„Secretul vieții, pe care ar trebui să-l știe toată lumea, este să te faci util și să te bucuri din plin de viață”

 * Dialog cu tenorul Gabriel Bîrjovanu

S-a întors acasă, după ce mai bine de 20 de ani a bucurat publicul din Oslo cu vocea și interpretările sale pasionale. Cu fiecare notă, a adus o bucată din magia operei în inimile spectatorilor norvegieni și nu numai.

După o carieră frumoasă, tenorul Gabriel Bârjovanu s-a întors la Iași, unde își are rădăcinile și păstrează legăturile strânse cu cultura românească. Tenorul cu voce vibrată și inimă mare a adus bucurie în sufletele celor din Iași în spectacolul „Liliacul”, montat de către Opera Națională Română din Iași la finele anului trecut. Cariera sa la Opera din Oslo este doar o parte a unei povești remarcabile, iar revenirea acasă completează cercul muzicii și vieții sale. Am stat de vorbă cu Gabriel Bîrjovanu despre artă, muzică, pasiune, viitor.

- Ce te-a motivat să urmezi o carieră în muzică și cum ai ajuns să cânți pe scene internaționale?

- Șansa de a cânta pe scene importante vine odată cu dezvoltarea profesională și a fost dublată de dorința constantă de a explora și de a progresa. De obicei, această conjunctură este valabilă în cazul cântăreților care au înzestrări native, pragmatism profesional, cultură generală și, în special, muzicală, rapiditate și temeinici în învățare, inteligență artistică, farmec personal, și, uneori, un dram de noroc. În cazul meu, începuturile au fost timide, cu mult efort, cu încercări de tatonare, uneori bazate exclusiv pe o orientare artistică intuitivă. Doar cei mai norocoși tineri cântăreți își găsesc imediat, chiar dintru începutul carierei, calea de urmat. În mod normal, evoluția profesională vine, în primul rând, odată cu șansa de a lucra cu profesorii potriviți. Ce m-a făcut pe mine să cresc, să progresez și să evoluez constant a fost intuiția, apoi știința de a alege ce mi se potrivește la momentul respectiv. Vocea mea, pe care unii fini cunoscători au apreciat-o ca fiind penetrantă și robustă, împreună cu înclinația mea naturală de a fi practic și pragmatic, luciditatea cu care am luat decizii, uneori incomode, m-au ajutat să mă înscriu pe un drum profesional ascendent. Am realizat, încă din adolescență, că sunt foarte pasionat de lumea spectacolului, în general și de cel de operă și operetă, în special, dar, inițial, m-am bazat mult pe talent crud, nativ. Abia după ce am conștientizat că e necesar mult efort și sacrificiu în munca de învățare și șlefuire pe care o depui, au început să apară și primele rezultate notabile.

- Ai putea să împărtășești momentul sau experiența care a marcat debutul tău pe scena internațională?

- În anii în care am fost angajat la Opera Naționala Norvegiană din Oslo am cântat sub bagheta unor dirijori importanți, cum ar fi Zubin Mehta sau Antonio Pappano, dar emoții mai mari așa cum am avut la primele mele turnee ca și student în coruri precum Animus sau Cantores n-am mai simțit niciodată. Acele turnee în care eram un simplu corist le consider debutul meu internațional. Au fost experiențe minunate, care m-au pregătit pentru ce avea să urmeze. Acele momente, în care publicul răspundea și vibra cu noi într-un ecou muzical armonios și autentic, m-au convins pentru prima oară că muzica este un limbaj universal, care depășește granițele țărilor și continentelor.

- Cum a influențat experiența cântatului în străinătate stilul și tehnicile tale vocale?

-  În primul rând, am învățat să articulez, să folosesc mai mult dinamica, să fac contraste între pianissimo și forte sau fortissimo. Să nu cânt mult prea acoperit, să articulez bine, să cânt cu dicție și cât mai acustic, să înțeleagă textul și spectatorul din ultimul rând de la balcon. În cultura est europeană, deși suntem super muzicali și talentați și avem multe voci bune, uităm, uneori, cât de important este sa respectăm nuanțele din partitură și cântăm într-un mezzoforte plictisitor, deranjant și continuu. Or, ca o frază să ajungă la apogeu, trebuie să slujim textul și intenția muzicală a autorului pornind de la sunete poate abia șoptite și delicate, dar care vor crește progresiv și vor ajunge la un climax muzical. Am învățat limbi străine. Am învățat să-mi placă Wagner, Berlioz, Ceaikovski, Grieg, Offenbach sau Britten.

„În branșa noastră, succesul e o stare de bine cu totul efemeră. O iluzie trecătoare. Un flash de care și tu, ca protagonist, abia îți mai aduci aminte în câteva zile”

- Care consideri că a fost cea mai mare realizare a ta?

- La început credeam că dacă aveam o premieră bună, după cinci săptămâni de repetiții, e o mare reușită, dar succesul în branșa noastră e o stare de bine cu totul efemeră. O iluzie trecătoare. Un flash de care și tu, ca protagonist, abia îți mai aduci aminte în câteva zile. Precum viața, precum tinerețea, precum dragostea. Zboară și duse au fost! Până la urmă, cea mai mare realizare a mea a fost că am reușit să fac ce îmi place cel mai mult, într-un mediu profesionist și competitiv, să câștig destul cât să-mi pot permite să trăiesc frumos și să mă întrețin decent, pe mine și familia mea. Bucuriile mele sunt simple, spre exemplu că am reușit să mă mențin sănătos, proaspăt, optimist, că nu m-am uzat prematur, că am trăit frumos și interesant, că nu m-am stresat inutil, că am călătorit mult pe toate continentele, că am avut șansa să am suficient timp doar pentru mine, că m-am înconjurat de puțini, dar foarte buni, prieteni. Cel mai mare succes pentru un adult este să premediteze și să reușească o proporție de aur între cât câștigă raportat la cât timp liber își procură. Văd oameni de vârsta mea extrem de ambițioși și foarte competitivi, dar extenuați, încercănați, frustrați, chiar depresivi. Îmi place să cred că, cel puțin până acum, am reușit să mă păstrez puternic, relaxat, bucuros, tonic și fără vicii.

- Există vreun moment sau spectacol care nu a mers conform așteptărilor?

- Da, există!

- Având în vedere experiența acumulată, există vreun rol sau operă în care îți dorești să performezi și nu ai avut încă ocazia?

- Da, există! În prezent sunt doctorand la Iași, iar tema mea de studiu este legată de lumea operetei. Fiind un doctorat profesional, ar trebui ca în fiecare an din cei patru de studiu să fac câte un spectacol de operetă. Pentru anul I, am făcut deja rolul Eisenstein în „Liliacul” chiar pe scena operei naționale ieșene, cu parteneri frumoși, cooperanți și talentați, care m-au primit cu afecțiune și căldură. Pentru următorii ani de studiu, îmi doresc roluri în alte trei operete. Poate mă invită din nou managerul nostru de la Iași (tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interimar al Operei Naționale Române Iași – n.r.), mai ales că spectacolul din decembrie s-a dovedit și un bun succes de public.

În același timp, îmi propun să merg la audiții la cât mai multe teatre lirice din țară și sper să fiu invitat să cânt roluri de tenor în spectacolele de operetă pe care le au în repertoriu.

- Cum te vedeai în cariera ta când ai început și cum s-au schimbat acele aspirații de-a lungul timpului?

- La început, vedeam cariera mea ca pe o călătorie personală. Cu timpul, am realizat că influența mea se extinde și dincolo de scenă. Mi-am propus să inspir și să sprijin tinerii artiști să-și urmeze visele și să exploreze noi orizonturi artistice. Student fiind, credeam că o carieră importantă e o bornă suficientă pentru ca artistul din mine să se simtă împlinit și fericit. Cu vârsta, am înțeles că secretul vieții, pe care ar trebui să-l știe toată lumea, este să te faci util, dar, în același timp, să te bucuri din plin de viață.

„A fost o bucurie, dar și o experiență memorabilă, să cânt acasă un rol principal, după 21 de ani, pe scena operei unde am debutat și m-am format”

-  Ai putea să ne vorbești despre spectacolele care au fost semnificative pentru tine?

- Oamenii de teatru, interpreții de operă și operetă, artiștii în general vor vorbi cu pasiune și implicare emoțională despre proiectul lor cel mai recent sau în plină desfășurare, apoi îl vor promova cu mult sârg pe următorul. Sunt cele mai importante pentru ei. Pentru mine a fost o bucurie și o experiență memorabilă să cânt acasă un rol principal, după 21 de ani, pe scena operei unde am debutat și m-am format, având ca parteneră, alături de alți colegi foarte talentați, pe propria mea profesoară și îndrumătoare de doctorat (Cristina Simionescu-Fântână - n.r.), căreia îi mulțumesc pentru încredere și sprijinul necondiționat pe care mi le acordă zi de zi. Următorul meu proiect de suflet este să cânt lieduri de Edvard Grieg în original, adică în limba norvegiană, pe scena festivalului Classix, aici la noi, în Iași, pe data de 25 februarie. Eu vreau să cred că sunt, și voi fi preocupat să și rămân, un artist, om modest și cu bun simț. Sunt, probabil, singurul cântăreț din România care vorbește limba norvegiană și poate cânta aceste lieduri cu accentul literar originar. Unii colegii îmi mai spuneau că timbrul meu se aseamănă cu cel al lui Jussi Bjørling (tenor suedez, apreciat la nivel mondial – n.r.). Îmi place să cred că, dacă vor fi în sală și vor închide ochii, interpretarea mea le va aminti măcar puțin de celebrul tenor scandinav.

- Există vreun artist cu care ai colaborat și care a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării tale profesionale?

- Îmi amintesc cu nostalgie de profesorul meu de canto din Conservator, Tiberiu Popovici. Îl amintesc cu mult drag în acest interviu pentru că în luna mai se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa. L-am admirat mult în timpul studenției pentru cultura sa generală, muzicalitatea lui, bunătatea și modestia sa nedisimulate. Un intelectual rafinat care mi-a influențat parcursul profesional și m-a onorat cu prietenia sa.

- Ce te-a determinat să te întorci la Iași după ani de zile petrecuți în străinătate?

- Răspunsul scurt e că m-am întors în orașul universitar Iași unde am dat examen și am reușit să mă înscriu la doctorat, iar prezența fizică la cursuri este obligatorie. Răspunsul mai complex este că m-am întors acasă cât sunt încă tânăr și în formă, într-o țară frumoasă, cu un mediu artistic înfloritor. Într-un oraș în care se întâmplă evenimente culturale remarcabile. Într-un moment de maturitate și independență care îmi permite luxul să accept doar acele oferte de contract în care cred, îmi trezesc interesul și mă ajută să progresez artistic și intelectual.

- Am vorbit mult despre realizări și presupun că și planurile de viitor sunt la fel de frumoase.

(râde) – Da! Îmi doresc să cumpăr un conac românesc vechi și să-l renovez. Vreau să deschid în Iași o cafenea a artelor, să călătoresc în trei țări - China, Japonia și Vietnam, să fiu sănătos, să iubesc și să mă bucur de viață.

A consemnat Maura ANGHEL