Bătălia de la Podu Înalt, o jumătate de mileniu de istorie

În urmă cu aproape 550 de ani, în inima Moldovei, pe câmpurile întinse ale Vasluiului, a avut loc una dintre cele mai semnificative confruntări militare din istoria medievală europeană: Bătălia de la Podu Înalt. Aceasta nu a fost doar o simplă luptă; a fost un simbol al rezistenței și al neînfricării, o pagină de glorie scrisă de Ștefan cel Mare, Domnitorul Moldovei, împotriva expansiunii otomane.

Mlaștina înfrângerii

Înainte de acea zi memorabilă de 10 ianuarie 1475, tensiunile dintre Imperiul Otoman și Principatul Moldovei crescuseră constant. Otomanii, aflați sub conducerea Sultanului Mehmed al II-lea, cunoscut ca Cuceritorul, își extindeau teritoriile spre inima Europei, punând presiune asupra statelor creștine. Moldova, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, a rămas un bastion al rezistenței creștine în fața invaziei otomane.

Evenimentul a avut loc atât ca urmare a întreruperii plăţii tributului de către Ştefan, cât şi a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Ţara Românească de sub influenţa Porţii, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos. În acelaşi timp, otomanii doreau extinderea influenţei la Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei şi a Cetăţii Albe.

Ştefan s-a simţit încurajat în acţiunile sale de constituirea unei coaliţii antiotomane (1472), avându-i ca membri pe şahul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan, regele Ungariei, Mathias Corvin şi Veneţia. În aceste condiţii, sultanul Mehmed II a ordonat beylerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadâmbul (Eunucul) să întreprindă o campanie de pedepsire în Moldova.

Spre sfârşitul anului 1474, oastea turcească, alcătuită din trupele din Rumelia, ieniceri şi un contingent din Ţara Românească a pătruns în Moldova. Unele surse au arătat că oastea invadatoare număra în total circa 120.000 de oameni, cifră considerată exagerată. La rândul său, Ştefan dispunea de circa 40.000 de luptători, cu care și-a aşteptat adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlăştinoasă şi flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcând imposibilă o desfăşurare largă a trupelor invadatoare. Ştefan şi-a întărit tabăra cu şanţuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria. Lupta s-a dat în dimineaţa de 10 ianuarie 1475, pe o ceață groasă. Un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică şi învălmăşeală. Valea strâmtă a Bârladului nu a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită, fiind capturate 100 de steaguri şi toată artileria. Resturile au fost urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime.

Cronicarul polon Jan Długosz arăta că „foarte puţini turci şi-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atât de însemnate... Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”.

Simbol al rezistenței moldovene și al luptei pentru libertate

Revenit la Suceava, Ştefan şi-a anunţat victoria principilor creştini, arătând că „am mers împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei noastre”. El a îndemnat la continuarea luptei, turcii fiind slăbiţi în urma dezastrului de la Vaslui, domnul Moldovei temându-se de reacţia sultanului, care nu putea lăsa nerăzbunată o asemenea înfrângere.

Replica a constat într-o nouă campanie, în 1476, soldată cu înfrângerea lui Ştefan la Războieni.

Ștefan cel Mare nu a fost doar un comandant militar priceput, ci și un simbol al rezistenței moldovene și al luptei pentru libertate. Conducerea sa în Bătălia de la Podu Înalt a devenit o sursă de inspirație pentru generațiile următoare. Carisma și bravura sa au fost elemente cheie în consolidarea identității naționale moldovene.

Bătălia de la Podu Înalt reprezintă mai mult decât o victorie militară; este un capitol strălucitor în istoria Moldovei și a Europei, un exemplu de curaj și determinare în fața adversităților. În inimile românilor, Bătălia de la Podu Înalt nu este doar o amintire, ci o flacără veșnică. Este povestea unui popor care, în fața adversității, a ales să lupte, să speranțeze, să supraviețuiască. Ștefan cel Mare, prin victoria sa, nu a câștigat doar un război, ci eternitatea.

Clara DIMA