„Teatrul e adevăr! Adevărul acelor oameni de pe scenă”

 Dialog cu actrița Doina Deleanu, societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași

În lumea artei performative, teatrul ocupă un loc special, fiind o formă de expresie cu o istorie îndelungată și o influență profundă asupra umanității. Magia spectacolului de teatru rezidă în abilitatea sa de a captiva, de a provoca emoții și de a oferi o experiență complexă și autentică atât pentru actori, cât și pentru public.

Scena este un spațiu sacru în care au loc transformări care pot schimba perspectiva și trăirile individului. Magia spectacolului de teatru se desfășoară în timp real, sub ochii spectatorilor, ceea ce adaugă autenticitate și intensitate experienței. Fiecare aspect al unei producții teatrale, de la decor și costume până la jocul actoricesc și regie, contribuie la crearea unei lumi aparte, în care realitatea se îmbină cu ficțiunea într-un mod sublim.

Prin intermediul personajelor pe care le interpretează, actorii au posibilitatea de a explora diverse aspecte ale condiției umane, de la cele mai întunecate și complexe emoții până la cele mai luminoase și pline de speranță trăiri. Astfel, teatrul devine un teren fertil pentru dezvoltarea artistică și personală a actorilor, oferindu-le posibilitatea de a-și perfecționa abilitățile de comunicare, empatie și introspecție.

În plus, magia scenei constă și în puterea sa de a aduce oamenii împreună și de a crea conexiuni emoționale puternice între actori și public. În timpul unei reprezentații, spectatorii sunt invitați într-o călătorie emoțională comună, în care râsul, plânsul și suspinul devin limbaj universal. Această capacitate a teatrului de a uni oamenii și de a le oferi un moment de evadare din cotidian este neprețuită și își găsește rădăcinile în capacitatea umană de a se identifica și de a comunica prin intermediul artei. Despre toate acestea am stat de vorbă cu actrița Doina Deleanu, societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași.

- O viață dedicată teatrului. Cum a început această călătorie și câte stații a avut?

- Nu țin minte să-mi fi dorit altceva. De mică, ascultam cu tata Teatru la microfon. Devenise un adevărat ritual. Seara, la lumina lămpilor din aparatul de radio, camera se umplea de miraj. În prima zi când a apărut în casa noastră televizorul, am văzut opereta Rose-Marie. Am făcut temperatură!

Mai târziu învățam poezii, citeam piese cu voce tare, numai pentru mine ... Pe mama o auzeam de multe ori râzând în bucătărie când mă chinuia temperamentul „interpretând-o” pe Doamna Clara din Vlaicu Vodă. Ca actriță, mi-am început cariera la Teatrul „Bacovia” din Bacău. Cinci ani frumoși! Ca prima dragoste! Din 1980, sunt la Naționalul din Iași, unde-mi doresc ca povestea să nu aibă sfârșit!

- Care a fost spectacolul care v-a consacrat ca și actriță? În câte reprezentații ați urcat pe scenă?

- Louise Miller din Intrigă și iubire de Schiller, în regia Ancăi Ovanez, la Teatrul din Bacău, a fost primul rol important. Au urmat aproape 50 de ani de teatru și cu mult peste 100 de roluri.

„La fel ca în viață, în teatru întâlnirile sunt cele mai importante”

- Cât din viața reală este teatru? Care sunt scenele preferate și pe care le urâți?

- Se spune: „Viața bate filmul”. Se poate, dar numai ca situație, ca poveste. Altfel mă deranjează când aud: „Joacă teatru”. Adică cineva e fals, minte. Nu! Teatrul e adevăr! Adevărul acelor oameni de pe scenă. Adevărul personajelor imaginate de autor, care, pentru o scurtă perioadă de timp, trăiesc în fața ta. Cum spune Pirandello, „fixate în realitatea lor”. Ele sunt adevărate. Ele sunt vii. Nu „joacă”. Dacă nu crede, spectatorul nu mai vine. Și nu e deloc ușor să-l convingi. Îmi iubesc rolurile. Și-au fost foarte diferite. Chiar dacă la începutul studiului nu mă simt în largul meu, pe parcurs le înțeleg motivațiile și încerc să le dau voie „să trăiască”.

- Care a fost momentul din cariera dvs care v-a marcat cel mai mult și de ce?

- La fel ca în viață, în teatru întâlnirile sunt cele mai importante: colegi, scenografi, dar mai ales regizori. Am avut șansa să lucrez cu profesioniști extraordinari. Dar venirea lui Alexander Hausvater la Iași a însemnat Destin! Jucasem mult până atunci și important. „Crescusem”, cum s-ar spune. Simțeam nevoia de o „explozie”. Și a fost Teibele și demonul ei. Lucrul cu acest regizor (am jucat în toate cele șapte spectacole montate de el aici) a determinat „cotitura” din cariera mea. A adăugat acel ceva de care aveam nevoie ca să merg mai departe.

- Care sunt principalele provocări cu care v-ați confruntat în procesul de creare a personajelor feminine, de la Eros la Thanatos, în cadrul tezei de doctorat?

- Doctoratul a însemnat muncă, muncă multă: documentare, cercetare, analiză, psihanaliză, concept, compunere. Marele meu noroc (din nou Destin!) a fost întâlnirea cu doamna profesor universitar Sorina Bălănescu, care m-a susținut, m-a îndrumat, nu m-a lăsat să mă rătăcesc și nici să renunț. Iar după ani buni de trudă și îndoieli, s-a plămădit o carte, mărturie a unor căutări actoricești.

- Ați avut experiență și în cinematografie. Cum a fost comparativ cu cea din teatru? Există anumite roluri din filmele dvs care v-au provocat în mod special?

- Am făcut câteva filme la începutul meu artistic. Două roluri au fost mai importante, cel din Pe firul apei, regia Letiția Popa și cel din Salutări de la Agigea, regia Cornel Diaconu. Aș minți dacă aș spune că nu mi-a plăcut. Dar a fost atât de obositor, atât de complicat ... Navetă între teatru și platoul de filmare. Nefiind din București, călătoream cu trenul, rar cu avionul, ca să ajung la spectacolele de la Bacău sau de la Iași. Nu puteam încurca programul teatrelor. Colegii mei știu cum este să fii pe drumuri tot timpul. După ce am avut copiii, n-am mai dat decât unul sau două castinguri. Poate că am fost puțin cam leneșă sau poate că undeva în subconștient mi-am spus că dacă e să fie, va fi. Și n-am făcut nimic special ca să ajut destinul. Ei, și n-a fost. Este adevărat că teatrul este efemer, pe când pelicula rămâne! Dar ... asta e! Despre diferența dintre cinematografie și teatru s-a scris mult. Pe scenă, într-o seară, cu public în sală nu mai poți trage „o dublă”. Timp de două ore, arzi ca o lumânare. În același timp, pe platou, disponibilitățile tale artistice trebuie exersate la maxim. Este greu să-ți păstrezi trăirile la cota „fierbinte”, cu atâtea întreruperi și reluări.

„În România, teatrul s-a făcut întotdeauna la standarde foarte înalte”

- Ce sfaturi aveți pentru tinerii actori care își încep cariera astăzi?

- Sunt foarte mulți actori tineri talentați. Îi privesc cu plăcere și cu duioșie. Și poate cu un strop de invidie: îi așteaptă atâtea roluri frumoase! Important este să nu-și pună singuri obstacole. Nu știu totul! Trebuie să fie conștienți că în fiecare clipă și cu fiecare experiență au de învățat.

- Cum vedeți evoluția artei teatrale în România și care credeți că sunt principalele provocări cu care se confruntă în prezent?

- Eu cred că în România teatrul s-a făcut întotdeauna la standarde foarte înalte. Indiferent de timpuri, au fost spectacole a căror valoare a depășit granițele țării.

Astăzi diversitatea este foarte mare. Numai dacă ești cârcotaș nu poți alege. Sigur că sunt și spectacole slabe, unele la care simți că ai pierdut timpul. Dar sunt și foarte multe bune, bine jucate, cu idei, cu imagini. La care te gândești zile de-a rândul.

- Care este cel mai mare regret pe care îl aveți în legătură cu cariera artistică și ce ați fi făcut diferit, dacă ați fi avut ocazia?

- Nu am niciun regret. Poate doar că timpul zboară prea repede. Dar ăsta nu este regret, ci tristețe.

- Dacă ar fi să schimbați rolurile și să fiți critic pentru o zi, ce ați face?

- Nu aș putea să fiu critic dacă nu aș iubi cu adevărat teatrul și actorii. Atât am de spus.

- Într-o lume a divergențelor, în care domnii par să domine, ce rol vă oferiți? Și de ce?

- De Femeie! Este minunat să fii femeie!

- Cine este actrița și cine este femeia Doina Deleanu? Actrița a trădat vreodată femeia?

- Știu și eu? Doina Deleanu este o actriță care nu a visat niciodată la un rol. Ei îi plac extrem de mult provocările. Și totuși tremură la fiecare început de drum. Muncește mult. Caută. Ascultă. Îl provoacă pe regizor cu întrebări. Acceptă observațiile. Se bucură până la lacrimi când este apreciată. Femeia Doina Deleanu este, cred, ca oricare altă femeie. Iubește copiii. Îi plac florile. Îi place soarele. Îi place ploaia, chiar și furtuna! Îi plac parfumurile. Da, îi plac și hainele. Urăște mojicia. O sufocă mârlănia!

Pe scenă, actrița nu cred că a trădat femeia, doar în cele trei, patru travestiuri. În rest, săracă sau mai bogată, copilă, tânără sau bătrână, pământeană sau zeiță, fericită sau tragic de chinuită, iubită, nevastă, mamă sau amantă, personajele mele au fost femei, cu vulnerabilități, cu hachițe, puternice, ingenue, ludice ... după cerințe.

- Cine este Doina Deleanu în afara scenei? Ce îi place să facă? Ce alte pasiuni are?

- Am încercat întotdeauna să țin un echilibru între familie și scenă. Din păcate, sunt prea perfecționistă. Îmi ridic singură ștacheta. Și ziua nu are decât 24 de ore! Dar dezordinea mă obosește. Și acasă sunt multe de făcut și suflețele de ocrotit ... La teatru, îmi este foarte bine. Oricât de greu, oricâtă muncă, mă simt minunat. „Obiectul muncii” sunt eu. Tremur numai pentru mine. De multe ori am spus că aș vrea să ies la pensie de la munca de acasă. În rest, ador călătoriile, mai ales cu familia. Iubesc să merg mult pe jos. Îmi plac întâlnirile cu prietenii. Îmi place mult să dansez. Îmi place să citesc. În ultimii ani, rar am mai fost atrasă de ficțiune. Citesc jurnale, biografii, corespondență, jurnale de călătorie, monografii. Tot ce-mi dezvăluie lumea și oamenii!

A consemnat Maura ANGHEL

 

Caseta 1

Doina Deleanu este o actriță de teatru și film, cu o carieră impresionantă pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. S-a născut pe 21 noiembrie 1954, la Timişoara. Este absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, promoţia 1974, la clasa prof. Geta Angheluţă, Sergiu Tudose și Emil Coşeru. În perioada 1975-1980 este angajata Teatrului „George Bacovia” din Bacău, iar din 1980 este actriţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Are un doctorat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași cu teza „Personajul feminin de la Eros la Thanatos”.  

A debutat în cinematografie în anul 1978 cu un rol în pelicula „Pe firul apei", regia Letiția Popa. Au urmat roluri în filmele „Am o idee" (1981), „Salutări de la Agigea” (1984) și „Chirița în provincie” (2002).

În anul 2004, Președinția România i-a conferit actriței Doina Deleanu Medalia „Meritul cultural” în grad de Cavaler pentru întreaga activitate. În anul 2009, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării i-a acordat Diploma de onoare pentru merite deosebite în acţiuni de promovare a artei şi valorilor culturale.

 

Caseta 2

- Care a fost spectacolul care v-a consacrat ca și actriță? În câte reprezentații ați urcat pe scenă?

- Louise Miller din Intrigă și iubire de Schiller, în regia Ancăi Ovanez, la Teatrul din Bacău, a fost primul rol important. Au urmat aproape 50 de ani de teatru și cu mult peste 100 de roluri.