„Vreau să devin psihoterapeut pentru copii”

 Adolescența este o etapă fascinantă, marcată de descoperiri, visuri mărețe și dorința de a schimba lumea. Este timpul în care fiecare emoție devine mai intensă, fiecare alegere pare crucială, iar drumul spre autocunoaștere este presărat cu întrebări și revelații. Totuși, această perioadă vine și cu provocări – presiuni sociale, nesiguranțe și nevoia de a găsi echilibrul între a fi autentic și a se integra.

În rubrica noastră săptămânală, vom explora gândurile, aspirațiile și frământările adolescenților de astăzi – cei care, cu idei curajoase și energie molipsitoare, sunt deja constructorii unui viitor mai bun. Rămâneți alături de noi pentru a descoperi povești autentice, pline de inspirație! Astăzi o avem alături de noi pe Teodora Giugula (elevă la Colegiul Național din Iași), o adolescentă pasionată de artă, de literatură, de muzică, de psihologie și de viață.

 

- Cum vezi viața la 16 ani? Care sunt culorile și notele care o definesc pentru tine?

-Cu fiecare vârstă împlinită, mi-am dat seama că omul are șansa de a trece prin o mulțime de provocări, prin bucurii și prin tristeți. Pentru mine, 16 ani reprezintă un moment în care încerc să-mi fac curaj pentru următoarele capitole în care va trebui să fiu hotărâtă să iau decizii importante, precum alegerea facultății la care aș vrea să studiez și apoi a carierei.  La 16 ani încerc să mă găsesc și regăsesc în lucrurile care îmi plac și să accept și aspecte care nu mă atrag, dar care mă vor putea ajuta în construirea viitorului meu. Îmi dau seama cât de dificil este să vorbesc despre propriul prezent, pentru că încerc să cunosc mai bine ce am în jurul meu și cum mă văd eu în lumea aceasta. Îmi este ușor să vorbesc despre celelalte vârste, fiindcă am trecut prin acel capitol. Viitorul se construiește în funcție de dorințele pe care le am și dintr-un concept ce se leagă de prezent, și anume imprevizibilul. Acum că am 16 ani, îmi dau seama că trebuie doar să am încredere, să fiu mai bună cu cei din jur și cu mine și să am răbdare că totul va merge în direcția în care îmi doresc și care este cea mai bună pentru mine.

O nuanță care m-a însoțit până acum este movul. Cred că din acest motiv se află și printre culorile mele preferate, pentru că de fiecare dată era strecurată printre amintirile mele. Îmi amintesc de un pulover mov pe care îl purta bunica mea, unul pufos pe care iubeam să îl ating și de unul dintre costumele mele de balet, cred că primul pe care l-am avut vreodată. Movul este culoarea preferată a prietenei mele cele mai bune, care m-a încurajat să mă uit la Formula 1, un sport riscant, dar plin de adrenalină, iar de atunci ne uităm la fiecare cursă. Și nu întâmplător movul este printre culorile preferate ale pilotului meu favorit! Movul mă însoțește în continuare și este nuanța care îmi definește cei 16 ani.  

- Care este cea mai mare bucurie a adolescenței pentru tine? Și care e provocarea care te inspiră să devii mai puternică?

- Ce mă bucură cel mai mult este că familia îmi este aproape și că mă susține de fiecare dată când am nevoie. Ei mă impulsionează, mă încurajează să devin mai bună, iar atunci când mă pierd, îmi indică drumul necesar mie. Fără părinții mei nu aș fi devenit o adolescentă matură și nu aș fi avut capacitatea de a-i înțelege pe oamenii din jurul meu. Ei m-au învățat să nu judec, să am încredere în mine și să nu-mi fie frică niciodată să vorbesc. Și mama și tata îmi spun mereu să vorbesc cu ei despre orice aspect care mă sperie, care mă întristează, fiindcă împreună putem găsi o explicație sau o rezolvare. Pe lângă rude, a doua mea familie sunt prietenii. Când am intrat la liceu, am avut ocazia de a-mi cunoaște această a două familie, alături de care pot râde, plânge, pur și simplu pot fi în largul meu, fiindcă ne înțelegem reciproc. În grupul nostru suntem șase persoane care mereu au zâmbetul pe buze atunci când se văd dimineața la școală și trec împreună prin anii de liceu, ce deja se scurg prea repede. Mereu ne susținem una pe cealaltă și încercăm să vedem doar partea plină a paharului, să ne găsim un echilibru. Grupul în care mă aflu m-a modelat într-o persoană mai calmă, mai curajoasă în exprimarea propriilor idei. Oamenii buni îmi fac viața mult mai frumoasă!

Îmi doresc să devin mai puternică prin atingerea propriilor scopuri, precum cel al carierei ideale. Psihologia mă atrage și aș vrea să devin psihoterapeut pentru copii. Dintotdeauna am simțit că am o relație specială cu cei mici și mi-ar plăcea să învăț mai multe despre felul în care creierul nostru asimilează anumite stări, în ce fel ne manifestăm emoțiile, dar mai ales cum putem să le explicăm celorlalți ce simțim. Cred că adolescenții și inclusiv copiii au nevoie de cineva care să îi asculte, dar în același timp îmi dau seama că părintele trebuie să colaboreze cu psihoterapeutul pentru a-l ajuta cu adevărat. Atingerea acestui vis m-ar ambiționa să îi ajut și mai mult pe cei care au nevoie.  

-  Dacă ai putea compune o melodie care să exprime cum te simți acum, cum ar suna ea? Ar fi un solo de pian sau o simfonie metalică?

- În ultima vreme, încerc să fiu o persoană mult mai așezată și mai calmă. Cred că melodia pe care aș compune-o ar fi una instrumentală, cu un flaut pe fundal. În cele mai multe dimineți, mama ascultă muzică ambientală acompaniată de un flaut tibetan care îmi place enorm. Mă relaxează acest tip de muzică și ascultând-o de la mama din cameră în primul moment al zilei îmi dă senzația că ziua va fi una foarte bună!

-  Ce iubești cel mai mult la lumea în care trăiești? Și ce ai schimba dacă ai putea apăsa un buton magic?

- Mi-am dat seama cât de frumoasă a devenit această lume datorită formelor de artă la care avem acces: pictură, sculptură, literatură, fotografie și multe altele. Fiecare dintre acestea conține o rămășiță a sufletului artistului, una umană care are puterea de a îmblânzi universul. Sunt recunoscătoare că am ocazia să călătoresc alături de familia mea și că pot admira tot ce au creat marii artiști ai lumii. Poveștile picturilor, de exemplu, șansa de a interpreta ceea ce privesc și inclusiv ceea ce discut apoi cu ceilalți mă fascinează de fiecare dată. În literatură experiența este una intimă, care îmi dă bucuria de a-mi oferi o parte din suflet lecturii. Ce este cel mai important pentru mine este acceptarea artei și a sensibilității acesteia în viața noastră. Este un act de curaj, care în timp va face parte din noi înșine. În fiecare seară citesc câte o poveste cu mama, a devenit tradiția noastră! Datorită ei mi-am dat seama că frumusețea este literatura și că fără cărți nu am putea trăi autentic. Dintotdeauna, profesorii mei de literatură m-au învățat să am disponibilitatea de a intra în dialog cu ceilalți și să nu-mi fie frică să-mi expun propriile idei chiar și în fața autorilor pe care avem șansa să îi cunoaștem. Încă de când eram mică, doamna profesoară Nicoleta Munteanu m-a ajutat să mă apropii de literatură, învățând să privesc cu alți ochi realitatea într-o manieră mult mai profundă. Domnul profesor Emil Munteanu ne-a provocat încă de la începutul liceului să ne apropiem de literatura contemporană și să nu ne fie frică să fim deschiși literaturii. Ea schimbă, ne schimbă și ne face umani. Prin întâlnirile Alecart organizate de domnii profesori, adolescenții au prilejul de a se regăsi în romanele citite și de a dezbate alături de autor anumite aspecte legate de roman, îi pot adresa întrebări. În acest fel, nimeni nu uită ce este literatura și unde o putem găsi. Răspunsul poate fi chiar și în noi înșine! De aceea,  mi-aș dori ca oamenii să aibă mai multă grijă, să aibă răbdarea să îi privească mai mult pe ceilalți. A ignora mi se pare un act de o duritate inimaginabilă, care urâțește și preschimbă ființa din umană în inumană. Cred că doar prin înțelegere reciprocă lumea va deveni una mai bună, în care oamenilor nu le va fi frică să facă ceea ce le place cu adevărat. Acum înțeleg cât de important este să îl ascult pe cel de lângă mine. Ce ni s-ar părea nouă nesemnificativ, pentru celălalt ar putea fi cea mai de preț comoară a sa.

- Care este jucăria sau obiectul preferat din copilărie pe care încă îl păstrezi și de ce?

- De când eram mică îmi era frică de întuneric și aveam nevoia să țin o jucărie în brațe. Totuși, nu mi-am dat seama cât de multă nevoie aveam de un pluș până în momentul în care mama mi-a făcut o surpriză și mi-a luat un iepuraș, ce purta un tricou pe care scria ,,Acest iepuraș te iubește’’. Și eu îl iubesc pe iepuraș, pentru că toată copilăria mea și chiar și acum îmi este alături. Îl iau și în vacanțele în străinătate! A avea un partener de explorare este cel mai frumos lucru, indiferent de vârsta pe care o ai!

 - Dacă ai putea transforma o carte preferată într-o piesă muzicală, care ar fi aceea și cum ar suna?

- Un roman pe care l-am citit vara trecută și care mi-a plăcut nespus este ,,Un veac de singurătate’’ de Gabriel Garcia Marquez. Am fost ținută cu sufletul la gură pe tot parcursul poveștii, iar întâmplările de natură magică mi-au schimbat cu totul perspectiva asupra romanului prin impactul pe care l-au avut anumite scene. De exemplu, într-un punct culminant al cărții, unul dintre personajele principale dispare și are loc o ploaie de flori galbene. Este ca și cum ele cad din cer și ai senzația că poți vedea florile galbene căzând pe pământ în fața ta!

Spațiul este unul imaginat de autor și se numește Macondo. Acesta este numele satului în care trăiesc personajele, având influențe sud-americane. Cred că o melodie în limba spaniolă ar cuprinde atât misterul, cât și relația brutalitate-sensibilitate a întâmplărilor concepute.

- Ce gen de muzică sau melodii te fac să simți că ai putea cuceri lumea? Dar care te liniștesc cel mai tare?

- Îmi este greu să clasific genurile muzicale pe care le ascult, fiindcă toate îmi plac nespus! Mereu sunt bucuroasă când ascult muzică pop și k-pop. În general, melodiile din aceste genuri muzicale mă fac să mă simt în largul meu și îmi dau energia necesară, pentru a putea începe o nouă zi! Muzica clasică mă relaxează cel mai mult, deoarece o ascultam de când eram mică și îmi aduce aminte de copilărie. Tata mă ia cu el la repetițiile de la Operă și mă bucur că ori de câte ori pot am șansa de a reasculta soliștii, corul, orchestra, de a vedea baletul.

- Care e cea mai veselă întâmplare pe care ai trăit-o în adolescență și care încă te face să zâmbești când îți amintești?

- Cred că cele mai frumoase momente sunt cele care sunt neplanificate! Îmi aduc aminte că după o zi de școală, am ieșit cu prietenele mele la o cafenea din apropiere și timp de 3 ore am vorbit despre visuri, am savurat prăjituri și ciocolată caldă. Timpul trece foarte repede când ești alături de cei la care ții! Ieșirile cu prietenii mă ajută să-mi restabilesc echilibrul și să mă eliberez de stresul pe care îl simt în anumite momente.

- Cum ți-ai imagina viitorul ideal? Ce loc ocupă muzica, scrisul și prietenii în acest peisaj?  Ce ai face și cine ar fi alături de tine?

- Cred că viitorul ideal pentru fiecare om este de a fi fericit oriunde s-ar afla. Pe tot parcursul vieții încercăm să găsim bucuria sub diferite forme, iar această căutare devine scopul principal al fiecăruia. Îmi doresc să devin un psihoterapeut care să poată ajuta copiii și să reușesc să mă cunosc mai bine pe mine însămi: să învăț cum să-mi gestionez emoțiile, să mă concentrez mai mult pe aspectele pozitive. Îmi doresc să scriu la fel de sincer în continuare și să nu îmi pierd  sensibilitatea pe care o am acum. Muzica este extrem de importantă pentru mine și sunt sigură că nu va trece nici măcar o zi fără să ascult una dintre melodiile mele preferate! Alături de mine îmi doresc să îi am pe părinții mei și să împărtășesc cu ei bucuria reușitelor mele, faptul că am ajuns unde mi-am dorit! Prietenele mele cele mai bune sunt a doua mea familie și îmi doresc să le văd făcând ceea ce le pasionează, ce le împlinește cu adevărat și mai ales să găsim momente în care să ne întâlnim și să ne uităm împreună cât de departe am ajuns fiecare, datorită faptului că am crezut în noi însene și nu am renunțat niciodată.

Maura ANGHEL