„Îmi doresc ca Spitalul CFR să fie prima opțiune pentru pacienți”

1elena cristina mitrofan
1fir de martisor pentru caseta de la interviu sau de pus undeva in deschiderea paginii

Dimensiune font:

| 10-03-2023 17:54

  * dialog cu dr. Elena Cristina Mitrofan, medic primar pneumolog și managerul Spitalului CFR Iași

- S-au împlinit nu demult două luni de când ați preluat postul de manager al Spitalului CFR Iași. Cum a fost acomodarea în noua misiune?

- Surprinzător de ușoară. Am întâlnit oameni care au fost extrem de deschiși la nou, comunicativi, care încearcă să facă lucrurile cât mai bine. A contat și experiența mea în comunicarea cu personalul medical, eu vin dintr-un spital unde am coordonat Serviciul de Bronhologie. Știam ce înseamnă să lucrezi cu oamenii și să fii în postura de coordonator. Sunt un om dinamic, îmi place să iau hățurile în mână, să acționez și să fac lucrurile la momentul necesar, nu îmi plac amânările. Evident că sunt și momente în viață când este nevoie să mai aștepți, dar faci acest lucru în mod asumat.

- Aveți planuri foarte frumoase și ambițioase.

- Îmi doresc ca acest spital să fie la nivelul spitalelor universitare din Iași, să fie aliniat pe aceeași poziție. Îmi doresc să cresc multidisciplinaritatea astfel încât adresabilitatea să fie foarte mare, iar pacienții să ne cunoască drept un reper în actul medical. Atunci când aleg un specialist, Spitalul CFR să fie prima opțiune. Îmi doresc să aducem oameni de calitate, profesioniști de top, să întinerim echipa, să asigurăm o logistică bună, condiții de muncă ireproșabile așa cum își doresc și cum mi-am dorit și eu atunci când am intrat pentru prima dată într-un spital. Evident că în spital există echipamente, dar vreau să le îmbunătățim pentru că știința medicală este într-o continuă dinamică și este important să ținem pasul cu evoluția ei. Ne propunem să putem concura pentru proiecte de cercetare și inovare astfel încât să putem beneficia de toate resursele materiale la care am avea acces. Ne dorim să facem bronhologie robotică, este marele meu vis. Este o provocare pe care îmi doresc să o finalizez cu bine.

- Toate aceste planuri sunt în beneficiul bolnavilor, indiscutabil. Din punctul dvs de vedere, ca pneumolog, care sunt cele mai întâlnite patologii respiratorii?

- În ceea ce privește patologiile pulmonare, de care mă ocup, pe primul loc se află cancerul bronho-pulmonar, care a luat avânt, din păcate. Cazurile sunt tot mai frecvente. Ca și cauze vorbim despre tabagism, genetica, alimentația, expunerea la diverse noxe, condițiile de mediu mai ales că începem și noi să ne numărăm printre țările care un grad ridicat de poluare. Urmează bronșitele cronice obstructive, patologiile infecțioase, infecții de căi respiratorii inferioare și superioare, pneumoniile, apoi astmul bronșic, pneumopatiile interstițiale care au devenit din ce în ce mai frecvente, mai ales după infecția SARS-COV 2 și pentru care există foarte multă preocupare deoarece nu sunt ușoare ca abordare.

În primul rând, trebuie cunoscute ca etiologie, trebuie stabilită cauza, este important să știm dacă sunt încadrate într-un anumit tip de pattern imagistic și apoi să știm dacă putem face ceva pentru aceste patologii. În cazul în care vor evolua, trebuie să știm ce am putea face ca să le stopăm sau să ameliorăm starea clinică a pacientului, dacă sunt în strânsă legătură cu alte boli sistemice. Urmează pleureziile și deja conceptul de multidisciplinaritate este evidențiat. Nu putem face abstracție de celelalte specialități. Pentru noi este un mare avantaj faptul că suntem un spital multidisciplinar, care are capacitatea să evalueze pacientul mult mai profund.

- Spitalul este partener și în diferite evenimente importante, cum ar fi Primăvara Dermatologică Ieșeană, o manifestare națională cu participare internațională care adună în Capitala Moldovei, de 11 ani, nume sonore ale medicinii.

 - Avem în spital o echipă de dermatologi cu care ne mândrim, care a reușit să aducă știința dermatologică la un nivel foarte înalt. De-a lungul edițiilor anterioare ale PDI, s-a realizat o frumoasă colaborare cu specialiști de renume internațional și național. Este important pentru noi să amintim că doamna profesor Daciana Brănișteanu, mentorul acestei manifestări științifice, a oferit susținere necondiționată, iar prin PDI a adus în luma reflectoarelor și spre știința tuturor celor interesați cele mai noi informații din dermatologie și nu doar. A încercat să integreze patologiile multisistemice, iar tratamentul pacientului să fie realizat cu o echipă multidisciplinară.

Pentru mine, ca pneumolog, este important să știu că patologiile interstițiale, care preocupă pneumologii, mai ales în ultimul timp, au, de această dată, o altă abordare – o echipă multidisciplinară prin care se realizează un tratament și o abordare mult mai completă.

Este o mândrie pentru noi să putem aduce în atenție astfel de manifestări, precum și preocupările specialiștilor noștri în ceea ce privește dermato-cosmetologia, chirurgia dermatologică dermato-pediatria și toate patologiile multisistemice.

PDI anunță o altă mare manifestare științifică pe care ne dorim să o organizăm. Este vorba despre Zilele Spitalului Clinic CF, care au loc în fiecare an, în luna octombrie. Vor fi sesiuni științifice foarte importante, din dorința de a creștere colaborarea cu alte specialități, deschizând astfel culoarele necesare îmbunătățirii permanente a serviciilor medicale, toate în avantajul pacienților.

 

- Vorbiți cu pasiune despre proiectele dvs și v-aș invita la o călătorie în trecut. Cum ați ales medicina?

- M-am născut cu acest vis de a deveni medic și nu m-am gândit niciodată că aș putea avea o altă misiune. Apropierea de natura umană, dorința de a face bine în jur, de a oferi ajutor au fost motivațiile intrinseci. Nu aș putea fi indiferentă la suferință și îmi amintesc acum de primul pacient, un copilaș de un an și jumătate. Eu am început cariera ca medic generalist, la un dispensar rural. Când am ajuns în prima zi la cabinet, medicul cu care ar fi trebuit să mă întâlnesc era plecat pe teren. În schimb, era doamna asistentă, care m-a rugat să consult câțiva copilași care așteptau pe coridor. Unul dintre ei avea o stare mai gravă și, după cum am spus că nu pot fi indiferentă la suferință, l-am consultat, i-am dat tratament și s-a făcut bine. Acela a fost momentul meu de debut ca medic. Am avut emoții, un sentiment de responsabilitate imensă, dar și de mândrie că am putut să ofer ajutor, la fel cum am făcut în întreaga mea carieră.

A consemnat Maura ANGHEL

Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur.

Interviul complet AICI

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei