„E important să avem curaj să intervenim și să vorbim”. Bullying-ul, explicat de copii

Fenomenul bullying-ului devine tot mai prezent în școlile din România, inclusiv la Iași, unde elevii se confruntă zilnic cu jigniri, porecle, excludere sau chiar agresiuni fizice. Deși mulți adulți minimalizează problema, considerând-o „o joacă între copii”, realitatea din clase arată altfel. Ivona Hodoroabă, elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” din Iași, a ales să scrie despre ce vede și ce simte. Mărturia ei arată mai clar decât orice raport oficial ce înseamnă să fii martor la bullying.

„Eu cred că bullying-ul este o formă de violență și batjocură, care poate lua diverse forme: de la violența fizică, cum ar fi împinsul sau lovitul, până la violența verbală, prin cuvinte urâte și jignitoare. Uneori, bullying-ul se manifestă prin porecle răutăcioase, prin faptul că cineva râde de tine dacă ești diferit sau greșești sau chiar prin excluderea ta dintr-un grup”, spune Ivona Hodoroabă, elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași.

Nu este vorba doar despre bătaie sau jigniri față în față. În prezent, bullying-ul poate apărea și în mediul online: un copil poate posta pe internet poze jignitoare sau mesaje urâte despre alt copil. E greu să fii batjocorit și să nu știi ce să faci. Unii adulți, atunci când le povestim, spun că sunt doar glume și că suntem noi prea sensibili.

Bully-ul se poate lua și de aspectul fizic: poți fi făcut „gras” și ironizat că nu încapi în bancă, sau „slab” și considerat ușor de bătut ori de luat în râs. Poți fi dat la o parte doar pentru că ești altfel. Asta duce la sentimente de tristețe, frică, lipsă de încredere în sine și chiar probleme de sănătate. Unii copii au spus că au ajuns să nu mai poată învăța cum trebuie la școală, să aibă note mai slabe și să trăiască permanent cu teamă. Iar în loc să vii la școală de plăcere, să te joci cu colegii, să înveți lucruri frumoase, stai retras și ești supărat ziua.

„Mi s-a întâmplat să văd: o fată din școala mea a fost jignită și lovită, o altă fată a țipat la ea și a tras-o de păr, iar eu am mers imediat la doamna de serviciu și am cerut ajutor. Dacă nu mă duceam, poate se întâmpla mai rău și sunt mândră cumva de mine că am avut curajul să fac asta, dar mi-a fost și puțin teamă. Mi-a fost însă mai tare milă de fata care era bătută și plângea decât frică.

Ca soluții, eu cred că e important să avem curaj să intervenim și să vorbim. Aș încerca să le explic acestor bully cum s-ar simți ei dacă sora sau fratele lor mai mic ar fi în locul celui jignit. Alți copii spun că ar atrage atenția că bullying-ul se poate întoarce împotriva lor: Dacă tu faci asta, cum te-ai simți dacă altcineva mai mare ți-ar face același lucru?”.

De asemenea, unii elevi cred că trebuie implicați și părinții: „Dacă nu te oprești, le spun părinților tăi ce faci și ei te vor pedepsi”. „Însă, așa cum spuneam, unii adulți, părinți, nu cred că este ceva grav și răspund că sunt doar glume de copii. Am văzut și adulți care sunt răutăcioși unii cu alții, iar atunci și copiii lor, văzând asta, cred că este ceva normal și nu se gândesc la ceilalți. Eu cred că ar fi bine să ne strângem în grupuri și să vorbim despre ce ni se întâmplă, ca să ne sprijinim unii pe alții și să nu ne simțim singuri. Așa putem învăța să facem diferența între bullying și o glumă sau o ceartă mică, care trece repede. Când povestești, îți dai seama că nu ești singur și că sunt alți colegi care au trecut prin lucruri asemănătoare. Eu mai cred și că uneori și cel care face bullying poate trece prin ceva greu și de aceea se poartă așa, ca să se descarce. Dar asta nu înseamnă că e bine. De aceea e important să vorbim, să cerem ajutor și să ne susținem între noi, ca să facem școala un loc mai liniștit și mai prietenos pentru toți”, mai spune Ivona. Mărturia ei arată că un copil poate vorbi despre bullying mai clar și mai direct decât o fac mulți adulți. Din Iași vine un semnal puternic: școala nu trebuie să fie locul fricii, ci al solidarității, iar schimbarea începe atunci când cineva are curajul să spună lucrurilor pe nume.

Maura ANGHEL