„Serigrafia” lui Felix Aftene, la ArtEast Gallery

2expo poză 2 Felix Aftene

Dimensiune font:

| 29-03-2023 18:04

 

ArtEast Gallery invită publicul vineri, 31 martie, de la ora 18:00 la vernisajul expoziției Serigrafia, semnată de Felix Aftene și curatoriată de Dana Lungu. Expoziția cuprinde cincizeci de lucrări,  exemplare de autor, provocarea lui Felix Aftene se desfășoară în raport cu serigrafia. Artistul ia o tehnică veche de 4.000 de ani, pe care și-o aproprie, îi testează limitele, o adaptează, o domesticește, o șlefuiește ca pe o lentilă prin care își privește retrospectiv propria operă. Selectând din ciclurile vechi lucrări de referință - personajul central din Mustața lui Dali, idolii si personajele mitologice din Căderea în timp, nudurile si himerele din Geneza- Felix Aftene le traduce într-o nouă dimensiune tehnică, cu noi vibrații plastice. Își redescoperă astfel propriul traseu artistic, etapele de creație și ne îndeamnă să-l vizităm în altă lumină. 

„Serigrafia reprezintă acum și sunt convins că va reprezenta și pe viitor o miză importantă a artei mele, așa încât caut ca lucrările de acest tip să respecte întru totul tradiția și valorile procedeului. Expoziția de față am pregătit-o vreme de trei ani, fiecare lucrare având numeroase intervenții și, prin asta, numeroase variante până a ajunge la sita serigrafică”, mărturisește autorul.

Felix Aftene trăiește și lucrează în Iași, dar are o activitate artistică susținută pe scena națională și internațională în varii medii – pictură, sculptură, pictură murală, noile media. În 1996 a absolvit ca șef de promoție Academia de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Pictură murală. Din anul 2013 este președinte al Filialei Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2016 a obținut doctoratul în domeniul arte vizuale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași, cu o lucrare dedicată artelor vizuale contemporane. A avut peste 40 de expoziții personale în spații muzeale sau galerii de artă internaționale din țară și Austria, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Canada, Danemarca, Ungaria, Israel, Moldova. În anul 2016, i s-a acordat Premiul Național pentru Pictură al UAP din România și a primit alte peste 40 de premii și distincții pentru activitatea artistică pe plan național și internațional.

Dincolo de miza autoreferențială, expoziția, compusă exclusiv din exemplare de autor, este un tur de forță în estetizarea unei tehnici care, nu trebuie să uităm, la origini este o tehnică de multiplicare. Desigur, artistul de față nu este nici primul și nici singurul care își asumă efortul de înnobilare a serigrafiei, însă maniera personală în care o face, dificultățile tehnice pe care le surmontează, complexitatea la care ajunge și trecerea de la efectul de «grafică» pe care îl presupune în mod obișnuit serigrafia către efectul de «picturalitate» pe care Felix Aftene reușește să-l obțină îi conferă un statut aparte, un loc privilegiat în istoria acestei tehnici”, spune și curatorul expoziției, Dana Lungu.

Galeria ArtEast a apărut în 2021, pornind de la realitatea că în Iași există artiști grozavi pe care nu-i cunoaște îndeajuns țara, iar în țară sunt artiști grozavi pe care nu-i cunoaște îndeajuns Iașiul. Scopul ArtEast este de a încuraja, de a susține și de a promova arta vie, a timpului în care trăim, de a cultiva artiștii cu spirit novator, fie ei emergenți sau consacrați, de a ne bucura împreună de ceea ce ne oferă astăzi artele vizuale.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
Un pacient care suferea de cancer în stadiu terminal s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași
07/06/2023 18:19

 Un pacient in varstă de 70 de ani, care suferea de cancer in stadiu terminal, a murit după ce s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi. Conducerea spitalului a anuntat că ...

 Expoziția internațională anuală World Press Photo a ajuns la Iași
07/06/2023 14:13

Cea de-a 66-a editie a expozitiei internationale anuale World Press Photo va putea fi vizitată in perioada 6 iunie - 3 iulie in Iasi, in Piata Unirii. Adusă in Romania de 12 ani consecutivi de către Fundatia ...

 Începe „Șotron”, Festivalul copilăriei
07/06/2023 14:05

Grădina Urbană si Dumbrava Minunată din cadrul Muzeului „Mihail Sadoveanu” vor fi gazda celei de-a X-a editii a evenimentului „Sotron. Festivalul copilăriei”, organiza ...

  „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”
07/06/2023 13:37

  Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează in perioada 8 iunie – 2 iulie 2023, la Palatul Culturii din Iasi, expozitia itinerant ...

Salubris va recicla integral cele 4.000 de cutii din carton din care a fost construit Târgul Creative Collective
07/06/2023 13:26

Organizatorii Romanian Creative Week (RCW) anuntă că cele 4.000 de cutii din carton din care a fost construită, in incinta Palas Iasi, instalatia care a găzduit, in perioada 26-28 mai 2023, targul de design ...

Pasionații de offroad turează motoarele, la Iași
07/06/2023 13:14

Începand de ieri, Iasul găzduieste un eveniment de inaltă clasă. Organizat de Adventure 4x4 Iasi, alături de Tester Grup, atrage atentia prin desfăsurarea etapei a-II-a a Campionatului Nati ...

A început greva şi în spitalele din Iaşi
07/06/2023 12:45

Membrii Sindicatului Sanitas au inceput de azi greva la locul de muncă. Ei se vor afla in grevă japoneză pană pe 15 iunie. Principala nemulţumire a celor din Sănătate este faptul nu a fost aplicată int ...

 Artiștii ieșeni duc „Văduva veselă 2.0” la Bucharest Opera Festival
07/06/2023 12:08

Opera Natională Romană din Iasi va participa si in acest an la Bucharest Opera Festival, manifestare de prestigiu ajunsă la a doua editie. Artistii ieseni vor fi alături de colegii lor din alte opt teatre l ...

 Săptămâna aceasta, Adda, Taxi, Robin & The Backstabbers cântă la Street FOOD, în parcul Palas Iași, 7 iunie 2023
07/06/2023 11:20

Street FOOD Festival revine in Iasi, iar timp de patru zile iubitorii de preparate inedite vor descoperi retete din toate colturile lumii in parcul Palas. Anul acesta festivalul reuneste sub umbrela „Bett ...

 Bătrână accidentată pe o trecere de pietoni
07/06/2023 10:18

O femeie in varstă de 70 ani a fost accidentată, pe o trecere de pietoni din municipiul Piatra-Neamţ, de un autoturism condus de o şoferiţă, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei