Amintiri despre... amintiri. Aşa a început fotbalul la Politehnica Iaşi. Scurtă incursiune în istoria clubului

 

În  urmă cu aproape trei decenii, am ajuns, în urma unei invitaţii, acasă la profesorul Nicolae Popinceanu, pe str.Ibrăileanu. Am petrecut câteva ore în compania distinsului dascăl, care a dorit să-mi împărtăşească amintiri despre începuturile Clubului Politehnica Iaşi. După o primă discuţie, am revenit însoţit de o cameră de filmat. Am publicat atunci şi în ziarul „Evenimentul” câteva interviuri cu domnia sa, abordând acelaşi subiect.

La distanţă de câteva luni, profesorul Popinceanu mi-a încredinţat un manuscris care cuprindea însemnări referitoare la povestea înfiinţării Asociaţiei Sportive Politehnica Iaşi. „Să-l publici când vei crede de cuviinţă şi să-l transmiţi mai departe unor oameni pasionaţi, care vor dori să ştie cum a fost atunci. Să nu se uite”, mi-a spus bărbatul înalt şi semeţ care trăise intens perioada în care s-au pus bazele clubului de fotbal al Politehnicii ieşene.

Personalitate reprezentativă a învăţământului universitar tehnic, prof. dr. ing. Nicolae Popinceanu a fost unul dintre fondatorii Şcolii Politehnice din Iaşi şi a tehnicii româneşti. A slujit învăţământul mecanic şi electronic ieşean timp de o jumătate de secol. S-a născut, în urmă cu un veac, la 4 decembrie 1913, în comuna Mihoveni-Şcheia, judeţul Suceava. A urmat şcoala primară în satul natal şi cursurile Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1933-1939), obţinând diploma de inginer. A susţinut teza de doctorat în electromecanică cu lucrarea: Contribuţiuni la funcţionarea în regim variabil a maşinilor electrice (1948), iar în 1971 a devenit doctor docent în ştiinţe tehnice.

Astăzi, la 80 de ani de la înfiinţarea grupării sportive emblematice pentru Iaşi, am extras câteva pasaje din lucrarea profesorului Popinceanu, despre înfiinţarea clubului. Vasile ARHIRE

                                                                 

Drum în istorie

* Extras din însemnările Prof. univ. dr. Nicolae Popinceanu (1913-1999)

Politehnica Gh.Asachi din Iași, ca instituție independentă de învățământ superior tehnic, a luat ființă la Iași, desprinsă de Universitate, în toamna anului 1937. Apoi instituţia a funcţionat astfel: la Iași din toamna anului 1937 până în toamna anului 1942, apoi la Cernăuți până în iarna anului 1944 şi s-a refugiat la Turnu Severin până în toamna anului 1944. Primul rector, în acest timp (1937-1944), a fost Prof.dr.Cristea Otin (Niculescu). Şcoala superioară tehnică ieşeană s-a întors la Iaşi începând cu iarna anului 1945.  Din toamna anului 1944 și până în 1950  rector a fost prof.ing.dr.Cezar Parteni Antonio.

În acest context, sportul cu studenții Politehnicii își are începuturile la Cernăuți în timp de război, când frontul era la Cotul Donului, iar studenții făceau și serviciul militar în cadrul instituției. Dintre cadre didactice, cu sportul studenților se ocupa prof. dr. Virgil Ianovici, decanul Facultății de Chimie Industrială, iar dintre studenți îi pot cita pe Vizireanu, Marchitan, Vârlan, fotbalişti și activiști sportivi benevoli, sufletiști,

La întoarcerea Politehnicii Gh.Asachi din refugiu de la Turnu Severin și odată cu sosirea primăverii 1945, studenții încercau să facă sport în continuare, fotbal, volei și șah. Cu organizarea unor manifestații sportive se ocupau tot studenții Vizireanu, Marchitan, apoi Ionescu (șah), dar și alții, în condiții foart precare cât privește baza materială, terenurile și sălile de sport, iar prof. V.Ianovici nu s-a mai stabilit cu domiciliul în Iași după întoarcerea Politehnicii din refugiu.

La insistența studenților amintiți, la îndemnul prof. V. Ianovici și la însărcinarea rectorului C.A.Parteni, ne-am antrenat în activitatea sportivă cu studenții, organizând unele manifestații sportive în primăvara și vara anului 1945, mai întâi în Iași apoi în unele orașe din Moldova, mai ales fotbal și volei.. Pe baza rezultatelor obținute pe terenurile de sport, în majoritate favorabile, rectorul C.A.Parteni a aprobat în luna octombrie 1945 înființarea clubului sportiv studențesc Asociația Sportivă Politehnica Iași (A.S.Poli-Iași) (A.S.P.I.) cu secțiile de fotbal, volei și șah. Comitetul de conducere era compus din cadre didactice și studenți: Președinte, ing. V.Popinceanu, Secretar general, ing.N.Boțan, vicepreședinte, ing.V.Corlățeanu, contabil și casier, ing. A.Popovici, medic, dr.Sipoși (Facultatea de Medicină), membru, ing.V.Hanganu. Dintre studenţi, Vizireanu era vicepreședinte, delegat al studenților, Marchitan, căpitanul echipei de fotbal, Ionescu, delegat al secției de șah şi mai era un delegat al secției de volei. Ulterior comitetul a fost completat și cu alte persoane dintre cadrele didactice și administrative de la instituțiile de învățământ superior din Iași. Dintre acestea, cu aport deosebit și permanent a fost Dr.Mircea Grădinaru.

În primăvara și vara anului 1945, Iașul apărea ca un oraș parțial distrus de război datorită bombardamentelor de artilerie și a aviației sovietice, dar mai ales devastat datorită bandelor de devastatori locali. Cu greu se mai puteau găsi case și instituții nedevastate, totul trebuia refăcut. Gările orașului erau înghesuite de trenuri cu armate sovietice care se îndreptau spre apus și de alte trenuri cu capturi și prizonieri de război care se îndreptau spre răsărit. Lumea era încă sub groaza frontului și a calamităților aduse de război. Peste drum de Universitate între străzile Gh.Asachi și Patruzeci de sfinți (General Berthelot) era chiar un lagăr de prizonieri (în majoritate unguri și germani) încă în luna mai 1945, iar liniile ferate principale până la Buzău erau cu ecartament larg tip URSS încă în luna aprilie 1945.

Ca terenuri sportive era doar terenul din Dealul Copoului, denivelat și fără drenuri, cu o tribună mică din beton pentru cca 150-200 locuri, fără instalații de lumină și apă, cu gardul din plasă de sârmă împrejmuitor degradat și cu mari lipsuri ca urmare a devastărilor amintite, fără bare și plase la porți.

Sala Sport și Muzică pentru gimnastică și box, și alte săli mai mici de la licee și de Școala normală ”Vasile Lupu” precum și de la Ștrandul Iași se aflau în situație asemănătoare.

Cât privește echipamentul sportiv situația era și mai precară. Nu existau ghete și mingi de fotbal și nici nu se fabricau în țară, existau doar niște tricouri descompletate pe la jucători. Despre subvenții bănești sau încasări la parcul sportiv din Copou, de asemenea, nu se putea vorbi, intra doar cine și cum dorea.

În primăvara anului 1946, FRFA a organizat Cupa Victoriei la fotbal în vederea selecționării echipelor pentru diviziile naționale A și B. Era prima competiție pe țară, organizată de FRFA după război. Tot atunci s-a organizat la Iași Liga de fotbal care urma să conducă activitatea diviziei C din această parte a Moldovei, președintele Ligii fiind prof.C.A.Parteni și secretar general cpt.Toporăscu. De asemenea, a luat ființă, în cadrul Ligii, prima școală de arbitri la fotbal având ca profesori dr,ing.I.Rădulescu de la Agronomie, cpt.r.Toporăscu, prof. V.Ulimescu și un delegat al FRFA din București. Mulți am urmat acea școală și am devenit arbitri de fotbal; totul a fost fără nici o plată, doar costul carnetului de arbitru tip A pe care și personal îl mai posed.

Campionatul diviziilor naționale A și B, la fotbal, urma să înceapă pe la jumătatea lunii august 1946, iar studenții și elevii plecau în vacanța de vară, începând cu luna iulie. În urma unei ședințe de comitet (începutul lui iulie 1946) contabilul nostru ing.Aurel Popovici (ulterior, decanul Facultății de Electrotehnică) a expus un buget numai de cheltuieli care se ridicau la milioane grele. La venituri nu a putut să găsească nici un ban nici măcar pentru încasări la terenul de la Copou, care era neîngrădit. Jucătorii, studenți și câțiva elevi, și-au luat însă obligația scrisă că, la chemare, vor veni la Iași la 1 august 1946 pentru antrenamente dar să le asigurăm masa și cazarea.

Am început să activăm în Divizia B, Seria I-a, din primul campionat național de fotbal organizat după cei patru ani de război. Nici nu ne dădeam prea bine seama ce mari obligații ne luăm. Era pentru prima dată când Iașul avea echipă de fotbal în Divizia B. Unii afirmă că ar mai fost înainte de război o echipă de fotbal în Divizia B la Iași, fie Textila, fie Ateneul Tătărași sau CFR – Nicolina Iași, personal nu pot fac preciziuni.

  La 1 august 1946, la chemarea noastră, a Comitetului A.S.Politehnica Iași s-au prezentat, pentru antrenamente doar șapte jucători, iar cu câteva zile înainte de plecare la Ploiești, la jocul cu Fero – Email, s-au mai prezentat încă doi. Cu acești nouă jucători am plecat să jucăm la Ploiești, al zecelea urma să joace Vizireanu și al unsprezecelea Schreiner (student la medicină), dacă am fi putut obține carnetul lui de jucător de la FRFA, cererea de transfer de la Victoria CFR-Iași la ASPI fiind de mult înaintată. Personal am plecat cu o zi înainte la București, dar la FRFA lipsea cel ce elibera carnetele de jucător și am venit la Ploiești fără carnetul lui Schreiner, deși transferul era aprobat.

Cu cca o oră înainte de începerea meciului cu Fero-Email au mai sosit încă trei jucători, Matei, Grădinaru și Talpă, care au venit direct la Ploiești din diverse părți ale țării, unde se aflau în vacanță, astfel că aveam deja și rezerve. Am început meciul, după cum îmi aduc aminte cu următoarea formație:

Alexandru, portar, Dârja, Saghin Neagoe, fundași, David Popovici, stoper, Matei, Iacubovschi, mijlocași, Deac, Grădinaru, Spiegel, Rășină, Marchitan, înaintași. Rezerve: Talpă și Vizireanu, antrenor și jucător: D.Popovici, căpitanul echipei:Marchitan,  medicul echipei: dr.Șipoși. În timpul jocului s-a făcut o singură schimbare, dacă nu mă înșel, Grădinaru cu Talpă. Toți jucătorii erau studenți la Iași la Politehnică și Universitate, în afară de Alexandru care era elev la Șc. Normală V.Lupu Iași. Am pierdut meciul cu 1-0, arbitrul anulându-ne un gol, perfect valabil, spuneam noi”.