„Copiii implicați în litigii juridice somatizează sau pot abandona școala”

1geta lupu

Dimensiune font:

| 10-12-2023 12:05

 Dialog cu Geta Lupu, președintele Asociației „Justiție pentru minori

Iașul va găzdui luni, 11 decembrie, Conferință anuală a Asociației Justiție pentru Minori. Evenimentul are drept scop marcarea celui de-al treilea an de existență al asociației și prezentarea activităților și proiectelor desfășurate în anul 2023. Conferința se dorește a fi un spațiu de dialog între profesioniști ai dreptului cu privire la problematici actuale, atât în practică, cât și în modificările legislative, prezente și viitoare, cu privire la sfera justiției pentru minori. Am stat de vorbă avocatul Geta Lupu, președintele asociației, despre proiectele derulate și despre planurile dedicate minorilor.

- Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinați în lucrul cu minorii în sistemul de justiție?

- Faptul că sistemul nu prevede o pregătire prealabilă a minorilor care vor fi audiați, că după ce pleacă din instituțiile judiciare nimeni nu monitorizează impactul implicării lor în aceste proceduri. Este o dublă traumatizare a copiilor care fiind supuși ca martori, victime unor situații traumatice sunt ulterior chemați în condiții nu tocmai adecvate să reia, redea ceea ce i-a rănit. Faptul că specialiștii în mediul instituțional sunt puși în situația de a face o parte a procedurii fără o coerență clară cu ceilalți colegi cu care completează lanțul serviciilor și astfel este generată o risipă de resurse deoarece eficiența muncii fiecăruia se năruie de multe ori. Nu în ultimul rând, simt încă o revoltă față de risipa de resurse din sistemul statal și de neimplicarea pentru implementarea unor soluții care să optimizeze procedurile, care să reducă termenele în aceste cauze.

- În ce moduri specifice contribuie organizația dumneavoastră la îmbunătățirea sistemului de justiție pentru minori?

- Modurile de contribuire la îmbunătățirea justiției pentru minori sunt dispuse pe trei linii de acțiune: activități cu profesioniștii, adică workshopuri, seminarii, conferințe de formare profesională continuă; activități-suport în comunitate de consiliere și mediere; participarea la grupuri de lucru privind modificări legislative necesare cum sunt actualmente cele două grupuri de lucru în care suntem activi – Grupul de Lucru al Ministerului Justiției privind protecția victimelor violenței si Grupul de Lucru al Comisiei Juridice de la Camera Deputaților privind modificarea Legii 272/2004 privitoare la protecția minorilor.

- Ce programe sau inițiative ați dezvoltat pentru a sprijini minorii în contact cu legea?

- Având în vedere că toți minorii sunt de fapt în contact cu legea, anul acesta ne-am axat pe prevenție. Am derulat în colaborare cu Asociația Metatron un proiect privind menținerea în sistemul de școlarizare a unor copii din comunități cu grad mare de risc de abandon școlar. Am derulat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, un program de informare a cadrelor didactice ce coordonează comisiile metodice privind combaterea discriminării în școli. Am desfășurat un proiect privind toleranța, nediscriminarea în Școala Generală Ciortești. Am derulat, cu sprijinul Tribunalului Iași, o sesiune de proces simulat cu Consiliul Județean al Elevilor. Avem în plan două proiecte ce se vor desfășura la Colegiul Național „Mihai Eminescu și Școala „Ștefan Cel Mare Dancu, acestea fiind exact pe prezentarea pentru elevi a limitelor dintre abatere, contravenție și infracțiune.

- Cum măsurați succesul acestor programe?

- Noi avem formulare de feedback pe care le primim la finalul evenimentelor sau formulare de feedback Google. Cel mai bun feedback este acela în care suntem chemați în școli și nu reușim să acoperim toate cererile, în condițiile în care am suplimentat cu 20% locurile la workshopul  dintre profesioniști din 17 martie 2023.

- Ce soluții propuneți pentru a aborda aceste provocări?

- Crearea de bune practici între specialiști. Am constatat că oamenii de fapt vor. Avem patru ore de dezbateri de workshop publice pe youtube. Prima dată în România s-au pus la o masă rotundă magistrați, avocați, mediatori, asistenți sociali, executori judecătorești și psihologi  pentru a vedea cum să facă mai bine, cu legea care este așa cum este, încât interesul minorului să fie mai puțin lezat. Astfel de demersuri trebuie susținute, finanțate pentru a se obține rezultate. O altă propunere este crearea de instrumente adecvate nevoilor minorilor. Noi am înființat primul centru pluridisciplinar pentru minori și familie. Scopul este ca justițiabilii, cetățenii să găsească în același loc o echipă de specialiști care să acopere tot spectrul acestor litigii. Aceste litigii nu au nevoie doar de avocat și judecător. Hotărârile judecătorești rămân simple înscrisuri fără servicii de suport pentru familie și copii, aceștia împreună cu familiile lor fiind lipsiți de consiliere psihologică, de prezentarea posibilității medierii și a beneficiilor sale, de orientare socială corectă. Am lansat si o petiție pe Declic pentru înființarea acestor centre la nivel național. Ar mai fi și adaptarea legilor din aria justiției pentru minori la provocările cu care evoluția acestora se confruntă astăzi.

-  Cu ce alte organizații sau instituții colaborați pentru a sprijini minorii în sistemul de justiție?

- Din sfera organizațiilor pe plan extern amintim rețeaua EUROCHILD din care facem parte  în colaborare cu asociația MIK din Germania, UNCHR și altele. În România avem colaborări la nivel național cu Fundația Terre des Hommes, cu Grupul de Inițiativă al Părinților ARTEMIS, cu Fundația Star of Hope și Asociația Metatron. La nivel instituțional suntem prezenți ca Asociație pe Platforma Comisiei Europene EU Children Participation Platform General Assembly. Am fost prezenți în iunie la Bruxelles cu un grup de copii la prima reuniune a copiilor din Europa. Avem în derulare o colaborare cu PEWOBE GEMEINNUTZIGE SOZIALE BETREUUNGSGESELLSCHAFT MBH FRANKFURT/ODER din Germania și urmează să participăm cu tineri voluntari din asociația noastă la activități comune în vara anului 2024.

Mai amintim participarea la Grupul de Lucru coordonat de Ministerul Justiției privind protecția victimelor violenței, participarea la Grupul de lucru al Camerei deputaților privind modificarea Legii 272/2004 și parteneriatul cu Universitatea „Alexandru Ioan" Cuza – Facultatea de Drept, DGASPC Iași, Inspectoratul Școlar General. Foarte importantă este și colaborarea cu Baroul Iași. 

- Cum vă ajută aceste parteneriate să atingeți obiectivele organizației?

- Colaborarea este o modalitate foarte bună de difuzare a ideilor și proiectelor noastre și totodată o modalitate de dezvoltare pentru noi. Avem posibilitatea să învățăm de la partenerii noștri ceea ce putem îmbunătăți. Prin parteneriatele la care participăm în prezent ajungem în zone geografice, instituționale în care nu aveam reprezentare directă înainte.

- Puteți împărtăși unele povești de succes sau cazuri în care organizația dumneavoastră a avut un impact semnificativ asupra vieții unui minor?

- Îmi vin în minte două cazuri relevante. Unul, din timpul pandemiei, în care a fost implicată echipa extinsă, cu colegii din străinătate și altul pe plan local.

Cazul cu element de extraneitate a presupus implicarea în asistența și reprezentarea unor părinți, cetățeni români care locuiau într-un sat european și care în urma unui accident domestic al unuia dintre copii li s-a impus separarea de minori. Cum unul dintre copii era foarte mic, de alăptat, pe fondul panicii că nu pot fi împreună cu copii, aceștia au încălcat obligația stabilită de statul unde aveau reședința și au revenit în România cu minorii dorind să rămână aici. S-au adresat nouă arătând toate împrejurările. Astfel, i-am îndrumat în primul rând să sesizeze autoritățile române (DGASPC) medic de familie, medic specialist pentru minorul care a fost tratat în străinătate și în același timp colegii din acel stat i-au reprezentat în relația cu instanța străină arătând situația de fapt prezentă a familiei. În consecință, copii au putut rămâne lângă părinți cu o monitorizare din partea autorităților române care să garanteze siguranța lor.

Un alt caz este al unui copil față de care s-a instituit o măsură de protecție deoarece un părinte a decedat, iar altul nu era în țară. Prin intervenția foarte dedicată și atentă a doamnei mediator din asociație s-a stabilit o comunicare optimă între persoana care avea minorul în plasament și părintele din străinătate al minorului astfel încât minorul să beneficieze constant și de legătura cu părintele natural. Aici a fost o transformare pozitivă spectaculoasă a tuturor părților implicate. S-a dovedit în mod cert importanța aspectului emoțional în evoluția minorilor.

- Ce impact aveți pe termen lung asupra minorilor care trec prin sistemul de justiție?

- E prematur să spunem impactul pe termen lung din perspectiva asociației care are trei ani de viață. Din perspectiva fiecărui coleg din asociație, prin prisma experiențelor noastre profesionale și a crezului nostru în exercițiul profesiilor, crez care ne-a reunit, acela al exercitării cu responsabilitate, empatie și umanism, știm că e fundamentală abordarea cu mare atenție a cestor cazuri. Vedem prea mulți adulți care aduc în familiile dumnealor traumele la care au fost supuși în situații de separare a propriilor părinți.

- Cum poate comunitatea să se implice și să sprijine eforturile dumneavoastră?

- Comunitatea deja se implică și îi mulțumim. Mulțumim clienților din sfera comercială, societăți care sponsorizează programele desfășurate de noi prin redirecționarea unei părți din impozit, prin redirecționarea a 20% din impozit, susținând astfel organizarea evenimentelor de prezentare a activității, media locală și națională care ne permite să prezentăm posibililor beneficiari activitatea, instituțiile care ne acordă suport pentru a fi mai aproape de părinți și copii și a conștientiza asupra posibilităților de prevenire a unor situații de risc, prețuind totodată la justa valoare și activitatea voluntarilor studenți respectiv elevi.

- Ce schimbări la nivel de politici sau legislație considerați că sunt necesare pentru a îmbunătăți justiția pentru minori?

- E nevoie urgent de o abordare unitară. Aceste cazuri au un specific aparte. Spun adeseori părților: „puteți avea șapte hotărâri judecătorești definitive dar dacă nu găsim noi conduita rezonabilă, nu rezolvăm problema”.

Identificarea aspectelor care au condus la disfuncționalitate, asumarea lor,  găsirea de soluții sustenabile sunt de competența altor specialiști – mediatori, psihologi, asistenți sociali. Astfel, părțile au nevoie de suport pe termen mediu și lung din partea acestora din urmă. Se impune o mai bună colaborare între toate instituțiile din acest lanț.

Sunt necesare formări profesionale comune pentru specialiști astfel încât să existe o abordare coerentă, integrată a cazurilor. Nu în ultimul rând, trebuie create spații cu echipe pluridisciplinare astfel încât cei implicați să fie încurajați, puși în situația de a putea aloca timp procedurilor necesare pentru rezolvarea problemei și nu obligați să se împartă între trei, patru instituții diferite pentru ca în final să abandoneze.

Rezultatul procedurilor actuale este de fapt un dezastru pe plan social pentru noi toți deoarece familiile ținute perioade îndelungate în aceste litigii presupun costuri suplimentare pentru societate. Părinții (părți în litigiile acestea) nu vor fi angajați sau antreprenori eficienți pe durata proceselor, iar la copii situația e și mai gravă. Copiii între 3- 6, 7 ani somatizează generând costuri în sistemul de sănătate daca este să abordăm extrem de pragmatic. Cei mai mari (8- 14 ani) au un regres școlar, ceea ce face ca investiția statului în școlarizarea lor să piardă din valoare. În consecință, minorii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani înregistrează abandon școlar și delicvență juvenilă generând astfel costuri de reeducare și reintegrare; ambele demersuri devenind tot mai dificile cu trecerea timpului.

Trebuie să investim în prevenție! Trebuie să investim în formarea specialiștilor și rezolvarea în timp optim a situațiilor conflictuale deduse instituțiilor!

- Cum influențează organizația dumneavoastră procesul legislativ sau politicile publice în acest domeniu?

- De la înființare până în prezent am participat la dezbaterile publice pe aceste teme. Am creat grupuri de lucru pentru specialiști și am creat spațiu de comunicare între specialiști. Participăm activ în două grupuri de lucru instituționale la Ministerul justiției și Camera Deputaților. Specialiștii noștri trimit puncte de vedere pe modificările legislative în lucru. Am lansat petiția pentru înființare centrelor pluridisciplinare pe platforma Declic.ro.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Bucureștiul devine capitala politică a Europei. PNL organizează congresul PPE la care participă toți greii Uniunii Europene
02/03/2024 15:45

Toti liderii importanti din UE, la Bucuresti. Manfred Weber anuntă congresul PPE de săptămana viitoare. Manfred Weber, presedintele PPE, a anuntat congresul popularilor europeni de la Bucuresti, de săptăm ...

PNRR: UAT Municipiul Bacău anunță lansarea proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor în MunicipiuL BACĂU”,
02/03/2024 11:30

 Comunicat de presă „PNRR. Fonduri pentru Romania modernă si reformată” „CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE PENTRU COLECTAREA SELECTIVĂ A DESEURILOR ÎN MUNICIPIUL BA ...

UAT COMUNA BICAZU ARDELEAN anunță finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului educaţional al Şcolii Gimnaziale nr. 1, comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, prin investiţii în infrastructura şi logistica şcolară”,
02/03/2024 11:30

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 2 martie 2024 UAT COMUNA BICAZU ARDELEAN, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului educaţional al Şcolii Gimnaziale nr. 1, c ...

Burse speciale la o universitate din Iași. Cum pot studenții să încaseze cât un salariu minim pe economie
02/03/2024 10:35

Profesorii confirmă că de cand bursele sunt mai multe si mai mari, performantele tinerilor au crescut. Sunt mai motivati să invete si renuntă la joburi in favoarea studiilor. Se intamplă la Universitatea d ...

Aeroportul Iaşi se aşteaptă ca anul acesta să aibă un trafic de 2,6 milioane de pasageri / Creşterea va fi mai lentă decât anul trecut din cauza reviziilor avioanelor din flota Wizz Air
02/03/2024 08:53

Directorul general al Aeroportului Iasi, Romeo Vatră, anuntă că traficul estimat pentru anul acesta este de 2,6 milioane de pasageri, informează Ziarul de Iasi. El a menţionat că această creştere este ...

Un vasluian a încercat să evadeze din spital cu cearşafuri legate de pat. Bărbatul a căzut în gol de la etajul patru
02/03/2024 00:22

Un pacient in varstă de 64 de ani a căzut de la etajul patru al Spitalului de Urgentă din Vaslui, in incercarea de a evada din spital. Era supărat că nu va fi externat astăzi, ci abia săptămana viitoare ...

Profesoară din Vaslui, agresată de soțul consilier local, în fața școlii. La scenă au asistat și elevii
02/03/2024 00:20

O profesoară din comuna vasluiană Banca a fost agresată de sot chiar in fata scolii in care predă. Bărbatul a devenit violent cand femeia a refuzat să ii dea telefonul personal. La scenă au asistat făr ...

Adolescentă de 14 ani, însărcinată, găsită inconștientă pe peronul gării din Vaslui. Băuse în prealabil foarte mult alcool
02/03/2024 00:19

O fată de 14 ani a fost găsită in stare de inconstientă pe peronul gării din Vaslui. Fata fugise dintr-un centru de plasament impreună cu două colege. Toate trei au consumat apoi băuturi alcoolice, iar ...

Orașul important din România care vrea să dezvolte turismul balneo-medical. Investiție de 35 milioane de lei
02/03/2024 00:18

Un mare oras din Romania vrea să dezvolte, in următorii ani, turismul balneo-medical. Astfel, autoritătile locale sunt in căutare de fonduri pentru a investi intr-un proiect de zeci de milioane de lei. Rec ...

Județul din România care va fi conectat la două noi autostrăzi: ”Șanse imense pentru dezvoltare”. Are și un nou aeroport, din fonduri UE: Al doilea cel mai mare din România!
02/03/2024 00:14

”In cei trei ani de cand administratia liberală se află la carma judetului Iasi, am pus la punct proiecte majore care au condus pas cu pas la modernizarea judetului si la dezvoltarea Moldovei. Astfel, am pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei