„ Relaţia cu publicul este exact ca iubirea: există sau nu. Suntem un cumul al tuturor atingerilor de aripi”

Dialog cu dirijorul Cosmin Morariu

În lumea muzicii, întâlnim uneori personalități care nu se limitează doar la a interpreta partituri, ci transformă fiecare notă într-o experiență emoțională profundă. Astăzi, avem privilegiul de a sta de vorbă cu un dirijor remarcabil, care nu doar îndrumă orchestra, ci și inimile tinerilor muzicieni. Dirijorul Cosmin Morariu este o adevărată sursă de inspirație pentru toți cei care îi trec pragul sălii de repetiții. A lucrat cu mulți tineri, îndrumându-i în înțelegerea mai profundă a muzicii. Educația muzicală este cheia pentru a forma viitoarele generații de artiști și ascultători înțelegători. Am stat de vorbă cu dirijorul Cosmin Morariu despre muzică și taine pe care le poate ascunde în fiecare suflet.

- Cum a influențat pasiunea dvs. pentru muzică stilul și abordarea în dirijat? Există momente specifice care v-au marcat parcursul artistic?

- Născându-mă într-o familie de muzicieni şi crescând într-un mediu plin de muzică şi iubire pentru muzică, pasiunea a apărut probabil cu mult înainte să fiu conştient de acest lucru. Este firesc ca atunci când faci un lucru cu pasiune să te apleci tot mai mult către detalii şi implicit apare bucuria de a dărui. De a dărui frumos, bucurie, alinare... În fond noi, artiştii suntem,  sau cel puţin aşa îmi place să cred, vindecători de suflete.

Sunt enorm de multe momente în devenirea mea ca muzician care m-au marcat şi au determinat ceea ce sunt acum. Şi aici fac referire la acele întâlniri providenţiale cu oameni care au sculptat adânc în devenirea mea. Începând cu tatăl meu (regretatul maestrul Doru Morariu, dirijorul Corului Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii  – n.r.), continuând cu maestrul Walter Mihail Klepper, maestrul Alexandru Lăscae şi până la maestrul Enrique Garcia Asensio, dar şi profesorii mei de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În fond, suntem un cumul al tuturor atingerilor de aripi.

- În ce mod considerați că relația dintre un dirijor și public contribuie la succesul unui concert? Aveți vreun ritual sau mod particular de a vă conecta cu audiența înainte de un spectacol?

- Relaţia cu publicul este una obligatorie. Nu fac nimic special pentru a atinge această conexiune. Relaţia cu publicul este exact ca iubirea: există sau nu. În cazul meu, nu am simţit încă vreo formă de barieră între mine şi public, indiferent unde am dirijat. De cele mai multe, ori există o formă alertă de recepţie care transcede nevoia de emoţie a publicului către dirijor. Mi-ar fi foarte greu să explic raţional acest tip de comunicare.

- Aveți compozitori preferați cărora le reveniți mereu în repertoriul dvs.? Ce anume vă atrage la lucrările acestora?

- Nu, nu am compozitori preferaţi. Îmi place să caut în permanenţă lucrări şi compozitori despre care s-a uitat în timp. Pe lângă lucrările consacrate şi care fac parte din repertoriile tuturor instituţiilor de artă din ţară şi din străinătate sunt cel puţin încă pe atât de multe rămase în uitare.

- Cum vedeți rolul educației muzicale în formarea tinerilor muzicieni? Aveți în plan să inițiați proiecte educaționale sau mentorat pentru tinerii talentați?

- De trei ani sunt profesor asociat la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, unde predau ansamblu-orchestră. Este un privilegiu pentru mine să fiu înconjurat de atât de mulţi tineri frumoşi şi talentaţi cu care am făcut o serie de proiecte de succes. Sigur că noi, practicienii care avem şansa să facem şi mentorat, avem o datorie dublă faţă de nouă generaţie, având în vedere că la un moment dat trebuie să pregătim şi întinerirea ansamblurilor muzicale cu oameni valoroşi care să continue munca noastră. Ce pot să vă asigur din experienţa pe care o trăiesc cu aceşti tineri talentaţi este că vin generaţii extrem de bune şi de talentate, iar noi avem obligaţia să le lăsăm moştenire un cadru sănătos de manifestare artistică.

- Cum descrieți relația dvs. cu ansamblurile Filarmonicii „Moldova”? 

- Eu sunt membru al Corului Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” încă din anul 1999. Mai mult de jumătate din viaţă, adică din anul 1993 de când ne-am mutat la Iaşi, Filarmonica „Moldova” a devenit a doua casă. Artiștii sunt colegii mei de atâta amar de timp, am împărtăşit atât de ulte emoţii, concerte, turnee, împliniri. Revenind punctual la întrebare, acest cor este un ansamblu de o înaltă ţinută profesională, iar în condiţii de repetiţii şi concert profesionalismul precede, indiferent ce dirijor este în faţă.

- Care a fost concertul cel mai memorabil pe care l-ați dirijat până acum și de ce a fost atât de special pentru dvs.?

- Cu siguranţă cel mai emoţionant concert pe care l-am dirijat a fost cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău în noiembrie 2021. Concertul a fost „In memoriam Doru Morariu”, tatăl meu (dirijor al Corului „Gavriil Musicescu”, care a adus notorietate nedezmințită deopotrivă ansamblului și instituției muzicale din Iași, în țară și peste hotare – n.r.). Atunci ar fi împlinit 70 ani, dar a plecat mult prea repede dintre noi. Frânturi din acel Requiem de G.Faure îmi vin în memorie aproape zilnic.

- În cariera unui dirijor, inevitabil apar greșeli. Cum le gestionați și ce învățăminte trageți din aceste experiențe?

- Omul este suspus greşelii, pentru că o poate constata şi repara! Greşelile apar în general în perioada de formare, de studiu. Sigur că în repetiţii apar nu neapărat greşeli cât imperfecţiuni. În fond, după cum spunea Celibidache, repetiţiile sunt o sumă de NU-uri, singurul DA adevărat este în concert.

- Ne puteți povesti un moment amuzant sau neobișnuit care s-a întâmplat în timpul unui concert sau în repetiții?

- Sigur că în viaţa unui artist apar foarte multe momente mai mult sau mai puţin amuzante. Însăşi artistul este înzestrat cu un simţ al umorului mult peste medie. Nu îmi vine nimic memorabil în minte acum, dar cu siguranţă au fost şi vor mai fi... de la un sforăit sonor din public şi până la o pană de curent se pot întâmpla multe.

- Există vreun aspect mai puțin cunoscut publicului despre viața dvs. profesională sau personală pe care ați dori să-l împărtășiți?

- Perfecţiunea nu există. Sau cel puţin nu cred că există aici la noi muritorii de rând. Sigur că tindem spre perfecţiune şi încercam să ne apropiem cât mai mult de adevărul Creaţiei dar nu suntem perfecţi. În aceste condiţii trebuie să admitem că suntem imperfecţi dar corectibili. Este firesc ca în timpul unui concert să existe şi mici imperfecţiuni, erori, de la tempo şi până la dinamica sau chiar intonaţie. Aceste lucruri se repara pe loc şi de cele mai multe ori fără ca publicul să sesizeze.

- Cum vă pregătiți înainte de un spectacol?

- Nu am nici o reţetă secretă. Ca orice om normal care munceşte temeinic şi îşi face lecţiile înainte. Eu cred că dincolo de talent şi har, munca este cea care face diferenţa.

- Cum abordați lucrul cu soliștii și interpreții principali?

- La fel ca şi cu întregul ansamblu atunci când este cazul. Poate cu mai multă susţinere şi încurajare. Bineînţeles în condiţiile în care starea lor de emotivitate este crescută, dacă sunt foarte tineri şi neexperimentaţi există alte nevoi. Nevoia de suport moral, de încurajare de apreciere. În ciuda aparenţelor artiştii sunt oameni foarte sensibili după a căror mască există o luptă. Aşa cum fiecare dintre noi ne purtăm propria lupta cu micii noştri demoni.

- Planuri pentru viitor?

- În primul rând mă rog Bunului Dumnezeu să ne ţină sănătoşi şi întregi la minte. Voi avea câteva concerte în ţară, dar planuri pe terment foarte lung nu îmi fac atâta timp cât predictibilitatea lipsește. Îmi place să fiu surprins şi să văd ce îmi rezervă viitorul.

A consemnat Maura ANGHEL