„Aroganța dirijorului este cel mai mare dușman în performanța corală autentică”

cor

Dimensiune font:

| 19-10-2023 15:04

Timp de aproape o săptămână, Iașul va găzdui Festivalul Muzicii Româneşti, eveniment ajuns la cea de-a XXV-a ediție. Publicul va avea ocazia să audieze lucrări moderne şi contemporane aparţinând atât tinerilor compozitori, cât şi unor nume consacrate ale culturii muzicale româneşti. Pe lângă concerte simfonice, camerale, corale, recitaluri instrumentale şi vocal-instrumentale susţinute de ansambluri şi interpreţi de renume internaţional, programul festivalului vizează câteva evenimente cu caracter omagial, precum reprezentarea în premieră a operei Făclia de Paşti de Alexandru Zirra la Opera Naţională Română din Iaşi, organizarea unui Colocviu de Muzică Românească, dedicat unor muzicieni celebraţi în acest an: Dimitrie Cantemir, Antonin Ciolan, Vasile Spătărelu, Cristian Misievici, Sabin Păutza, Violeta Dinescu, Maria Slătinaru-Nistor.

„Un dirijor bun are, în primul rând, abilitatea de a asculta

Un alt eveniment important va avea loc în seara de 23 octombrie, când Corul Aletheia va susține concertul Seara compozitorilor ieșeni”. Invitat special al concertului va fi cunoscuta interpretă Luiza Zan, care de data aceasta nu va cânta jazz, ci va interpreta un ciclu de lieduri cu pian ale compozitorului ieșean Achim Stoia.  Ca de obicei, corul va fi dirijat de către conf. univ. dr. Dorina Comănescu, pentru care muzica nu este doar o parte din viață, ci însăși viața. La început, a dirijat, sub îndrumare, corul Strop de ler al Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, apoi, după ce a absolvit Universitatea Națională de Arte „G. Enescu” din Iași, a preluat conducerea corului Bisericii Bărboi a cărui componență s-a schimbat treptat, devenind Corul Aletheia. Acolo și-a dovedit adevăratele puteri dirijorale în competițiile internaționale, în înregistrări și în concertele locale, naționale și din alte țări.

Cred că un dirijor bun are, în primul rând, abilitatea de a asculta. Văd deseori dirijori ale căror gesturi, deși frumoase și expresive, nu au nicio legătură cu ce se aude pe scenă, lăsându-se seduși de un discurs sonor ideal, nereușind să perceapă ce se întâmplă în realitate. Nu poți construi nimic dacă nu auzi cu adevărat de unde pornești în interpretarea muzicală. A dirija nu înseamnă a domina, nici a impune. Este despre a comunica generos și a-i convinge pe coriști că viziunea ta interpretativă este una de succes pentru toată lumea. Dacă vrei să te miști printre profesioniști, cultura muzicală și pregătirea academică în artă sunt elementare pentru o carieră în dirijat, spune Dorina Comănescu.

Un detaliu foarte important este și repertoriul, care până în urmă cu câțiva ani era ales în funcție de necesitățile sociale, de cerințele contextuale. Acum sunt bucuroasă că în ultimul timp reușim din ce în ce mai mult să abordăm un repertoriu care în primul rând ne place. Părerea coriștilor este esențială, pentru că ei sunt cei care vor trăi emoțional acele lucrări pe scenă. Fiind un cor independent, avem marea șansă să cântăm când vrem și ce vrem, a continuat Dorina Comănescu povestea din spatele Aletheia.

„Nu contează numărul de oameni dintr-un cor, ci conexiunea dintre noi

În corurile profesioniste, cea mai mare provocare pentru orice dirijor este crearea și menținerea unei stări pozitive și de sprijin între coriști. Dacă ai acest lucru și oameni pregătiți muzical și vocal, repetiția devine un laborator în care toată lumea contribuie în rezolvarea aspectelor legate de claritatea discursului muzical, acceptând cu generozitate dinamica reală dintre voci. „Interpretarea corală e un joc permanent între a fi în față și a lăsa pe altul în fața ta. De aceea, aroganța dirijorului și a coriștilor este, cred eu, cel mai mare dușman în performanța corală autentică. Fiecare artist trebuie să își cunoască foarte bine abilitățile vocale, iar rolul dirijorului este de a explica grupului cum fiecare voce contribuie la succesul întregului grup. Nu cred în omogenizarea dată de cântatul la fel, ci în omogenizarea creată de aceeași atitudine dată de voci diferite. Și e minunat ca dirijor să auzi fiecare voce, cu toate minunile pe care poate face sonor, a explicat dirijorul.

Într-un cor sunt foarte importante integrarea și coeziunea dintre artiști, motiv pentru care în Aletheia ei sunt aleși cu foarte mare atenție: Știm cât de important este ca, în mod spontan și natural, să vibrezi la unison cu cineva și e normal ca să nu putem face asta cu unii oameni. De aceea avem o lungă perioadă de probă până când un corist intră în Aletheia. Iar cei care rămânem suntem conștienți de faptul că, dacă între noi nu este prietenie, nu putem avea succes cântând împreună.

Corul „Aletheia” este cunoscut pentru performanțele sale, de departe cea mai importantă fiind concertul de gală de la Sankt Petersburg după ce a obținut cele trei premii întâi și două premii speciale la unul dintre cele mai mari concursuri de profil din lume: Forța cu care noi, cei 17 oameni, am interpretat Battle of Jericho într-o sală arhiplină a fost atât de mare încât m-a transformat ca om. Am devenit altcineva începând cu acel moment. Atunci am avut confirmarea cea mai convingătoare a puterii noastre ca grup și atunci mi-a fost extrem de clar că nu contează numărul de oameni dintr-un cor, ci conexiunea dintre noi, pentru a te auzi și a face față oricărui public sau juriu.

Dorina Comănescu iubește să ne reinventeze în funcție de muzica pe care o cântă corul - „Îmi place când reușim să fim subtili în jazz, sensibili pe muzică religioasă, inediți pe lucrări contemporane și frenetici pe piese ritmate” - și se bucură că Iașul are multe coruri care abordează stiluri și repertorii diferite. Mă bucur enorm că reprezentarea socială a corului care există doar pentru a cânta muzică patriotică sau colinde începe să se estompeze. Văd multă lume la concerte și sper ca să ajungem și în momentul în care interpretarea corală nu va mai fi de nișă, a zâmbit dirijorul.

Compozitori tineri, în concert alături de maeștri

Artiștii din Corul „Aletheia” preferă muzica nouă din simplul considerent că lucrările clasice au deja suficiente interpretări foarte bune: Ocazional ne place să redescoperim un Palestrina, un Chirescu sau un Spătărelu. Dar adorăm să vedem ce scriu compozitorii contemporani, români sau străini. Sau chiar pe cei care fac parte din corul nostru: Iustina Nedelcu-Chiuariu, Sandu Bantaș, Mihaela Spulber, Alexandru Semeniuc sunt oameni care cunosc cel mai bine ideea de laborator coral. De-a lungul anilor, tinerii compozitori și interpreți, au avut ocazia de a vedea imediat cum sună propriile piese și uneori de a la lucra în timp real asupra lor, pentru a oferi publicului lucrări excepțional de frumoase. Unele dintre ele au fost cântate pe scene mari sau premiate în competiții naționale și internaționale de creație. Mai mult, în această vară, în cadrul proiectului Mărturii audio din componistica ieșeană corală contemporană, finanțat de Primăria Iași, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte „G. Enescu” din Iași, o parte din membrii Corului Aletheia și-au dat concursul pentru a scrie o serie de lucrări deosebit de interesante. Rezultatul acestui proiect este reprezentat de 10 înregistrări audio cu lucrări ale compozitorilor ieșeni prin colaborarea a două generații: una model, cu experiență, dată de prezența compozitorilor Viorel Munteanu, Romeo Cozma și Ciprian Ion, iar alta tânără, entuziastă ce încurajează tinere speranțe precum Sandu Bantaș, Iustina Nedelcu-Chiuariu, Mihaela Spulber și Alexandru Semeniuc. Între cele două generații, din diada profesor-discipol au rezultat lucrări valoroase, interesante și originale, ce au beneficiat de înregistrări de o calitate deosebită, multe dinte ele urmând a fi prezentate și la Seara Compozitorilor Ieșeni.

Maura ANGHEL

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei