Opt persoane au fost rănite într-un accident rutier grav care a avut loc la Brătuleni, în comuna Miroslava, pe DN 28, vis-a vis de Metro. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cele opt persoane.
Vehiculele s-au lovit cu violenţă. Cele opt victime au fost evaluate medical la faţa locului.
“Se intervine cu o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului 1 Pompieri Iași și două echipaje de tip B de la Serviciul Județean de Ambulanță”, a spus Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Laura RADU
Adauga comentariul tau