A fost semnat contractul pentru proiectarea drumului expres Suceava-Botoşani

Acte-pentru-drum-expres

Dimensiune font:

| 12-04-2024 11:57

Preşedinţii Consiliului Judeţean Suceava şi Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Flutur şi, respectiv, Doina Federovici, alături de primarii municipiilor Suceava şi Botoşani, Ioan Lungu şi, respectiv, Cosmin Andrei, au semnat, vineri, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, proiectul de autorizaţie de Construire şi proiectului tehnic de execuţie pentru drumul expres A7 – Suceava- Botoşani.

Evenimentul a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Suceava, în prezenţa reprezentanţilor asocierii conduse de firma Consitrans, cea care a fost declarată câştigătoare a licitaţiei.

Valoarea contractului este 14.277.760,16 lei fără TVA. Fondurile sunt asigurate din Programul de Transport 2021-2027 în proporţie de 98%, iar cele patru autorităţi locale vor contribui, în părţi egale, pentru asigurarea cofinanţării de 2%.

‘Ne bucurăm că acest proiect ambiţios pe care l-am promovat alături de colegii de la Primăria Botoşani, Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Suceava prinde contur. Este un proiect foarte important pentru regiunea noastră, un adevărat paşaport pentru dezvoltare. Chiar dacă la început puţini au fost cei care au crezut în el, am demonstrat că prin implicarea echipei de proiect am reuşit să finalizăm o primă etapă importantă. Este mult de muncă, dar avem determinarea de a realiza cât mai repede documentaţia tehnică’, a declarat Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Realizarea documentaţiei tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate (14 luni), obţinerea autorizaţiei de construcţie (trei luni), executarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie (trei luni), întocmirea documentaţiei suport şi asistenţa acordată pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare, precum şi pregătirea documentaţiei de atribuire a contractului de execuţie lucrări (trei luni) şi asistenţa tehnică în perioada execuţiei lucrărilor (24 de luni).

Drumul de mare viteză Botoşani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, şi va merge prin spatele localităţilor Dumbrăveni – Huţani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoşani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanţa dintre Salcea (Autostrada A7) şi viitoarea centură a municipiului Botoşani. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Lucrările la noul stadion al Iașului pot începe!
30/05/2024 10:46

* „Creditul a fost incheiat in condiţii foarte avantajoase, motiv pentru care, credem noi, in cel mai scurt timp putem demara procedurile pentru inceperea lucrărilor”, a declarat primarul Mihai Ch ...

Aqualand în Moara de Vânt!
30/05/2024 10:44

Primarul Mihai Chirica a anunţat marţi că a semnat contractul cu firma SC Goliat SRL din Oradea pentru proiectarea şi construcţia unui parc de distracţii acvatic (aqualand) in zona Moara de Vant, in aprop ...

O nouă premieră de teatru la Ateneul Național din Iași, de Ziua Copilului
30/05/2024 08:49

O nouă premieră de teatru la Ateneul National din Iasi Sambătă, 1 iunie, de la ora 19.00, la Sala Unirii, Ateneul National din Iasi prezintă premiera spectacolului pentru copii Omul de zăpadă care voia ...

Iașul are peste 900 de locuri de muncă vacante!
30/05/2024 08:43

* acum sunt disponibile 907 posturi, cu două mai multe decat săptămana trecută * construcţiile işi păstrează fotoliul de lider * la mare distanţă, posturile ce presupun studii universitare * scăderi ...

„Contre” între PSD şi PNL la ultima şedinţă a CJ din acest mandat
30/05/2024 08:43

Ultima sedintă a Consiliului Judetean din actualul mandat nu a fost una lipsită de incidente, alesii social-democrati si cei ai USR părăsind sala după 10 minute,  nemultumiti de modul in care presedin ...

Consilierii judeţeni au aprobat continuarea lucrărilor la Filarmonică
30/05/2024 08:34

* valoarea lucrărilor este de 105,08 milioane lei inclusiv TVA, din care 49,28 milioane lei reprezintă lucrările de constructii si montaj  Întruniti in ultima sedintă ordinară din acest mandat, ...

A fost aprobată „varianta alternativă” a drumului de acces către Aeroport!
30/05/2024 08:25

* aceasta va consta in modernizarea drumului judeţean DJ 282G: limita municipiul Iaşi - Aroneanu - Rediu Aldei (aproximativ 6,50 km) si realizare unui drum de legătură din DJ 282G (Aroneanu) către Aeroport ...

Mai multe străzi din Iaşi vor fi reabilitate şi modernizate
30/05/2024 08:11

Mai multe străzi din Iaşi vor beneficia in perioada următoare de lucrări de modernizare, in cadrul programului de reabilitare a infrastructurii rutiere si pietonale, precum si de reparatii a străzilor si t ...

Proiectul Centurii Uşoare a fost depus pentru finanţare europeană
30/05/2024 07:55

* traseul viitoarei centuri se suprapune pe mai multe sectoare de drumuri judeţene: DJ 248 B Vanători – Leţcani, in lungime de 15,97 km, DC 26 B Leţcani - Voineşti (16,52 km), DJ 248 A Voineşti (2,2 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei