„FITPTI este un demers asumat de teatrologie aplicată, de punere în practică a expertizei teatrale și competențelor teoretice pe care le am”

305719486_826292621878075_3513504872704142051_n

Dimensiune font:

| 20-09-2022 13:17

  Luna octombrie aduce pentru publicul ieșean cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), un eveniment foarte apreciat. În avanpremieră, am ridicat cortina alături de curatorul acestui festival, teatrologul Oltița Cîntec și director artistic al Teatrului „Luceafărul”.

 - FITPTI a ajuns la cea de-a XV-a ediție. Cum ați reușit să păstrați longevitatea și să creșteți an de an acest festival?

- Tainele sunt soliditatea conceptului curatorial, plierea pe nevoile culturale ale comunității, ruperea predictibilității. FITPTI are atașată în fiecare an o temă care îi asigură surpriza, înnoirea perpetuă. Deși rămâne același, festivalul e de fiecare altul. Arhitectura lui artistică e structurată pe fundamentele vârstei culturale, FITPTI are o adresabilitate foarte generoasă, nu e nișat ca alte manifestări. Pe noi ne interesează persoanele curioase, obișnuite ori nu cu consumul cultural, dispuse să ni se alăture într-o aventură de receptare a unor forme foarte variate de artele spectacolului. Programul e tentant căci integrez spectacole de teatru (indoor, outdoor), concerte, instalații, performance-uri, expoziții, ateliere, conferințe, lansări de carte, o paletă pe placul publicului larg, dar și al celui avizat, al specialiștilor. Evenimentele sunt plasate în multe locuri din oraș – anul acesta în 20, țesând o hartă în care implicăm multă lume. Parteneriatele numeroase și de top locale și internaționale - ambasade, institute culturale, sunt un alt element care ne definește, avem colaboratori care ne sunt alături încă de la început.  

Perseverența indiferent de condiții – am avut două ediții pandemice foarte reușite, cu valurile Covid 19 suflându-ne în ceafă, au fost ani cu bugete foarte mici, s-a asociat de fiecare dată cu ingeniozitatea curatorială care le-a făcut față. Să nu se înțeleagă de aici că a fost, că este simplu, nici vorbă! E greu, necesită gândire și efort. Dacă nu sunteți pregătiți pentru această formă de a dărui celorlalți din expertiza pe care o dețineți, sfatul meu cordial e să nu vă apucați să faceți vreun festival. Pentru mine, FITPTI este un demers asumat de teatrologie aplicată, de punere în practică a expertizei și competențelor teoretice pe care le am. Teoria și practica sunt, în cazul meu, în egală măsură importante, mă definesc ca profesionist. A fi curator asta înseamnă, să conectezi cercetarea cu practicile artistice.   

- Ce aduce nou această ediție? Care sunt surprizele acestui an?

- Exclusivitățile sunt numeroase și în 2022, când gravităm în jurul genericului „conflict-confruntare”. Din Ucraina, de la Dnipro, vine Teatrul Academic de Dramă și Comedie cu „Maidan Inferno” de Neda Nezhdana, o coproducție cu Collapse Lyon, pentru care s-a repetat cu puțin înainte de izbucnirea războiului și a avut premiera cu doar câteva zile înainte. Vă imaginați cât de complicat este să îi avem în festival, dar pentru ei e esențial acest gen de solidaritate artistică. Sunt niște creatori extraordinari! Din Marea Britanie vine „Indigo Moon”, care a colaborat la realizarea câtorva episoade din serialul Peaky Blinders. Avem o secțiune „Caragiale necanonic”, sunt 170 de ani de la nașterea dramaturgului, îl readucem în prim-plan prin benzi desenate, printr-un spectacol concert al Adei Milea, „O scrisoare pierdută în concert” (Teatrul Național Cluj Napoca) și un spectacol care la sediul AUĂLEU din Timișoara, în primăvară a adus poliția și o amendă pentru tulburarea liniștii publice: „O noapte furtunoasă”. Avem „Verde tăiat” (nominalizat la Cel mai bun spectacol UNITER), pe afise se regăsesc nume de vedete - Florin Piersic Jr., care nu lipsește de ani de zile, Marius Bodochi, Alina Șerban etc, dar și tineri la primii pași în carieră. Media evenimentelor zilnice depășește duzina, jucăm și la Spitalul de Copii, ca să le facem și celor de acolo o bucurie teatrală. Avem spectacole accesibilizate pentru persoane cu deficiențe de văz și auz. Și câte și mai câte! Un dragon lung de 4 m vine din Germania la noi la Festival. Horia Mihail va concerta cu Filip Papa la Sala Coandă, Palatul Culturii. Ne-ar trebui integral paginile ziarului ca să pomenesc pe toată lumea!

- Curatoriați acest festival de 15 ani, un timp rotund, în care ați adunat nu doar bucurii, ci și greutăți. Care au fos cele mai tensionate momente și cum le-ați trecut? V-ați gândit să renunțați vreodată?

- Curatorierea e un demers creativ, el dă contururi unui eveniment, făcându-l reprezentativ pentru o secvența temporală. În resorturile lui intime, e un act de creativitate în acțiune. E o formă de autorat, de imaginare a unui concept inedit în care să se așeze producții ce-i argumentează teza. Orice festival generează un context estetic compus din forme de expresie relevante, găsește soluții indiferent de circumstanțe, se reinventează periodic tocmai prin designul estetic propriu. Fără impulsurile de originalitate imprimate de direcția artistică, manifestările de continuitate riscă rutina. Plasarea în afara timpului e cel dintâi semn de inadecvare.  A fi la curent cu vibrația estetică a actualității e subîn­țeleasă. Dificil  a fost tot timpul, dar construcțiile solide nu se fac ușor. Da, am vrut să renunț după a V-a ediție, apoi am uitat. Publicul așteaptă FITPTI, nu pot să renunț chiar dacă îmi pun în conservare proiectele personale, nu am vacanță, dar asta sunt eu, tot timpul cu idei, activă, cu o energie contagioasă. Nu știu de unde vine, nu mă întrebați!

- FITPTI este dedicat tinerilor. De ce l-ați dedicat lor? Ce îi atrage în sala de spectacole?

- Spectatorul vizat de FITPTI e cel tânăr cultural, adică dispus la noi provocări indiferent de datele din documentele de identitate. Provocarea e cea tentantă, gândul că va fi martor implicat al unei experiențe de artă vie pe care n-a mai trăit-o sau a trăit-o și vrea s-o repete într-o altă formă. Magnetismul relațiilor emoționale scenă-sală e irezistibil. Odată ce i-ai dat de gust, vei reveni mereu, dă depedență pozitivă, sănătoasă!

- Și dacă am vorbit despre tineri, aș face un parcurs în timp și v-aș întreba care a fost prima piesă de teatru pe care ați văzut-o și ce v-a atras la teatru?

 La mine nu a fost o pasiune timpurie, în Târnăveniul meu ardelean nu exista teatru, venea la Casa de Cultură cel din Târgu Mureș. Am descoperit ce mi se potrivește un pic mai târziu, prin liceu, dar suficient de devreme încât să mă orientez spre ceva ce mi se potrivește. Am spirit de observație și curiozitate peste limite, capacitate de analiză și de sinteză, memorie vizuală, fundamentele kit-ului de teatrolog. E esențial în viață, personală și profesională, să reușești să te cunoști și să faci ceea ce ți se potrivește, la ce ești bun.

- Sunteți teatrolog și un critic de teatru cunoscut. Ce apreciați cel mai mult la tinerii actori?

- Și la actori e ca la publicul tânăr pe care îl vizăm, vârsta biologică e o cifră. Sigur că la început de carieră prevalează anumite trăsături profesionale, dar ele trebuie să se dezvolte pe parcurs. Talentul să fie secondat de disciplina profesională, de axioma că dacă nu ai grijă de aptitudinile cu care ai venit pe lume, acestea se ofilesc. Disciplina asta înseamnă, o abordare profesionistă în sensul că mereu trebuie să te preocupe evoluția artistică, cultivarea expresivității – corporale, vocale, a memoriei, lărgirea gamei de tehnici interpretative, varietatea stilistică. Te-ai făcut actor întrucât așa comunici tu cu ceilalți, ai o neliniște interioară care nu-ți dă pace până când rolul asumat iese perfect. Orice spectator e stimulat ca receptor de o prestație artistică împlinită. În spatele ei se tezaurizează ore, zile, săptămâni, luni de repetiție, de pregătire. E atât de… simplu! 

- Cum ajută teatrul la creșterea și dezvoltarea unui tânăr?

- Enorm! Arta teatrului e unul dintre contributorii semnificativi, aș zice de nelipsit, în dezvoltarea personală. Are potențialități speciale, pe care nicio altă metodă de modelare nu le are. Efectele ei sunt subtile, acționează în mod plăcut. Plus elemental catarctic, extrem de important.

- FITPTI este un festival recunoscut și pe plan internațional. Care au fost cele mai frumoase aprecieri?

- Aprecierile sunt și în vorbe, mai ales mulțumiri, dar faptele sunt incontestabile. Labelul festival remarcabil, pe care îl deținem din 2015 încoace, reînnoit anual de Asociația Europeană a Festivalurilor de la Bruxelles atestă ținuta europeană a evenimentului nostru. Lista foarte lungă a partenerilor internaționali care ne sunt alături e un alt argument. Artiștii care răspândesc vestea despre ce facem noi aici, nenumăratele oferte/propuneri care vin anual și din care triez. Dorința celor care au participat de-a reveni la FITPTI. Cuvintele sunt frumoase, măgulitoare, dar realitatea e fără drept de apel.

Oltița Cîntec este curator al Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, conf univ dr habil la Facultatea de Teatru UNAGE Iasi, director artistic al Teatrului Luceafărul, președinta Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru din România.

FITPTI în cifre

FITPTI se va derula pe perioada a 10 zile, între 1 și 9 octombrie, cu un Prolog showcase la Teatrul Luceafărul, pe 30 septembrie. La Iași vor sosi artiști din 18 țări - Austria, Canada, Belgia, Egipt, Elveția, Franța, Germania, India, Italia, Marea Britanie, Mexic, Polonia, Republica Moldova, România, Spania, Ucraina, Ungaria și SUA. Cea de-a XV-a ediție a festivalului va reuni 120 de evenimente, în 20 de spații din oraș.

A consemnat Maura ANGHEL 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei