Au început probele pe B-dul Tudor Vladimirescu
Dimensiune font:
* săptămâna viitoare, tronsonul proaspăt reabilitat (Bucşinescu – Calea Chişinăului) ar putea fi redat circulaţiei tramvaielor
Lucrările de modernizare a bulevardului Tudor Vladimirescu se apropie de finalizare. Linia de tramvai pe traseul Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului (lungime: 2.444 metri – cale simplă de rulare) a fost schimbată complet, au fost reabilitate cele două peroane din stația Tudor Vladimirescu şi au fost create încă două staţii. Însă lucrul cel mai important îl constituie reabilitarea integrală a podului Tudor Vladimirescu (suprafață 1.196 metri pătrați). Investiţia a costat municipalitatea ieşeană 114,197,308.33 lei (aproape 24 de milioane de euro), banii find asiguraţi prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1. În această sumă este inclusă şi și achiziția a șapte tramvaie.
Inedit este faptul că s-au montat butoni solari pentru delimitarea circulației, aşa cum stau lucrurile în Podu Roș. De asemenea, pe Podul Tudor Vladimirescu s-au adăugat garduri pe sensul spre Tudor. Deja se fac primele probe, urmând ca de săptămâna viitoare ieşenii să poată circula din nou cu tramviale. Tudor DAMASCHIN
Adauga comentariul tau