„Rostul creștinului este precum cel al lumânării – aduce lumină, sprijin și căldură”

 * dialog cu părintele Iulian Zaltariov, profesor la Seminarul Teologic din Iași

 

Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar pregătirile pentru marea sărbătoare sunt în toi. Cumpărături, daruri, repetiții pentru spectacolele de colinde, cam așa arată o imagine a acestei perioade, cea mai frumoasă din an. Am stat de vorbă cu părintele Iulian Zaltariov, profesor la Seminarul Teologic din Iași și preot co-slujitor la Parohia Lețcani despre aceste momente care ar trebui să își pună amprenta în primul rând în sufletul fiecăruia dintre noi.

- Ce așteaptă Dumnezeu de la noi în cadrul acestei mari sărbători?

- Dumnezeu așteaptă mereu de la noi să răspundem cu bunătate. În preajma Crăciunului mulți dintre noi căutăm să venim în ajutorarea celor din jur cu un dar, cu un gest sau măcar cu un gând bun. Mulți dintre oferim cadouri, ne îndreptăm către cei mai puțin norocoși, către copii sărmani, bătrâni singuri și în nevoință. Se vede cum întreaga comunitate se adună înspre a face bine indiferent de câtă credință are.

-  Ar trebui ca o astfel de atitudine să o avem în tot timpul anului...

- Este adevărat, ar trebui ca în toate zilele și în întreaga noastră viață să lucrăm și pentru aproapele. Am putea înțelege mult dacă ne-am gândi la pilda lumânării, care are trei daruri – aduce lumină, se jertfește pentru cei din jur, și aici amintim ofrandele, apoi aduce căldură. Ei bine, la fel este și omul care îl caută pe Dumnezeu – luminează, aduce sprijin celor din jur și încălzește cu o vorbă, cu un dar, cu un gând, cu un zâmbet. Dacă ne uităm mai atent la aceste lucruri, am definit foarte bine rostul creștinului.  

- Sărbătorile sunt legate de tradiție, care s-a schimbat foarte mult. Colindăm pe Tik-Tok, facem urări pe Facebook, trimitem felicitări pe email când ar fi foarte ușor să dămun telefon. Ce s-a păstrat totuși din savoarea de altădată?

- Este adevărat că s-au schimbat multe, dar la fel de multe s-au păstrat, așa cum este tradiția colindatului, chiar dacă s-a mai modificat, la fel ca și vremurile în care trăim. Eu lucrez cu tinerii foarte mult și mă bucur când văd că iubesc tradițiile, că vin la colindat, că învață cântecele vechi. S-a văzut acest lucru și la Catedrala Mitropolitană, când în doar o zi peste 1.000 de copii au venit să cânte colinde la Înalt Prea Sfințitul Teofan. Veniseră nu doar din Iași, ci și din satele învecinate, ba chiar și din Basarabia, iar alături de ei erau și adulți. Este minunat  când vezi că atât de mulți oameni îl cinstesc pe Mântuitorul nostru prin cântări. Până la urmă, asta facem când colindăm – aducem prinos Domnului prin cânt.

 „Există miracolul Nașterii lui Iisus pe care îl celebrăm în fiecare an. Este un miracol în sensul că ne putem bucura că suntem alături de cei dragi, că avem prietenii aproape, că suntem sănătoși, că putem face o faptă bună sau o milostenie. În toate acestea constă miracolul și în ceea ce oferim”.

 - De ce am ales cântarea și nu o altă formă de exprimare a slavei lui Iisus?

- Sunt și alte forme de slavă, prin scrieri, prin citiri speciale, dar cred că această tradiție a cântatului colindelor o poate face oricine. Cel mai frumos sună colindele cântate de copii, cu glasurile lor curate și vesele. De altfel, și Mântuitorul spune – „Veniți la mine cei care sunteți curați ca și pruncii”. Copiii învață ușor o melodie, iar colindele conțin învățătura de credință.

-  Vorbiți cu mare drag de colinde, se vede că le prețuiți. Vă invit la o călătorie în trecut, la vremea când ați cântat prima colindă. Când s-a întâmplat?

- (zâmbește cald) Să fi avut vreo cinci ani, iar prima colindă mi-a cântat-o mama. Era un cântec din zona Bucovinei, pe care îl cânta tot satul, atât era de frumos. O știu și acum, se numește „Rătăceam printr-o grădină” și am cântat-o toată copilăria mea. O cânt și cu elevii, însă într-o variantă armonizată, ca de altfel multe colinde, însă cea mai frumoasă rămâne cea a mamei mele.

 - Privind mai atent către aceste cântece dedicate Crăciunului putem spune că sunt un adevărat dar pe care l-am primit și îl dăm mai departe…

- Un dar foarte prețios, chiar dacă nu le cunoaștem originea. Vin din imaginarul colectiv. Nu știm cine a compus „Moș Crăciun cu plete dalbe” sau „O, ce veste minunată!”, dar știm că aduc bucurie și nu cred că este vreun om care să nu le fredoneze. Îți dai seama de valoarea lor apreciind-le vechimea, doar privind cum au ajuns la noi și înțelegând cât de multe învățături oferă.

- Crăciunul este și despre miracole. Se întâmplă astfel de minuni? Ce ar trebui să facem ca să sperăm la o minune de Crăciun?

- Mereu trăim o minune. Noi trebuie să dăm slavă Domnului pentru darul vieții, să fim recunoscători pentru ceea ce avem. De multe ori privim cu un ochi critic la realizările noastre și poate că ne-am dori mai multă sănătate, poate mai mulți bani, mai mulți prieteni. Poate chiar mai multe Like-uri pe Facebook (râde) și aici mă gândesc la tineri sau aprecieri din partea celorlalți și uităm să mulțumim. Miracolul și puterea de a-l înfăptui stă în sufletul nostru. De fapt, m-aș feri să vorbim despre miracol ca nu cumva să-l banalizăm, ca de altfel și despre magia Crăciunului. Nu știu cât este o magie, ci o realitate, un fapt care s-a întâmplat în urmă cu peste 2.000 de ani. Există miracolul Nașterii lui Iisus pe care îl celebrăm în fiecare an. Este un miracol în sensul că ne putem bucura că suntem alături de cei dragi, că avem prietenii aproape, că suntem sănătoși, că putem face o faptă bună sau o milostenie. În toate acestea constă miracolul și în ceea ce oferim.

 „Creștinul trebuie să fie ca o prescură caldă aburindă”, era unul dintre sfaturile părintelui Teofil Pârâianu, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Ca oameni trebuie să ne creștem sufletul. Dumnezeu ne cere doar să fim buni. Prin bunătate am putea schimba totul în jur și dacă poate nu am făcut-o până acum, hai să începem de la acest Crăciun!”

 - Luna decembrie e luna cadourilor. Ce cadou v-a impresionat din cele primite sau din cele văzute?

- Am primit multe daruri și cred că pentru fiecare familia este cel mai frumos cadou. Mi-a rămas totuși în inimă un dar pe care l-am primit pe când eram preot la Suhuleț. În această perioadă, preoții vestesc din casă în casă Nașterea Domnului și mergeam cu icoana pe la fiecare gospodărie. Am ajuns și la casa unei bătrânele. Era o femeie în vârstă, avea peste 90 de ani. Locuia singură într-o casă mică, fără curent electric, dar curată, îngrijită. Bătrânica mă aștepta cu lumânarea aprinsă, o zărisem de departe. Era Ajunul Crăciunului, zi de post. Nu mâncasem nimic, iar bunicuța, văzându-mă flămând, a vrut să mă omenească. Mi-a spus: Părinte, nu am mare lucru, doar o bucată de ridiche neagră și un colăcel mic. Vrei să le împarți cu mine? Atât de mult m-a impresionat și nu voi uita niciodată gustul acelei mese. Bucuria cu care m-a primit și căldura cu care a împărțit bucatele ei au fost colosale!

- Când oferi din inimă, îl hrănești pe Dumnezeu?

- Cum altfel?! Îmi aduc aminte de cuvintele părintelui Teofil Pârâianu, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus: „Creștinul trebuie să fie ca o prescură caldă aburindă”, era unul dintre sfaturile lui. Ca oameni trebuie să ne creștem sufletul. Dumnezeu ne cere doar să fim buni. Prin bunătate am putea schimba totul în jur și dacă poate nu am făcut-o până acum, hai să începem de la acest Crăciun! Să ne întoarcem către noi, să ne deschidem sufletele, să iertăm, să dăruim și să ne iubim aproapele.

A consemnat Maura ANGHEL