„Cavalleria rusticana” și „I Pagliacci”, spectacol-coupé la Opera Iași: o seară de verism, pasiune și adevăr scenic

 * Iașul își reconfirmă statutul de capitală culturală a Moldovei printr-un eveniment liric de excepție: Opera Națională Română găzduiește miercuri, 17 aprilie, spectacolul-coupé „Cavalleria rusticana” / „I Pagliacci”, două capodopere ale verismului italian * într-un decor istoric și artistic unic, călătorii și iubitorii de operă sunt invitați să descopere emoția autentică a scenei ieșene, într-o seară care îmbină turismul cultural cu experiența muzicală de neuitat

Pe 17 aprilie, în Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași, publicul este invitat nu doar la un spectacol, ci la o dublă călătorie prin inima zbuciumată a omului simplu. Sub bagheta dirijorului Cristian Sandu, se deschide cortina peste două titluri emblematice ale verismului italian: „Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni și „I Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo. Un spectacol-coupé în care durerea, pasiunea, gelozia și moartea se împletesc cu o sinceritate brutală, crudă și tulburător de frumoasă.

Verismul – acel curent artistic care a avut curajul să arunce romantismul de pe soclu și să aducă pe scenă viețile oamenilor de rând – nu caută idealuri, ci adevăruri. Nu exaltează noblețea, ci se scufundă în instinctele primare, în trăirile necosmetizate, în tragediile care izbucnesc din gesturi mici, cotidiene. Spectacolele din 17 aprilie vor fi, așadar, mai mult decât o simplă seară de operă: vor fi ca o oglindă spartă în care ne vom recunoaște – fie că vrem, fie că nu.

„Cavalleria rusticana”, cu rădăcini adânci în pământul Siciliei, este o explozie de sentimente simple, dar devastatoare. Dragoste, infidelitate, onoare, răzbunare – toate purtate pe umeri de oameni simpli, dar cu suflete mari cât un munte. Mascagni a reușit să transforme o poveste locală într-un strigăt universal. Corurile puternice, armoniile dense și aria mamei lui Turiddu – ce poate fi mai sfâșietor decât o mamă care își simte fiul pierdut înainte ca tragedia să se consume?

În „I Pagliacci”, Leoncavallo duce verismul în culisele teatrului ambulant. Totul este spectacol, dar nimic nu este fals. Canio, protagonistul, este clovnul care râde pe scenă și plânge în culise, iar destinul lui devine ecoul tuturor celor care poartă o mască pentru a putea supraviețui în fața lumii. Aici, granița dintre artă și viață se topește cu o forță aproape insuportabilă. „Ridi, Pagliaccio!” – râzi, chiar dacă ți se frânge inima – devine refrenul unei întregi umanități.

O invitație la luciditate emoțională

La Iași, această seară va fi mai mult decât o repetiție fidelă a tradiției lirice italiene. Este un act de curaj, o invitație la luciditate emoțională. Soliști invitați, Corul, Corul de Copii, Baletul și Orchestra Operei Iași vor urca pe scenă nu doar cu partituri, ci cu bucăți din ei înșiși. Publicul va fi martorul unei metamorfoze: scena devine piață publică, biserică, teatru ambulant – iar spectatorul, complice tăcut la toate aceste transfigurări.

La ora 18:30, Sala Mare nu va fi doar un spațiu de spectacol. Va fi o lume în sine – una în care adevărul scenic, ca și adevărul vieții, nu are nevoie de ornamente. Verismul nu flatează. El rănește, luminează, răstoarnă. Și exact din acest motiv, nu se uită niciodată.

În clipe în care aparențele sunt în continuare mai căutate decât esențele, Opera din Iași are forța să ne amintească ce înseamnă să simți cu adevărat. Cu Mascagni și Leoncavallo, cu voci care ard și cu orchestre care respiră în același ritm cu povestea, spectacolul-coupé devine nu doar un eveniment cultural, ci o experiență de umanitate pură.

Poate că, la final, nu vom aplauda doar artiștii. Ci și curajul nostru de a privi în față frumusețea dureroasă a vieții.

Maura ANGHEL