„Universitatea este locul cel mai important unde se formează cariere și caractere”

Dialog cu conf. univ. dr. Ioana Mârțu, de la Facultatea de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

În lumea medicinei, în special în domeniul dentar pediatric, un cadru didactic universitar poate fi adesea perceput ca un ghid, un mentor și un exemplu de excelență profesională. În cazul unei femei care îmbrățișează această profesie, rolurile ei depășesc cu mult cadrul universitar. Ea este și o mamă dedicată, o soție atentă, și, în egală măsură, un militant pentru o viață mai bună.

În timp ce își îndrumă studenții spre excelență academică și profesională în medicina dentară pediatrică, este, de asemenea, o voce activă în comunitate, militând pentru accesul la servicii medicale de calitate pentru toți, în special pentru copiii vulnerabili. Crede în egalitatea șanselor și în dreptul fiecărui copil de a avea un zâmbet sănătos și fericit.

Empatia ei este unul dintre cele mai puternice instrumente în arsenalul profesional. Ea înțelege că nu este suficient doar să tratezi din punct de vedere medical, ci și să acorzi atenție emoțională și psihologică, să construiești încredere și să oferi confort copiilor și familiilor lor. În cabinetul ei, nu este doar un dentist sau un cadru didactic, ci și un confident și un susținător.

Chiar dacă jonglează cu multiple roluri și responsabilități, ea găsește puterea și pasiunea să continue să își urmeze visele și să își îndeplinească vocația. Este un exemplu viu al echilibrului între viața profesională și cea personală, al compromisului și sacrificiului, dar și al satisfacției și împlinirii. Este o femeie remarcabilă care inspiră și schimbă lumea din jurul ei, un zâmbet pe care îl împarte cu generozitate, atât în sala de curs, cât și în afara ei. Despre toate aceste lucruri am discutat cu conf. univ. dr. Ioana Mârțu, de la Facultatea de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. 

- De ce medicină? De ce medicina dentară pediatrică?

- Medicina înseamnă vocație. Dar, ca în multe alte specialități, acest lucru nu este întotdeauna suficient. Medicina înseamnă și mult studiu, dedicare, este o meserie pe care nu o faci cu ceasul la mână, ci una în care înveți să asculți și să comunici cu cei de lângă tine. În care profesionalismul și empatia nu pot fi despărțite. Și știți de ce? Pentru că în medicină „materia primă” cu care lucrăm este omul, care vine în fața noastră cu tot bagajul său: medical, social, emoțional.

Nu am știut dintotdeauna că voi deveni medic, a fost o decizie luată la sfârșitul clasei a X-a, dar nu regret nici un moment, dacă ar fi să aleg a doua sau a treia oară, ar fi aceeași opțiune. Am avut model în anturajul părinților, dar mai ales mătușa mea, pediatru neonatolog cu care mă consult și acum în privința micilor mei pacienți. Am crescut având în jur discuții despre pacienți, boli, diagnostice, povești de succes sau triste... Probabil ca aceasta atmosfera m-a motivat și m-a inspirat.

De ce medicină dentară? Acum probabil ca multă lumea este familiarizată cu diverse specializări ale medicinei, având din păcate un om drag bolnav de cancer sau cu afecțiuni cardiovasculare, admir, dar medicina dentară, dacă este să mă exprim în limbaj de marketing, este un domeniu  de nișă, dar cu conexiuni către toate ramurile medicinei.

Multe din afecțiunile generale au răsunet la nivel oral, iar medicul stomatolog este primul care poate semnala instalarea sau prezența unei afecțiuni și trimite pacientul către colegii specialiști, dar și invers. Cât privește  

stomatologia pediatrică, am avut două modele academice care îmi sunt alături și care, atunci când încă șovăiam, m-au sfătuit să aleg partea clinică de pediatrie. A fost momentul în care am înțeles că mi-am găsit menirea și de atunci pot spune că știu ce înseamnă împlinirea profesională.

- Cu siguranță nu au lipsit provocările.

- Provocări, greutăți, dar ce este ușor în viață? Cred că important este să fie pe măsura așteptărilor, să fie provocator, să te motiveze ca în fiecare zi să fii mai bun și mereu altceva. Cred că este o trăsătură generală a provocărilor vieții.

Știu că este recomandat câteodată să te detașezi de anumite situații. Poate unora le reușește, dar mie nu. Cred că cea mai grea provocare este rigiditatea pe care o întâlnesc în România în aplicarea unor proiecte noi, rigiditatea și birocrația. Când lucrurile se împotmolesc în acel punct sau devin dificile o iau personal, dar până la urmă ne hrănim cu victoriile și lucrurile pozitive care se ni întâmplă.

- La un moment dat, a venit și cariera didactică, un drum deloc ușor. Cum a fost acest parcurs? Ce modele academice v-au inspirat?

- Am ajuns la întrebarea și momentul cel mai greu de exprimat în cuvinte și voi lăsa inima să vorbească. Este prea puțin să alegi un model vorbind despre oameni care mi-au fost alături necondiționat. O parte importantă din ceea ce sunt o datorez părinților mei. M-am antrenat de mică în ideea de performanță, pentru că mama a ridicat permanent standardele și m-a motivat să muncesc și să vreau mai mult de la viață. Dacă tot vorbim de modele, tatăl meu este modelul meu academic. Dacă ar trebui să vorbesc despre el prin imagini, în minte îmi vine imaginea lui scriind la birou. Să nu uit, chiar dacă nu știu suficientă matematică - așa cum și-ar fi dorit tata, am ales drumul lui, deși într-o altă specialitate. În toți anii care au urmat am înțeles că dincolo de cunoștințe, dascălul lucrează cu sufletul studentului, cu trăirile lui care au nevoie de încurajare, încredere și respect. Unul dintre dascălii mei cu vocație ne spunea adesea: „Ceea ce facem pentru noi înşine moare odată cu noi. Ceea ce facem pentru alţii şi pentru lumea întreagă rămâne şi este nemuritor!”. În procesul educației este important, scria Johann Pestalozzi în Cântecul lebedei, un renumit pedagog elvețian, că Ochiul să vadă, urechea să audă, piciorul să meargă iar mâna să apuce. La fel, inima să creadă și să iubească, iar mintea să gândească. În această aproape completă matrice a ceea ce poate însemna dezvoltarea ființei umane, eu aș mai adăuga și educația, acea dorință de cunoaștere pe verticală. Un drum pe care studentul și profesorul merg împreună, primul cu încredere și dorința de cunoaștere, iar cel de al doilea cu vocație.

- Ce vă motivează să vă împărtășiți cunoștințele și experiența în calitate de cadru universitar?

- Locul cel mai important unde se formează cariere și caractere este Universitatea. Rolul fundamental al universității este de a forma persoane autonome din punct de vedere moral și intelectual, al dezvoltării sociale prin educație și cercetare, cu atât mai mult când vorbim despre o Universitate de Medicină. Un loc unde este vorba despre oameni în slujba oamenilor, o viziune care prin munca, talentul și dăruirea lor duce mai departe o tradiție de excelență a spațiului academic românesc.

Cred că activitatea didactică este unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult. Îmi aduce o mare satisfacție interacțiunea cu studenții, este minunat să simți faptul că îi înveți ceva, dar mai ales că le schimbi mentalitățile. Ei sunt viitorul nostru și vor fi un viitor bun și frumos atât timp cât noi îi pregătim bine și frumos.

„Îmi plac nespus întâlnirile cu tinerii, îmi place să ne privim în ochi ca și cum am fi egali pentru că, într-o oarecare măsură, suntem”

- Ce sfaturi ați oferi tinerilor stomatologi, în special celor care sunt interesați să urmeze o carieră academică în acest domeniu?

- Tinerilor din noua generație le-aș recomanda, în primul rând, să fie oameni, asta însemnând să își trăiască responsabilitatea propriilor acte, decizii, să aibă capacitatea de a empatiza și de a deveni altruiști, să aibă capacitatea de a înțelege și a se adapta la circumstanțe fluide, de a lua decizii asumate. Le-aș recomanda ca tot ceea ce fac să fie cu dăruire totală și cu plăcere în profesiunea pe care au ales-o. Din păcate, sunt lucruri care cred că s-au pierdut în ultima vreme.

Știți, idealul sună foarte pretențios, dar trebuie să credem în valori și că pot fi încă implementate. Iar noi suntem aici și continuăm să facem ceea ce știm noi cel mai bine pentru ei ca și exemplu. Sper! Îmi plac nespus întâlnirile cu tinerii, îmi place să ne privim în ochi ca și cum am fi egali pentru că, într-o oarecare măsură, suntem. Ei nu știu ce să aleagă mai bine în viață - profesie, loc de muncă, iar noi nu știm dacă mai putem schimba ceva.

- Aici intervine ideea de schimbare și v-aș întreba ce ați făcut în acest sens?

- În privința schimbărilor, m-am orientat către multe aspecte, dar cel mai important, pentru care militez și în momentul de față, este schimbarea mentalităților în sistemul medical, în primul rând a personalului implicat în îngrijiri. Cred că este nevoie de o schimbare în sistem și lucrurile se petrec, chiar dacă nu în ritmul pe care ni l-am dori cu toții, dar se petrec. Și cred că aici încerc să influențez în modul în care ne privim pacienții, gradul nostru de implicare profesională în actul medical. Mai este vorba și despre modul în care ne privim profesia, în care acceptăm opinia celorlalți despre ceea ce facem și modul în care privim media care reflectă, cu bune și cu rele, profesia medicală și didactică.

„Mi-aș dori să văd oameni mai implicați în politica de sănătate, dar și în activități umanitare”

- Dialogul mi-a creat imaginea unei persoane hotărâte, dornice să trăiască într-o lume mai bună. Cine este femeia Ioana Mârțu care are toate aceste roluri și ce își dorește?

- (zâmbește) În primul rând sunt o optimist și îmi doresc să fac lucruri. Țin foarte mult la anturajul meu, mă refer aici la familie și prieteni, și mă înconjur de oameni de la care am ce învăța. Am vorbit despre schimbări și aș schimba multe în sistemul de învățământ, medical sau social, dar cred că dacă este să vedem o altă lume, întotdeauna lucrurile trebuie să pornească de la NOI, nu să așteptăm de la alții. Cred că principala schimbare ține de mentalități. Mi-aș dori să văd oameni mai implicați în politica de sănătate, dar și în activități umanitare. Mă gândesc la persoane care cunosc foarte bine un domeniu, eventual cu studii și experiență în afara țării sau în orice caz cât mai extinse, tehnocrați și empatici, în același timp. Cred că există astfel de oameni în societatea actuală, trebuie doar să ne găsim și să colaborăm, fiecare din perspectiva domeniului lui. În acest sens, am încercat colaborări cu organizații umanitare, nu am să menționez ONG-urile, dar toate sunt frumoase și încearcă să aducă câte o schimbare în bine. Mă voi rezuma la colegii de la Crucea Roșie. Rar am văzut atât modestie, deși proiectele lor în comunități defavorizate și lipsite de acces la orice formă de ajutor salvează sute de vieți: Momentan colaborăm într-un program de sănătate orală adresat copiilor din mediul rural pe care, din păcate, societatea i-a așezat în ultima bancă. Dacă ar fi să mă raportez la ceva ce fac, eu de obicei nu dau sfaturi pentru că fiecare este cu povestea lui de viață, unii mai încercați, alții mai puțin, dar aș recomanda celor din jur să ardă pentru ceea ce fac, dacă vor face cu drag, dăruire și pasiune. Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, succesul oricărei misiuni sau activități vine de la sine.

A consemnat Maura ANGHEL

Caseta 1

„Este prea puțin să alegi un model vorbind despre oameni care mi-au fost alături necondiționat. O parte importantă din ceea ce sunt o datorez părinților mei. M-am antrenat de mică în ideea de performanță, pentru că mama a ridicat permanent standardele și m-a motivat să muncesc și să vreau mai mult de la viață. Dacă tot vorbim de modele, tatăl meu este modelul meu academic. Dacă ar trebui să vorbesc despre el prin imagini, în minte îmi vine imaginea lui scriind la birou. Să nu uit, chiar dacă nu știu suficientă matematică - așa cum și-ar fi dorit tata, am ales drumul lui, deși într-o altă specialitate” – Conf. univ. dr. Ioana Mârțu

 

Caseta 2

„În toți anii care au urmat am înțeles că dincolo de cunoștințe, dascălul lucrează cu sufletul studentului, cu trăirile lui care au nevoie de încurajare, încredere și respect. Unul dintre dascălii mei cu vocație ne spunea adesea: Ceea ce facem pentru noi înşine moare odată cu noi. Ceea ce facem pentru alţii şi pentru lumea întreagă rămâne şi este nemuritor!” - Conf. univ. dr. Ioana Mârțu

 

Caseta 3

„Ochiul să vadă, urechea să audă, piciorul să meargă iar mâna să apuce. La fel, inima să creadă și să iubească, iar mintea să gândească” - Johann Pestalozzi, un cunoscut pedagog elvețian