* dialog cu medicul și artistul plastic Simona Berea
Până la finele verii, expoziția „Inner Conversations”, semnată de artista Simona Berea, invită publicul ieșean la o incursiune în universul interior al emoțiilor și reflecțiilor vizuale. Evenimentul, găzduit de Galeria de Artă „Octav Băncilă” a U.A.P.R. Filiala Iași, propune o întâlnire cu arta ca spațiu al dialogului lăuntric, al sensibilității și al redescoperirii sinelui.
– Medicina și arta par două universuri atât de diferite, dar ambele ating viața în profunzime. Cum se întâlnesc în sufletul dumneavoastră?
– În sufletul meu nu există o separație între medicină și artă, ci o continuitate. Medicina se adresează trupului, dar și sufletului celui aflat în suferință, în timp ce arta pătrunde direct în spațiul interior al omului, acolo unde cuvintele adesea nu mai ajung. Ambele ating dimensiuni profunde ale umanității și se întâlnesc în dorința mea de a aduce vindecare, fie prin grijă, fie prin frumusețe și emoție.
– Vă amintiți momentul în care pictura a intrat pentru prima dată în viața dvs.? A fost un început timid sau o chemare irezistibilă?
– Pictura a fost mereu prezentă în viața mea, încă din copilărie. Îmi amintesc cu drag albumele de artă puse cu grijă la îndemâna mea, pe rafturile la care puteam ajunge când eram foarte mică, pe mama care picta, iar eu stricam apoi tot ce făcea ea pentru că nu mă puteam abține să nu intervin. Au trecut peste 30 de ani până când mi-am asumat că pictura este parte din identitatea mea, din felul meu de a respira și de a înțelege lumea.
– Chipurile de femei din tablourile dvs. par să poarte povești tainice. Ce vă inspiră atunci când le așterneți pe pânză?
– Da, așa este. Ele nu spun totul, nici chiar cuvintele cu care obișnuiesc să îmi însoțesc fiecare pictură nu ar putea. Sunt universuri interioare prin care mă poartă drumul, iar eu le explorez așa cum vin. Pe scurt, inspirația mea nu este premeditată.
– Cum arată pentru dvs. trecerea de la un gest medical, riguros, la atingerea delicată a pensulei? Ce simțiți când înlocuiți stetoscopul cu paleta de culori?
– Medicina cere rigoare, precizie, dar și compasiune. Pictura, la rândul ei, cere prezență, delicatețe și sinceritate. Sunt aceeași, doar mă mut dintr-un spațiu în altul. Faptul că pictez îmi încarcă bateriile, apoi am mult mai mult de oferit oamenilor.
– Există un ritual al picturii pentru dvs.? Un timp, o stare, un loc anume care vă apropie de pânză?
– Da, pictura pentru mine începe mereu cu un moment de liniște. Ascult muzică sau o carte, privind pânza albă până când simt că îmi vorbește. Atelierul meu este locul unde mă desprind de agitația cotidiană și intru într-un dialog interior, în care mâna urmează sufletul. Și apoi doar se întâmplă.
– Cum trăiți momentul în care o lucrare iese din spațiul intim al atelierului și ajunge într-o galerie sau într-o altă casă?
– În atelier, lucrarea este doar a mea, dar imediat ce a cunoscut simezele pe care a fost expusă, nu-mi mai aparține în totalitate. Devine o punte între mine și ceilalți, iar emoția pe care o trezește în privitor este cea mai mare răsplată.
– În expoziția de la Iași ați ales să îmbinați culoarea cu textul. Ce vă spune această alianță dintre imagine și cuvânt?
– E pentru prima oară când fac asta. Împreună, cred că creează o forță mai mare, o poveste completă. Îmi place să las scrisul să deschidă o ușă către sens și culoarea să umple camera de emoție. A fost o surpriză plăcută pentru mine să observ ce se întâmplă în oameni atunci când citesc, privesc, simt și privesc din nou. E o expresie aparte pe care oamenii o au atunci când privesc în interior.
– Cât de mult se oglindește medicul în artist și cât din artist se strecoară în actul medical?
– Medicul din mine caută mereu să observe, să asculte, să aline și să găsească soluția — și toate acestea se regăsesc în felul în care pictez. Artistul din mine, în schimb, mă ajută ca medic să privesc omul dincolo de boală, să văd ființa întreagă și unicitatea fiecărui suflet. Îmi place să cred că cele două roluri se hrănesc reciproc.
– Care este cel mai adânc vis al dvs. legat de pictură? O expoziție, o temă, un loc în care să vă regăsiți lucrările?
– Visul meu este ca picturile mele să ajungă în colecții importante, acolo unde pot vorbi peste timp și spațiu. Mi-ar plăcea să expun în galerii mari din lume, dar mai presus de loc, visez ca arta mea să lase o amprentă în inimile celor care o privesc, să fie un spațiu de regăsire și de emoție autentică.
– Dacă ar fi să pictați un autoportret sufletesc, ce culori ar domina și de ce?
– Cred că ar fi un amestec de albastru profund, pentru liniște și introspecție, și roșu, pentru pasiunea și forța vieții. Poate și o lumină aurie, pentru curaj. Aceste culori îmi definesc cel mai mult drumul interior.
A consemnat Maura ANGHEL
Medicul și artista Simona Berea (un reumatolog apreciat în Piata Neamț) trăiește pictura ca pe o prelungire firească a profesiei sale, ambele având aceeași menire: să aline și să vindece. Pasiunea pentru artă, prezentă din copilărie, a devenit parte din identitatea ei matură, un mod de a respira și de a înțelege lumea. Pictura îi oferă energie și delicatețe, chipurile de femei din lucrările sale fiind expresia unor universuri interioare tainice. Între rigoarea medicinei și sinceritatea artei există pentru ea o continuitate, iar atelierul devine spațiul de dialog lăuntric. Visul său este ca lucrările să lase o amprentă în inimile oamenilor și să vorbească peste timp și spațiu, ca o punte între suflete.
.jpg)
De la primele schițe inspirate din studiile de anatomie, a dezvoltat un stil centrat pe emoție, identitate feminină și introspecție. Lucrările sale, descrise ca portrete atmosferice și peisaje cognitive ale sufletului, explorează reziliența, simbolurile mitologice, lumina și umbra interioară. A expus atât în România, cât și internațional: Iași, Piatra Neamț, Paris, Londra, Veneția. A primit recunoașteri importante, precum Paris Art Prize (2024) și Excellence Award la Women in Art Biennale Londra (2024).
Adauga comentariul tau