Admitere de toamnă, la TUIASI
Dimensiune font:
Aproape 30% dintre locurile ofertate în vară au rămas neocupate la licenţă, master şi doctorat. Politehnica ieşeană încearcă să atragă încă 1.000 de studenţi pentru a-şi ocupa toate locurile scoase la admiterea în anul universitar 2025-2026.
Situaţia a fost cu totul altfel la admiterea din vara lui 2024, când au fost înscrişi 4.080 de candidaţi pe 2.400 de locuri la buget şi 1.060 locuri la taxă, iar alţii 478 candidaţi au optat pe locurile românilor de pretutindeni.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) începe luna septembrie cu o nouă încercare de a aduna studenţi. Cu toate că înscrierea la 9 din cele 11 facultăţi s-a făcut pe baza unor criterii bazate pe notele de la Bacalaureat, fie media generală, fie combinată cu media la matematică, informatică sau fizică, aproape un loc din trei a rămas neocupat în vara acestui an.
În iulie, TUIASI a scos la concurs 4.500 de locuri bugetate şi 3.000 de locuri cu taxă pentru licenţă, masterat şi doctorat. În septembrie, instituţia mai face o încercare şi speră să ocupe cele peste 1.000 de locuri rămase neocupate. Cele mai multe sunt la studiile de licenţă. După admiterea din vară, TUIASI mai are libere 620 de locuri la buget.
Potrivit calendarului admiterii de toamnă, înscrierile se fac în perioada 1-10 septembrie.
Candidaţii pot opta pentru până la trei facultăţi cu o singură taxă şi un singur dosar, urmând să fie admişi la una dintre specializările preferate, în funcţie de medie.
Pe 11 septembrie candidaţii vor afla rezultatele preliminare. Perioada de depunere a contestaţiilor este 11-12 septembrie, iar între 12-15 septembrie candidaţii trebuie să confirme locul pentru care au optat.
Afişarea rezultatelor intermediare va fi pe 15 septembrie, iar rezultatele finale vor fi anunţate tot pe 15 septembrie.
La masterat sunt scoase la admitere 350 de locuri la buget. Perioada înscrierilor este 8-17 septembrie, iar examenul de admitere se va susţine în perioada 18-19 septembrie.
Rezultatele preliminare vor fi afişate pe 19 septembrie, contestaţiile putând fi depuse între 19 şi 20 septembrie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 22 septembrie.
La cele 13 domenii acreditate pentru Şcoala Doctorală de laTUIASI, în septembrie sunt scoase la concurs 35 de locuri bugetate şi peste 90 de locuri cu taxă.
Perioada de înscriere este 1-11 septembrie. Dosarul de înscriere va fi depus iniţial online şi, ulterior, şi în format fizic. Candidaţii înscrişi vor susţine testul de limbă străină pe 12 septembrie, ora 10.00, la Catedra de Limbi Străine, Corp CH, etajul 5. Susţinerea colocviului de admitere va avea loc în perioada 16-18 septembrie, respectând planificarea trimisă de facultăţi.
Testul de competenţă lingvistică va fi susţinut de absolvenţii de lungă durată ai TUIASI (5 ani) şi de absolvenţii altor universităţi care nu au un certificat valabil de limbă engleză, franceză sau germană, eliberat de centrele culturale ori de cele care funcţionează în cadrul universităţilor acreditate. Laura RADU
Adauga comentariul tau