Alianţa Dreapta Unită va avea candidat unic la Primăria Iaşului

3dreapta

Dimensiune font:

| 26-02-2024 08:01

La alegerile locale din 9 iunie, Forţa Dreptei (FD) va susţine pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi candidatul care va fi desemnat de Alianţa Dreapta Unită, a anunţat, sâmbătă, la Iaşi, Ludovic Orban, preşedintele acestei formaţiuni politice. În ceea ce priveşte alegerile pentru Consiliul Local, Forţa Dreptei va merge singură în alegeri, urmând să propună candidaţi care nu au mai făcut politică până acum.

„Vom susţine un candidat unic atât la la Primărie cât şi la Consiliul Judeţean, iar dacă nu va exista o soluţie de armonizare a listelor pentru Consiliul Local, fiecare formaţiune politică din cadrul Alianţei Dreapta Unită (USR, PMP şi FD - n.r.) va merge  cu liste proprii la alegerile locale", a declarat Ludovic Orbanm, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că în cel mult o lună, Forţa Dreptei va anunţa atât candidaţii pentru Consiliul Local Iaşi cât şi pe cei pentru Consiliul Judeţean, precum şi numele candidaţilor pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi, respectiv pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, nominalizaţi de Alianţa Dreapta Unită.

Forţa Dreptei va ataca la CCR decizia de comasare a alegerilor

În altă ordine de idei, Ludovic Orban a criticat decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, anunţată de Alianţa PSD-PNL, anunţând că formaţiunea politică pe care o conduce va ataca această măsura la forurile competente. „Vom apela la toate pârghiile pe care ni le oferă Constituţia pentru a ataca această decizie, astfel încât alegerile să se desfăşoare la termenul lor firesc. Ne vom adresa mai întâi Curţii Constituţionale a României, după care Avocatului Poporului, în cazul în care va fi dată o Ordonanţă de Urgenţă, şi apoi în contencioasul-administrativ. Alegerile trebuie făcute la termen. Decizia de comasare a alegerilor, luată de alianţa PSD-PNL, este una perversă şi nedemocratică. Prin această decizie, democraţia în România este pusă în pericol”, a afirmat liderul Forţa Dreptei.  

„Iaşi de 10”-  proiectul Forţa Dreptei la alegerile locale  

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele FD Iaşi, deputatul Alexandru Kocsis, a declarat că proiectul acestei formaţiuni politice este să devină o alternativă pentru electoratul care nu s-a prezentat la urne la alegerile din urmă cu patru ani.

„Trebuie să găsim o soluţie astfel încât să venim cu o ofertă pentru cei 73% de alegători cu drept de vot care nu s-au prezentat la urne la alegerile locale din urmă cu patru ani, fiind dezamăgiţi de clasa politică. Cei mai mulţi dintre ei nu s-au regăsit în oferta pusă pe masă la alegeri, relevant în acest sens fiind faptul că doar 27,7% dintre ieşeni s-au prezentat la vot la alegerile locale din 2020”, a afirmat Alexandru Kocsis.

Iaşul este unul dintre cele mai mari centre universitare ale ţării, cu un bazin de selecţie uriaş pentru viitorii reprezentanţi ai oraşului în consiliul local. De aceea, am întocmit o listă cu oameni care nu au mai făcut politică, dar care au o foarte bună pregătire profesională. Pe această listă au fost incluşi şefii de promoţie din ultimii zece ani, arhitecţi, ingineri, absolvenţi de drept, de ştiinţele vieţii, etc. Am discutat cu ei şi s-au arătat foarte receptivi la propunerea noastră”, a adăugat el. 

În acest moment, la Iaşi, Forţa Dreptei are constituite 31 de organizaţii locale din totalul celor 98 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului.  Edi MACRI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

„Fahrenheit 451
12/04/2024 12:55

Trupa DOMINO de la Liceul Teoretic Waldorf Iasi, coordonată de profesor Olimpia Popescu, a castigat multe premii la festivaluri de teatru pentru elevi. Între acestea, in 2017 a obtinut, prin Rinocerul ro ...

Greva foamei, la Probațiune!
12/04/2024 08:55

* consilierii de probatiune sustin că protestul va continua pană cand factorii de decizie de la nivelul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi de la Ministerul Justiţiei vor pune capăt „inechităţi ...

Pregătiri pentru alegeri - Se împart funcțiile de președinți ai Birourilor Electorale
12/04/2024 08:50

 Vineri, 12 aprilie, la ora 10, la sediul Tribunalului lasi (Sala de Consiliu nr. 308, langă Biroul primului grefier) va avea loc tragerea la sorti in vederea desemnării presedintilor Birourilor Electora ...

În locul inelului de logodnă, s-a ales cu o condamnare
12/04/2024 07:57

* magistraţii de la Judecătoria Iaşi l-au condamnat pe Daniel la un an şi şase luni de inchisoare, dar cu suspendare, iar ca daune morale au stabilit suma de 20.000 lei * asta se intampla in vara anului tr ...

UAIC a vernisat bustul omagial al lui Vespasian V. Pella
12/04/2024 07:56

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a vernisat joi, 11 aprilie 2024, la ora 14.00, bustul omagial al lui Vespasian V. Pella, unul dintre cei mai importanti profesori de drept penal a ...

Bătrână păcălită să îi dea toți banii din casă unui necunoscut, în doar câteva minute
12/04/2024 00:23

O femeie de 81 de ani din Suceava a rămas fără 14.500 de lei, păcălită fiind de o persoană necunoscută căreia i-a inmanat toti banii pe care ii avea in casă. Inselăciunea prin metoda „Accidentul ...

Întâlnire de gradul zero între un pădurar și un urs uriaș într-o pădure din Suceava. Cum s-a terminat totul
12/04/2024 00:21

Un pădurar de la Ocolul Silvic Brosteni (Suceava) a surprins momentul aparitiei unui urs impresionant. Animalul a lăsat impresia la un moment dat că vrea să il atace pe bărbat, dar s-a răzgandit si s-a in ...

Casa părintească a dirijorului Sergiu Celibidache, pe drumul spre reabilitare. Marele muzician s-a născut la Roman
12/04/2024 00:20

Lucrările de reabilitare la imobilul declarat monument arhitectonic şi aflat in centrul municipilui Roman, judedeţul Neamţ, bat pasul pe loc, dar a fost făcut un demers pentru ca acestea să fie reluate. ...

Doliu la Mănăstirea Neamț: Arhidiaconul Lavrentie Țurcanu a trecut la Domnul la numai 48 de ani
12/04/2024 00:12

Miercuri, 3 aprilie, in jurul orei 16:00, după o grea suferintă provocată de cancer, arhidiaconul Lavrentie Turcanu a plecat la cele vesnice, la varsta de 48 de ani. Clericul a petrecut in ascultare si rugă ...

Statul plătește 10 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului de Pneumoftiziologie
11/04/2024 22:55

Corpul C1 al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, din strada Dr. I. Cihac, va fi consolidat şi reabilitat in cadrul unui proiect caştigat de Consiliul Judeţean Iaşi privind reabilitarea şi consolidarea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei