„Teatrul este o mână întinsă spre bogăția sufletului”

 Dialog cu actorul Marius Turdeanu, de la Teatrul „Radu Stanca” Sibiu, de trei ori nominalizat la Premiile UNITER

 Ieșenii sunt așteptați duminică, 3 octombrie, de la ora 19, la spectacolul „Hoții”, inclus pe agenda Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care începe astăzi în Capitala Moldovei. Din distribuție fac parte actorii Marius Turdeanu, Theo Marton și Cristian Iorga, iar regia este semnată de Cristi Juncu. Textul lui Conor McPherson  oferă o perspectivă tulburătoare asupra relaţiilor interumane, marcate deseori de egoism şi lipsă de scrupule. Totodată, prezintă meandrele înşelătoare ale încrederii în semeni, dar şi apele tulburi ale maturizării într-o societate în care inocenţa şi onestitatea nu se numără printre valorile de căpătâi. Ca un preambul la întâlnirea cu ieșenii, am discutat cu actorul Marius Turdeanu, de trei ori nominalizat la Premiile UNITER, despre teatru, despre arta actorului, despre repetițiie pe zoom și despre viața trăită pe scenă. Spectacolul „Hoții” a fost selectat la Festivalul Național de Teatru.

- De curând ați avut spectacol la Târgu Mureș, de unde veți aduce „Hoții” la Iași. Cum a fost publicul și ce vă doriți pentru reprezentația din inima Moldovei?

- A fost așa cum mă așteptam, adică foarte bine. Este un spectacol pe care îl iubim toți trei, iar oamenii sunt dornici de întâlnirea cu noi, mai ales după pauza impusă de COVID, după toate restricțiile. De fapt, această atitudine am observat-o în general, la orice spectacol. Oamenii sunt dornici de întâlnirea directă și mai puțin mediată, ceea ce este foarte bine. Este adevărat că a trebuit să ne reinventăm cu teatru filmat, cu teatru on-line, dar emoția adevărată este doar prin contactul direct. Sună periculos în această perioadă...

- Acesta este și rolul teatrului, care presupune un schimb între actor și public fără de care spectacolul nu poate avea succes maxim.

- Este vorba despre o energie specială. De fapt, teatrul este un schimb de energie între actorii de pe scenă și cei care au venit în sală ca să intre într-o poveste. Este o energie care nu se poate produce decât direct între oameni.

- Cum vă doriți să fie la Iași?

- Minunat, abia așteptăm să revenim. Am mai fost la Iași și la alte ediții. Nu avem așteptări, ci doar o nerăbdare ca totul să fie așa cum ne-am obișnuit. „Hoții” a mai fost jucat ca spectacol, îmi este tare drag, iar acum este într-o formulă nouă, prin colegii mei. Este un spectacol renăscut, schimbat, în care Cristi Iorga a adus un suflu nou, reprezentația are un suflu proaspăt.

- Ați vorbit de revenire. Ce v-a plăcut la Iași?

(zâmbește) - Mie îmi plac moldovenii, au un suflet mai curat și mai primitor. Dacă ar fi să fac o comparație cu Sudul, chiar dacă îmi ridic lumea în cap, tot timpul mi-a plăcut mai mult Moldova. Oamenii mi se par mai simpli, mai direcți, mai onești și mai calzi, mai apropiați de armonie. În toți cei patru ani de studenție am plecat în vacanțe cu bicicleta și alegeam mereu Moldova. Îmi este foarte familiară cu toate drumurile, satele, coclaurile, pădurile.

- Dar la FITPTI?

- Este foarte important ca teatrul să fie o ștafetă care merge din mână în mână și ajunge la toți pentru că eu nu pot împărți publicul în tânăr sau mai puțin tânăr. Teatrul este foarte important, o sită a sufletului, este un lucru necesar pentru că îți aduce întrebări, îți oferă valori, te problematizează, te scoate din haosul adus de Internet, de jocuri, de social-media. Îți oferă o problematică mult mai adevărată asupra vieții și asupra ta, ca individ.

- Ați primit și dvs toate aceste daruri?

- Pe deplin și de aceea iubesc această meserie. Pentru mine este o dependență, iar  dacă nu ar fi, aș fi un pic neadaptat. Mă consider un mare privilegiat pentru că am acest refugiu. Este un lux să poți trăi atâtea lumi într-o singură lume! Este un privilegiu și pentru toți ce care vin la teatru. În munca pe care o facem, ne așezăm cum putem noi mai frumos și mai adevărat pentru că vrem să o dăruim. Oamenii care vin la teatru primesc o poveste, un dar din partea noastră.

- Cum l-ați oferit în timpul în care pandemia ne-a închis în casă?

- Vrând, nevrând, ne întoarcem la pandemie... Paradoxal, am avut și nu am avut o pauză. La teatrul din Sibiu, unde sunt actor, am făcut acel switch, destul de repede și eficient, înspre a ne salva, a găsi formule noi ca să jucăm fără public, să putem filma, să putem livra online. Instituția a primit și un Premiu UNITER pentru platforma de teatru online realizată atunci. Practic, nu am luat pauză, am muncit chiar mai mult. A trebuit să reluăm spectacole, să filmăm în condiții de foarte bună calitate de sunet, imagine, însă publicul ne-a lipsit enorm în acea perioadă. Trei luni nu am putut juca efectiv cu public, iar când s-a dat voie în sală, în varianta cu 50 la sută locuri ocupate, phuuu, am avut emoții așa cum nu am avut demult. De ce? Pentru că este o întâlnire specială și oricât ne-am chinui noi să fim buni, să fim acolo, să fim adevărați, fără acel public nu reușim. În teatru, formula perfectă este asta - noi oferim ceva, iar publicul primește, ceea ce ne ajută enorm. Există un ceva pe care noi îl primim de la spectatori – o atenție, o liniște, un surâs care poate porni motoarele oricărui actor.

- Nu este ciudat să faceți repetiții pe zoom?

(oftează) – Sincer, am crezut că nu se poate, dar uite că tocmai am terminat o repetiție în acest format și va mai urma una pentru „Trei surori”, de Cehov, în regia lui Andrei și Andreei Grosu. Cu ei am mai lucrat în pandemie „Autobahnul”, care are și formulă de scenă, și formulă online. Revenind la lucrul pe zoom, pe de o parte este un avantaj foarte mare și mă întorc la „Hoții”, spectacol pe care l-am făcut cu repetiții online. Regizorul Cristi Juncu era la București, lucra la o altă piesă, eu eram la Sibiu, iar Theo și Cristi, la Târgu Mureș. Practic, spectacolul „Hoții” s-a născut online, în trei orașe – Sibiu, Târgu Mureș și București. În acest caz, zoom și-a dovedit partea bună pentru că, în lipsa lui, reprezentația nu ar fi avut loc. Și multe alte piese nu ar fi existat! Schimbarea te obligă să te adaptezi cu optimism în orice situație. Omul se reinventează mereu și iese învingător din orice criză.

- Revenind la cariera dvs, ați lucrat cu  regizori de top, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija. Cum v-au amprentat?

- După părerea mea, teatrul și tot ce ține de meseria asta nu se învață în facultate. Școala universitară are alt rost – să-ți dea încredere, să-ți dea niște unelte cu care să te arunci în întâlniri cu oameni valoroși așa cum au fost pentru mine Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Gianina Cărbunariu. M-am intersectat și cu Yuri Kordonsky, cu oameni care fac un lucru incredibil – iau toată experiența vieții lor și ți-o dăruiesc într-o repetiție, într-o întâlnire, ceea ce este un câștig enorm. Meseria de actor se fură, în cel mai frumos sens al cuvântului. Dacă mai ai noroc să întâlnești și oameni care au o părere despre meseria asta, un crez, o pasiune, și dacă ești un hoț priceput, apropo de piesa cu care vom veni la Iași, ești cel mai câștigat. Una dintre șansele incredibile pe care mi le-a oferit teatrul este că am întâlnit oameni minunați și generoși. Este cea mai bună recomandare pe care o pot oferi unei persoane aflate la început, apropo de teatrul pentru publicul tânăr – să se arunce în provocări, să aibă întâlniri, sfat valabil, de altfel, indiferent de meserie.

- Ați făcut și film, nu doar teatru. Ce vă place mai mult?

- Sunt două lucruri diferite. Am cochetat cu filmul prea puțin pentru a avea o părere clară. În teatru m-am obișnuit să-mi găsesc confortul foarte ușor, în film e total diferit.  În condiții bune, ideale, în care nimic nu este pe fugă, este minunat. În condițiile în care ești limitat de mulți factori, ai nevoie de mult antrenanent, dar cred că până la urmă aleg și film, și teatru. Ambele sunt minunate! Avantajul filmului este că te duce peste tot în lume și rămâne în memoria oamenilor. În teatru, ai întâlnirea dintr-o seară minunată, în care publicul este bun, noi suntem buni și dacă mai pune mâna și Dumnezeu, apare magia!

- Teatrul va adus trei nominalizări la Premiile UNITER.

- Daa! Prima oară cu „Ispita Cioran”, în regia lui Gavriil Pinte, un spectacol foarte drag mie, care se juca într-un tramvai aici, la Sibiu, cu ceva timp în urmă. A urmat „Maestrul și Margareta”, a lui Bulgakov, pentru rolul Maestrului, apoi „Cui i-e frică de Virgina Woolf” unde, împreună cu Ofelia Popii, am fost nominalizați la Cel mai bun rol principal. Am mai multe roluri frumoase, dar pentru acestea trei am primit nominalizările. Sunt actori care au făcut lucruri mai valoroase, cu siguranță nu sunt doar eu cel mai grozav, sunt mulți alții, dar poate că am avut norocul să fiu văzut atunci când trebuia. Te flatează faptul că ți se atestă valoarea, este o recunoaștere binevenită. Actoria este o meserie în care dai mult, nu merge cu jumătați de măsură, iar când ești răsplătit, te bucuri. Firește!

- Revenind la publicul tânăr, cum credeți totuși că ar trebui să arate teatrul pentru această categorie?

-Teatrul e ca muzica, la fel ca pictura, ca orice artă care înnobilează omul. Cum să nu ai nevoie de teatru, și mă refer la cei tineri, care au ajuns la vârsta la care au început să iubească, să se cunoască, să se îndrăgostească? Este minunat și despre asta este vorba în viață. Teatrul este oglinda vieții și cum să nu vrei să ai acces la experiența universală? Pentru mine, este o călătorie continuă, cu oameni, cu orgolii, cu slăbiciuni, cu frici, cu satisfacții, cu multe bucurii. Este o mână întinsă spre bogăția sufletului tău.

A consemnat Maura ANGHEL