autoare, „nu duce cu gândul, prima dată, la moarte. Dispar oameni, sentimente, obiecte, unele chiar comice”, afirmă Radu Afrim în primul episod al podcastului Teatrului Național Iași, moderat de actrița Ada Lupu. „Astăzi, a vorbi despre lucruri triste este un experiment și un mare curaj. Se spune că oamenii vor să râdă. Eu nu cred că vor să râdă non-stop”.
 Următoarele reprezentații sunt programate pe 10, 16, 17, 18 noiembrie.
Începând din anul 2011 și până la evenimentul prezent, regizorul Radu Afrim a montat pe scena Teatrului Național ieșean: „Dawn-Way” de Oleg Bogaev, „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, „Femeia mării” după Henrik Ibsen, „Măcelăria lui Iov” de Fausto Paravidino, „Dansul Delhi” de Ivan Vîrîpaev, „Orașul cu fete sărace” după Radu Tudoran, „Trei piese triste” după Maurice Maeterlinck, „Masaj” (regie și scenariu Radu Afrim).
 Scurte biografii ale celor șase autoare:
 Ștefania Mihalache (n. 1978, Braşov) debutează în volumul colectiv „Junii 03. Antologia tinerilor prozatori brasoveni”, editat de revista Interval în 2003. În 2004 îi apare romanul „Estfalia” (Paralela 45). În 2010 a publicat romanul „Poemele secretarei” (Cartea Românească), nominalizat la premiul „Tânărul prozator al anului” (Gala tinerilor scriitori, 2011). A debutat în  poezie cu volumul „Sisteme de fixare și prindere” (Editura Nemira, 2016), nominalizat la Premiile Radio România Cultural, urmat, în 2021 de volumul „Cronica Akasha”, nominalizat la Premiile Radio România Cultural și Premiile Observator Cultural. Volumul a fost distins cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură acordat de Fundația Alexandrion. În 2019 a apărut volumul de critică literară „Copilăria. Reconstituiri literare după 1989”, nominalizat la Premiile Observator Cultural, secțiunea Critică /istorie/ teorie literară, iar în 2022 a publicat „Gene dominante”, povestiri, la Editura Humanitas, laureată a premiului „Observator Lyceum”, 2023.
 Anca Vieru este absolventă de politehnică și are un master în comunicare. A publicat în volumele colective „Moș Crăciun & co.” (Editura Art, 2013) și „Ficțiuni reale” (Editura Humanitas, 2013), proiect inițiat de Florin Piersic jr.
În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă „Felii de lămâie”, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și reeditat în 2018, în colecția Top10+. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul „Spulberatic” (2018), volumul de proză scurtă „Fără poză de profil” (2022), nominalizat la Premiile Sofia Nădejde, și biografia romanțată „Pallady. Ulise legat de catarg” (2023). I-au apărut povestiri și fragmente de roman în revistele iocan și Familia. 
Lorina Bălteanu (n. 21 decembrie 1960, satul Peciște, raionul Rezina, Republica Moldova), poetă, prozatoare. Licenţiată a Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova (URSS) și a Universității din Dijon (Franța).Metodist la Clubul Uniunii Scriitorilor din Moldova; redactor la revistele „Orizont” și „Sud-Est Cultural”. Între 1992 și 1998, director al Fundației Soros Moldova; din 1998, director al trustului de presă Medialog. Se stabilește la Paris în 2000.Volume de poezie: „Obstacolul sticlei”, Literatura artistică, Chișinău, 1984 (volum tradus în limba rusă: „Pregrada stekla”, Moscova, 1985); „Cioburi”, Hyperion, Chișinău, 1990; „Poeme de sticlă”, Chișinău, 1997. Primul roman: „Legată cu funia de pământ”, Cartier, Chișinău, 2023. 
Maria Ruxandra Burcescu (n.1989, Giurgiu) a urmat cursurile facultății de Comunicare și Relații Publice în cadrul SNSPA. În 2016, a început colaborarea cu Republica.ro iar, ulterior, apoi cu mai multe publicații, printre care „Liternet” și „Dilema Veche”. În 2017, a obținut un premiu la Gala Superscrieri, secțiunea articol de opinie, iar în 2018 a fost nominalizată la Premiile de Presă Europene. Tot în 2018, a câștigat o bursă de mentorat cu Marius Chivu și Florin Iaru în cadrul programului „Prima Carte” al Fundației Friends for Friends. În 2021 a publicat o proză scurtă în antologia Kiwi – Sosiri/Plecări. În 2022 a debutat cu romanul „Instabil”, nominalizat la Premiile Observator Cultural și Premiile Sofia Nădejde, iar în 2023 a publicat proză scurtă în antologiile „Kiwi – Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu și „Retroversiuni”, coordonată de Cristina Ispas. A obținut una dintre Bursele de Creație Literară ale Fundației Cărturești pentru al doilea roman care este în lucru în prezent.
Lavinica Mitu (n.1980, Slatina) a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A publicat proză scurtă în Revista „Iocan”, pe platforma de flash fiction Laconic și pe revistadepovestiri.ro. Una dintre aceste povestiri, „Toți cerceii din Vamă”, a fost aleasă de regizorul Radu Afrim pentru a face parte din proiectul „Seaside Stories”, care se joacă în prezent pe scena Teatrului de Stat Constanța și care a primit în cadrul Galei UNITER premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2022.„Bărbatul fără cap” este cartea sa de debut și a fost nominalizată la categoria Proză Debut a Premiilor Sofia Nădejde, ediția a V-a, 2022. 
Simona Popescu este poetă, prozatoare și eseistă. În 2021 a publicat primul volum din seria „Opera poetică” (Editura Rocart), în care sunt incluse cărțile ei de poezie apărute în anii ’90 („Xilofonul și alte poeme”, „Juventus”, „Noapte sau zi”), și „Cartea plantelor și animalelor” (Editura Nemira). În 1997 a apărut romanul „Exuvii”, ajuns între timp la ediția a 7-a (2018) și tradusă în mai multe limbi străine. A fost apropiată de Gellu Naum, despre care a scris două cărţi de critificţiune („Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum”, 2000; „Clava. Critificţiune cu Gellu Naum”, 2004). Ține, pe lângă cursuri de istorie a literaturii române, și cursuri de creative writing la Facultatea de Litere din București. A coordonat romanul colectiv „Rubik” (Editura Polirom, 2008), cu participarea a 28 de tineri scriitori, studenți. În 2022, regizorul Radu Afrim a pus în scenă un spectacol, „Ierbar”, inspirat de „Cartea plantelor și animalelor”.
 
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei